S-ar părea că ambele variante sunt corecte și acceptate. Ceea ce nu știam însă până azi despre acest ținut, este cât de minunat poate fi. Am văzut într-o singură zi atâtea locuri, încât aș putea povesti despre ele o săptămână întreagă. Din propria-mi experiență știu însă că dacă nu bat fierul cât e cald, după ce trece timpul e mai greu de modelat, iar mie mi-e mai greu să reiau un subiect.

Voi încerca să vorbesc succint despre fiecare loc pe care l-am vizitat, ca să nu cad iar în păcatul amânării ( mai nou i se zice procrastinare, nu știu care este etimologia cuvântului).

După un mic-dejun la care singurul regret ar fi că nu poți gusta nici a zecea parte din bunătățile care ți se oferă, am pornit spre ”Cele trei frumoase”, trei stânci care seamănă cu Babele noastre și care au o legendă ce sună cam așa: un băiat sărac s-a îndrăgostit de fiica regelui, s-au căsătorit în secret și au avut un fiu. Regele nu era deloc de acord cu acest lucru, iar tânărul cuplu, sătul să se tot ascundă, l-a rugat pe Allah să le scurteze chinul, așa că au fost transformați în cele trei pietre.

Prognoza pentru ziua de azi era foarte rea, mai mult ploaie, dar eu m-am gândit că ar fi bine să plouă doar când suntem în autocar, iar când coborâm, să fie timp frumos. Ei bine, chiar așa a fost! Când am coborât la ”Frumoase” picura, dar imediat a ieșit soarele. Și ca să nu mai repet, de fiecare dată când am vizitat câte un obiectiv, soarele ne zâmbea printre nori. A fost o zi foarte specială.

Apoi am mers la Valea Porumbeilor, o vale în care pe vremuri (acum 4000 de ani) ca în toată această zonă de fapt, locuiau hitiții, un popor foarte inventiv. Din cenușa unor vulcani care erupseseră cu 3 milioane de ani în urmă, combinată cu apă rezulta tuful vulcanic, din care aceștia și-au construit locuințe foarte confortabile pentru acele vremuri, în care iarna era cald, iar vara era răcoare. Zona era de asemenea plină de porumbei, care aveau diverse job-uri: unii erau mesageri (e-mailul de acum sute sau mii de ani), ouăle se foloseau pentru obținerea vopselelor pentru pictură, iar găinațul (sau porumbațul?) era folosit ca îngrășământ.

De la porumbei am plecat la castelul Uchisar, alcătuit din același tuf vulcanic. I se mai spune Castelul frigider, deoarece acolo își țineau locuitorii proviziile vara, până la apariția frigiderelor. Tot ce am văzut azi pare de domeniul fantasticului, parcă e butaforie pentru un film , nu realizări ale naturii și ale omului laolaltă.

Dacă încă nu v-ați plictisit mai am a vă povesti despre Valea Îndrăgostiților, care are o legendă asemănătoare cu Frumoasele. Ghidul nostru zicea că dacă te îndrăgostești aici, vei fi fericit toată viața. Dacă nu, nu înseamnă că nu poți fi fericit. Cristi e un glumeț.

Și uite-așa, am pornit spre Orașul Subteran, de fapt aceleași construcții de acum mii de ani, pe care turcii știu să le exploateze la maxim. Am aflat că la primul nivel se adăposteau animalele, iar oamenii mai jos, în adâncul pământului. Aveau și o ușă ce seamănă cu o piatră de moară cu care închideau gura galeriei în care se refugiau când veneau și peste ei năvălitorii din Asia. S-ar părea că turcii ne făceau nouă ce le făcuseră și lor alții. Nu-i nimic, că acum noi năvălim peste ei, le locuim hotelurile și le mâncăm mâncarea, incredibil de gustoasă, de multă și de variată.

Am uitat să vă zic, prin gaura ușii, îi ”gâdilau” la burtă pe năvălitori. Eu îmi și închipuiam cum veneau mongolii sau care or fi fost și se așezau cu burta pe gaură, ca să fie căsăpiți.

Am uitat să vă spun, simbolul Cappadociei este calul, de aceea atâția cai.

Dacă mai puteți, mai am o singură oprire, într-un loc cu o priveliște uimitoare, o cafenea unde se bea cafea cu fistic și se mănâncă înghețată cu rădăcină de orhidee.

Ei, iar după atâta umblat și scris merit și eu un pic de odihnă, că mâine o luăm de la capăt.

Manuela Sanda Băcăoanu