Terapia Bowen

Aş vrea să vă spun câteva lucruri despre terapia Bowen, cea care mi-a umplut în mare parte timpul în ultimii şase ani.

De fapt, ar trebui să încep cu începutul, cu căutările mele, de-a lungul timpului, fiindcă simţeam că meseria de inginer nu este cea pentru care am fost trimisă în această viaţă.  Simţeam că trebuie să fac ceva „cu mâinile mele” şi acel ceva să-mi aducă împlinire.

Fericiţi sunt cei ce fac din hoby meseria lor, care să le mai aducă şi bani! îmi spuneam de multe ori, după ce mai făceam un curs care mă satisfăcea doar pe moment, reîncepându-mi din nou căutările după o perioadă de timp.

Întâlnirea cu această terapie holistică a fost ceva magic, am simţit că în sfârşit sunt acolo unde trebuie să fiu, iar urmarea a fost că o profesez de peste cinci ani şi nici prin cap nu-mi trece să „divorţez”.

Pentru cei ce nu ştiu, terapia Bowen a fost „descoperită” de către Tom Bowen, un tâmplar din Australia, care şi-a dorit să devină medic, dar cum afacerea familiei era o fabrică de mobilă, a fost nevoit să continue tradiţia şi (la fel ca şi mine), să facă altceva decât ceea pentru ce  era născut. S-ar părea că a „primit” procedeele acestei terapii prin mesaj divin, el neavând niciun fel de cunoştinţe medicale. De aceea  poate fi practicată şi de către „nedoctori”, ba am văzut cum medici cu studii complete au fost trimişi acasă de la curs, fiindcă nu aveau aptitudinile necesare. Să nu credeţi că ar fi vorba de cine ştie ce aptitudini paranormale, eu cred că e deajuns să iubeşti oamenii şi să te apleci cu compasiune asupra problemelor lor.

Terapia Bowen nu este placebo, ea funcţionează şi la animale şi copii mici, care nu cunosc fenomenul. Medicina alopată încă nu şi-a dat seama cum funcţionează această terapie, de aceea, mulţi medici sunt sceptici, fiindcă nu există o reţetă universală, trebuie să priveşti pe fiecare om şi să-l iei împreună cu sufletul lui, aşa cum medicina alopată nu este obişnuită să o facă, fiecare medic fiind specializat pe o părticică din corpul uman, parcă acesta nu ar fi un tot cu mii de rotiţe interdependente , şi, mai ales, sufletul nici n-ar exista.

N-o să vorbesc acum despre reuşitele mele, nu are niciun rost. Vreau să spun doar atât, majoritatea clienţilor mei mi-au devenit prieteni, iar acesta cred că este cel mai mare dar pe care mi l-a făcut mie personal Tom Bowen.

În caz că sunteţi în căutarea unui terapeut Bowen, poate luaţi în considerare şi varianta de a mă alege pe mine.

Vă doresc o zi de neuitat, alături de oameni dragi.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

2 gânduri despre „Terapia Bowen

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s