În vizită la Bistriţa

În luna octombrie am avut ocazia să iau o gură de aer bistriţean, care mi-a umplut plămânii cu savoarea lui tomnatică.

Oraşul are un aer patriarhal, molcom, ardelenesc, exact aşa cum ţi l-ai închipui. Am avut noroc de o zi superbă, în care soarele şi-a făcut apariţia din ceaţa ce ne învăluia ca o plapumă groasă de puf.

Călătoria mea s-a desfăşurat cu trenul, dar am fost nevoită să iau un tren privat, datorită inteligenţei orbitoare a celor ce fac mersul de tren la CFR Călători, iar pentru a ajunge în Bistriţa trebuie să pleci din Cluj la 5,40 dimineaţa, să schimbi în Dej şi în Beclean, unde trebuie să şi aştepţi, bineînţeles, dacă trenul tău nu cumva întârzie, şi să ajungi în Bistriţa pe la 9,30. O întreagă aventură, pentru a parcurge 125 de kilometri. Când mă gândesc că de la Madrid la Barcelona am făcut trei ore (TREI) şi sunt şase sute de kiometri, tot cu trenul, bineînţeles, nu mai am cuvinte…

Aşadar, am luat trenul privat, care a pornit la 7,05, iar la 10 fără 10 eram în Bistriţa, unde o gară cu aer european mă întâmpină cu bucurie aş putea spune, dacă n-ar fi atât de goală. Peroane, cărucioare pentru bagaje, balustrade de inox ce-ţi iau ochii, tabele electronice care afişează sosirile şi plecările celor 22 (douăzeci şi două) de trenuri ce trec prin această staţie, o toaletă ce străluceşte de curăţenie… Mă rog, cei ce strigă „Vrem o ţară ca afară!”, să vină la Bistriţa, măcar gara e „ca afară”.

IMG_1937

E un lucru bun că s-a renovat această staţie, întrebarea mea este însă alta: „Domnilor şefi (de toate felurile şi de sus până jos, nu vă ştiu pe toţi, că prea sunteţi mulţi), de ce nu începeţi proiectele acestea cu gările importante, noduri de cale ferată, prin care trec mult mai multe trenuri într-o zi? Uita-ţi-vă cum arată Câmpia Turzii, sau Dej Călători, şi nici Clujul nu arată grozav, chiar dacă a tot fost renovată ani în şir şi bănuiesc că a înghiţit milioane de euro.

Vă rog să mă iertaţi, ca de obicei, încep frumos şi apoi mă ambalez pe parcurs, musai să-mi vărs şi eu nemulţumirile undeva, poate vede vreun „mare om de stat” şi zice: ” Că bine zici, haide să facem cum spui tu!” Ăsta era doar un vis frumos, aşa că nu băgaţi în seamă paranteza, pe care o închid definitiv (doar pentru astăzi).

O dată cu soarele, am ajuns şi eu în spatele gării, apoi  imediat în centru, Bistriţa e un orăşel mignon, cu o frumuseţe şi un farmec ce vine de demult, e aici, în măduva  lui, dându-ţi un sentiment de pace şi linişte.

Ajung la Biserica Evanghelică, monument istoric, al cărei turn (renovat acum), a ars cu ani în urmă. Din păcate este deschisă vizitatorilor doar după ora 12, aşa că va trebui să mai aştept. Un struţ albastru, în mărime naturală, îmi descreţeşte fruntea, e opera elevilor de la Liceul de Arte. Ce legătură au struţii cu Bistriţa n-am aflat, mai ales că e plină strada mare, de toate culorile, roşu, galben, după preferinţa fiecăruia.

IMG_1948IMG_1950

Vitrine colorate, o altă biserică, de astă dată deschisă, bănci, un mic parc, totul este parcă dintr-un fim cu Jean Gabin, de acum 50 de ani.

Revin la Biserica Evanghelică în faţa căreia e un mic parc şi bănci, temperatura e acum plăcută, soarele străluceşte cât poate el de frumos, aşa că mai stau câteva minute pe bancă, în aşteptarea deschiderii .

E ora 12 când porţile se deschid, nu sunt singura care aşteaptă, mai e un grup de excursionişti. Intrarea  e gratuită, dar, ca să urci în turn, trebuie să plăteşti o taxă. Nu ştiu cât, eu nu am timp să stau, mă aşteaptă la gară trenul spre Cluj.

Nu ştiu din ce pricină, nu cred că doar din cauză că înăuntru e mai frig decât afară, un fior rece îmi trece pe şira spinării, biserica e total atipică faţă de altele pe care le-am mai vizitat. Nu poposesc prea mult în interiorul ei, chiar am intrat în criză de timp, dar nici nu-mi prea place locul.

IMG_1952

Era  să ajung chiar la Târgul de purici, dar nu se deschisese încă.

Dacă aveţi timp, vă recomand cu căldură acest colţ de Românie, e bine să nu uităm de micile urbe peste care timpul a trecut lăsându-şi amprenta, dar care mai păstrează farmecul României de altădată.

Ei, de acum… „Ura, şi la gară!”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s