Apus în flăcări, în Munţii Apuseni

IMG_1975 IMG_1976 IMG_1977 IMG_1979 IMG_1980 IMG_1981 IMG_1982 IMG_1984 IMG_1985 IMG_1986Vineri seara mergeam cu maşina pe Valea Arieşului, de la Lupşa spre Câmpeni, când am fost martora celui mai spectaculos apus de soare pe care l-am văzut în întreaga mea existenţă. Bucuroasă că am aparatul foto la mine, am oprit de mai multe ori pentru a imortaliza minunatele imagini ce se schimbau de la un moment la altul, ca într-un caleidoscop imens rotit de însuşi Universul în faţa ochilor mei uimiţi şi fericiţi .

Mă gândeam în tot acest timp că sunt o norocoasă, fac parte dintre cei ce se pot bucura de acest apus magnific, în care cerul parcă luase foc, iar din locul în care se presupunea că tocmai apusese soarele, parcă fuioare însângerate urcau pe cerul ce împrumutase culori nemaivăzute, venite parcă din altă lume.

Abia aşteptam să descarc fotografiile, dar nu am apucat să fac asta vineri seara, am făcut-o abia duminică dimineaţa, când vestea tragediei de la Bucureşti era deja pe toate buzele, oamenilor nu le venea să creadă că atâtea vieţi tinere au putut fi curmate într-o clipită, fără drept de apel şi fără vreo speranţă de scăpare.

Privind la pozele ce le făcusem doar cu câteva ore înaintea dezastrului, mi-am dat seama că de fapt cerul materializa exact incendiul din Bucureşti, parcă Universul ar fi trimis o imagine a acestuia într-o oglindă magică, uitând însă a ne spune şi clipa fatală în care cerul va fi însângerat cu adevărat de flăcările ce mistuie de-a valma copii şi maturi, oameni în floarea vârstei, care au dorit doar să petreacă o seară agreabilă la un concert ca oricare altul. S-a dovedit însă că nu a fost un concert banal, ci unul despre care se va vorbi multă vreme de acum înainte, cu lacrimi în ochi şi cu noduri în gâtul ce nu va putea pronunţa decât cu mare efort numele celor plecaţi din această viaţă atât de brusc, fără a şti că trebuie să-şi ia un rămas bun mai special de la cei dragi, rămaşi acasă.

Mă gândeam la fetele ce se pregăteau de concert, se „făceau frumoase”, neştiind că se fac frumoase pentru a pleca pe alt tărâm înainte de venirea zorilor, sau la mamele ce şi-au petrecut copiii cu ochii până la uşă, fără a presimţi că e ultima dată  când îi văd vii şi nevătămaţi.

Nu ştiu care ar putea fi cauza care să producă o breşă atât de mare în faldurile Timpului, aşa încât o viaţă să se sfârşească într-o secundă, fără o pregătire prealabilă, fără a-şi da măcar seama că tot ce era de maximă importanţă e undeva departe, de neatins şi de neluat.

Privesc acum cu tristeţe fotografiile de care eram atât de mândră, cerul ne trimitea o prevestire pe care nimeni şi nimic însă nu ar fi putut să o decodeze, pentru ca viaţa să-şi fi continuat cursul banal, fără incendii, vieţi tinere secerate şi cozi la centrele de transfuzie sanguină.

Bat cu mâinile goale la Porţile Universului, şi întreb: DE CE?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s