Azi mi s-a îndeplinit un vis vechi: am zburat cu balonul cu aer cald. Speram din toată inima ca acest lucru să se întâmple acum, dar era gata-gata ca șansa să -mi fie refuzată. Luni și marți n-au zburat baloanele din cauza vremii, azi fiind, aș putea spune, ”ultimul balon”.

Trezirea la ora 4,45, o cafea ”furată” în grabă de la restaurantul hotelului , îmbarcarea în microbuse și… plecarea spre marea aventură. Rezervările se fac cu câteva zile înainte, așa că, dacă nu te hotărăști din timp, s-ar putea să nu mai ai loc în nicio nacelă.

În vreo 20 de minute, eram deja pe câmp, unde în mod foarte misterios baloanele începeau să vină, ca niște mari păsări de noapte ce încă nu și-au deschis aripile, sunt cumva lipsite de vlagă. Dar asemeni calului lui Făt-Frumos, încep a se hrăni cu flăcări și prind contur, întâi se ridică într-o rână, apoi, le vezi în toată măreția lor. Spectacolul e foarte impresionant chiar și atunci când ești încă jos, e cumva ca un ritual ancestral, mă simt ca un Icar ale cărui aripi nu se vor topi la căldura soarelui.

Încet-încet se luminează de ziuă, urcăm în nacela pe jumătate ocupată de un grup de coreeni, adică eu sunt mai mult urcată, Ștefan mă împinge de fund, iar un coreean mă trage de o mână. Uf! Am urcat 32 de turiști, alături de un ”căpitan” și un ajutor. Balonul mai are nevpie de ceva ”jăratic”, de jos e susținut de încă două persoane cu niște frânghii groase, apoi ușurel, tocmai la momentul oportun, cei de jos scot frânghia, iar noi ne ridicăm fără cel mai mic balans, acum mă simt ca un fluture imens, dar incredibil de ușor.

Și…zburăm!

Senzația este una ce nu se poate descrie, suntem oameni-păsări, oameni fluturi, oameni -Icari. Binecuvântez clipa în care am găsit această excursie, e cel mai frumos dar pe care mi-l puteam face. Ștefan a venit și el, cu toate că la început nu prea voia. Dar când și-a dat seama că frica n-are nimic de-a face cu această experiență, a fost încântat că s-a lăsat convins.

Acum când scriu stau în pat la hotel , iar dacă închid ochii, am din nou senzația zborului. Cred că a zbura cu balonul este unul dintre lucrurile pe care fiecare om merită să-l încerce o dată-n viață.

Din păcate, după 45 de minute mirajul s-a sfârșit, am aterizat exact pe platforma cu care venise balonul la început, care fusese adusă de către cei ce rămăseseră la sol. Am fost primiți cu șampanie (pentru copii, că turcii nu beau alcool în mod oficial), apoi ne-am întors la hotel, pentru micul dejun. La 9,15 am pornit din nou spre Antalya, unde vom mai sta trei nopți.

Ziua de azi a fost de departe cea mai grozavă pentru mine, am bifat o dorință pe care nu eram sigură că mi-o voi îndeplini.

Aaa, era să uit!. Știți câte baloane se ridică în zilele fără vânt? O sută cincizeci.

150 X 32 X 190 euro =… vă las pe voi să calculați

Ei, acum la culcare, sunt foarte în urmă cu somnul.

Manuela Sanda Băcăoanu