Întotdeauna am considerat ceaţa un fenomen  foarte misterios. Niciodată nu ştii ce va apărea dincolo de perdeaua groasă, pufoasă şi umedă care poate lua forme din cele mai bizare, sau poate să te înconjoare, să te facă prizonier şi să nu-ţi mai dea drumul…

Te duce cu gândul la tot felul de lucruri nu prea plăcute, dar totodată poate împodobi peisajul, dându-i un aer elegant şi plin de farmec.

Duminică am avut ocazia să surprind ceaţa în postura ei fermecătoare, şi mi se pare prea frumoasă, împodobind munţii, pentru a o păstra doar pentru mine.

În 2012, când mă întorceam de pe Camino Francez, am mai văzut doar o ceaţă atât de decorativă, dar era în Austria. Din păcate, nu am la îndemână acele poze, însă pot spune cu mâna pe inimă, munţii şi ceaţa noastră nu sunt cu nimic mai prejos. Atâta doar că, peisajele de la noi, devenindu-ne familiare, pur şi simplu nu le mai vedem. Trebuie să mergem în străinătate pentru a ne extazia în faţa unui apus sau răsărit de soare, pentru a admira munţii sau marea, uitând cu desăvârşire de ceea ce stă fix sub nasul nostru.

Ţin minte că, acum mulţi ani, când fetele mele erau doar nişte copii, de cîte ori veneam cu maşina spre Turda, aveam un loc în care de fiecare dată mă minunam:

• Ce frumoşi sunt munţii!

La început nu mi-am dat seama, apoi am observat că fetele aşteptau , dându-şi coate şi râzând, momentul în care eu îmi spuneam, invariabil, replica. O mai spun şi acum, dar numai în gând, fetele sunt mari, şi foarte rar mai mergem împreună la Lupşa.

În nu ştiu ce statistici, Valea Arieşului figura ca unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Vă invit aşadar să o vizitaţi, e frumoasă în orice anotimp, primitoare şi cu oameni buni.

Am ataşat şi poze din toamnă, mai colorate şi pline de verdeaţă.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni