Încă de pe vremea liceului, m-am tot întrebat care o fi rolul criticilor literari în viața literară și, mai ales, cum ajunge cineva critic literar?

Sunt foarte mulți ani de atunci, însă eu am rămas la aceeași părere și anume că acești critici literari sunt un fel de politicieni. Cum am ajuns la această concluzie? Foarte simplu: de obicei, în politică intră cei ce nu prea se pricep la nimic, adică nu au o profesie care să le placă și din care să scoată destui bani. Atunci, hop și ei în politică, unde bineînțeles la început ești nevoit să cotizezi zdravăn pentru a fi pe un loc fruntaș pe listă la alegeri, dar pe urmă, trai nineacă pe banii babacului, sau mai bine zis pe banii noștri, ai contribuabililor, care n-am fost destul de ”isteți” pentru a mulge la vaca politichiei…

Cam așa e și cu critica literară. N-am înțeles niciodată de ce în manualul de literatura română erau pagini întregi pe care trebuia să le memorezi, în care ți se explica ce sentimente trebuie să-ți trezească nu știu care poezie, sau ce-a vrut să spună poetul, sau dramaturgul, sau prozatorul, când zicea nu știu ce. Sincer, chiar dacă le-am citit, n-am fost în stare să le țin minte niciodată, mai ales după ce am observat că dacă spun versuri și citate pe de rost iau 10, iar dacă spun ce-mi trece mie prin cap, iau 9.

Sunt foarte curioasă câți elevi care au absolvit liceul își mai amintesc de vreo analiză literară? Sunt sigură că fiecare-și amintește de cărțile care i-au plăcut, cu care a rezonat și pe care le poartă în suflet, dar atât. Sentimentele pe care musai trebuia să ni le stârnească o anumită creație literară, sau că ea se încadrează în nu știu care curent literar, că cineva a zis despre autor diverse chestii, nu mai ține minte nimenea.

Da, veți spune că ține de cultura generală ca să știi anumite lucruri, dar eu tot nu înțeleg cum unii pot trăi deoarece scriu despre alții care au scris, fiindcă ei, din capul lor, nu pot scrie nimic….

Mda, acum probabil, unii-mi vor sări în cap, iar alții-mi vor arunca mănușa… Stați liniștiți, nu voi păți nimic, vocea mea nu e atât de importantă, încât să zguduie vreun zid; nici măcar un gard din lemn.

Totuși, nu pot încheia înainte de a spune că critica literară e totuși o căpușă ce trăiește pe spatele celor care muncesc cu adevărat. Și o spun din experiență proprie, atunci când scrii, dai frâu liber propriilor sentimente și nu-ți pasă ce va crede cel care citește. De fapt, fiecare scrie pentru el. Dacă ai scrie pentru ceilalți, ar ieși o varză, fiindcă ar trebui să fii atent să nu superi pe cutare, sau să nu-i pice greu lui cutărescu.

Eu fiind prea mică pentru a fi băgată în seamă, pot spune tot ce-mi trece prin cap și credeți-mă, e un sentiment foarte plăcut.

Manuela Sanda Băcăoanu