De fiecare dată aşteptăm cu bucurie şi emoţie sărbătorile de iarnă, chiar dacă în ultimii ani se rezumă la goana nebună prin pieţe şi supermarket-uri după cele trebuincioase gurii, încărcând cărucioare din ce în ce mai mari şi mai încăpătoare cu tot ce era pe lista noastră, dar mai ales cu ce ne ia ochii pe moment, uite o vreau şi pe aia, şi pe aia… iar la casă te trezeşti cu mormane de cumpărături din care doar jumătate se vor bucura de întunecimea stomacului, celelalte vor  ajunge direct la coş, expirate până cînd le vine rândul să stea pe masa de sărbătoare.

N-am înţeles niciodată această febră, de a cheltui grămezi de bani pe grămezi de alimente din cele mai diverse şi mai nesănătoase. Bineînţeles că în graba noastă nu mai apucăm să citim etichete, să vedem ce oare conţine ambalajul făcut să-ţi ia ochii…

La nebunia generală participă din plin şi mass media, amplificînd (ca de obicei) tot ceea ce se transmite, de la un mic reportaj la măcelărie, până la o prezentare de modă, unde simandicoasele personaje prezente sunt în extaz în faţa unor ţinute ce nu le-ai putea purta nici chiar singură prin casă, d’apoi în public, ziua în amiaza mare, sau în cea mai neagră noapte.

Mă plimb cu căruciorul aproape gol prin supermarket, (nu contează care, toate sunt la fel), şi constat că în afară de sectorul cu legume, fructe şi seminţe nu prea am pe unde să pierd vremea. Poate pe la podoabe şi pomi de Crăciun, dar eu mi-am luat un brăduţ în ghiveci, pe care abia aştept să-l plantez la primăvară. Deocamdată sunt mult mai înaltă decât el, dar sper să ajung să-l văd când va fi un brad falnic şi frumos. ( Frumos e şi acum, mai mult frumuşel, că-i doar un bebeluş).

Mă gândesc cu nostalgie la vremea când îl aşteptam şi eu pe Moş Crăciun, din păcate a fost foarte scurtă această vreme, fiindcă verişoara mea a avut grijă să-mi alunge iluzia, spunându-mi „adevărul” despre Moş Crăciun. Am fost foarte dezamăgită, tocmai îmi adusese un paltonaş albastru, cu guler de blăniţă gri. Nu le-am spus părinţilor nimic, ca să nu fie şi ei dezamăgiţi, i-am lăsat să creadă în continuare în Moşul cel Bărbos, ca să nu le stric sărbătoarea… aveam trei ani.

Acum nu mă mai poate păcăli nimeni, dragi copii, să ştiţi că Moşul există cu adevărat, chiar dacă pe moment vi se pare că seamănă cu bunicul, cu tati sau cu vecinul, asemănarea e datorată doar faptului că el vă iubeşte foarte mult şi a vrut să ia chipul cuiva apropiat vouă.

Cu gândul plecat aiurea, în urmă cu zeci de ani, iată-mă ajunsă la casa de marcat, cu cel mai sărac cărucior, dar cu inima plină de amintirile pe care fastul şi opulenţa  zilelor noastre nu le poate şterge, ele sunt acolo pentru totdeauna.

Dragi părinţi, nu uitaţi că voi sunteţi cei ce fabricaţi amintiri copiilor voştri şi pentru ei nu contează preţul cadourilor aduse de Moş, ci mai ales atmosfera în care acestea ajung în casa voastră, plină de bunătate, iertare şi blândeţe. Să lăsăm nervii şi stresul deoparte, fiindcă…

VIN SĂRBĂTORILE, DRAGII MEI!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni