Copilăria mea a fost cu muulţi ani în urmă, pe vremea când doar Mihaela cu ale ei „1001 de Seri” ne încânta şi ne vrăjea, de la mic la mare, ştiu că urmăream desenele animate împreună cu fratele meu şi cu bunica. Eram toţi trei nelipsiţi, la ora 7 şi 20 seara, când aveam fix 10 (zece) minute de răsfăţ, atât permitea „epoca de aur” şi artizanii ei.

Lolek şi Bolek, doi băieţi parcă rupţi din viaţa reală, erau favoriţii noştri, iar fratele meu a avut chiar o aventură „usturătoare” din pricina lor. Nu avea mai mult de trei ani, dar era un fan convins al animaţiilor. Plecase în vecini, fără să ceară voie nimănui, iar când mama l-a strigat să vină la „desene”, s-a grăbit atât de tare, încât a luat-o pe scurtătură, prin nişte tufe imense de urzici, care i-au lăsat urme ce n-au dispărut vreo două săptămâni.

Mai ţin minte o reclamă animată, în care o navă extraterestră cobora pe Pământ, iar un omuleţ ieşea din ea, întrebând cu o voce de robot un băieţel (sau fetiţă?) ce se afla prin preajmă: CARE …ESTE …DRUMUL …SPRE… ADAS? La care băieţelul răspundea cu o voce piţigăiată: Pentru asigurare? Acolo!. Încă şi astăzi, peste atâţia ani, mi se pare una dintre cele mai bune reclame la asigurări. Scurtă şi la obiect.

A doua copilărie în ceea ce priveşte filmul animat, am trăit-o o dată cu proprii copii. „Pisicile aristocrate”, „Albă ca Zăpada”, Mowgli din Cartea Junglei şi Bambi fiind pe primul loc în preferinţele noastre.

Când le-am dus pe fetele mele  la „Pisicile aristocrate” la cinematograf, a fost o adevărată emulaţie, Cinema Republica era plin de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici pe post de cititori, deoarece micii spectatori nu erau la vârsta la care să poată citi singuri. Pe lângă sonorul filmului, mai era un zumzet ca de stup de albine, zgomotul făcut de vocile şoptite ale celor ce citeau. Fiica mea cea mică avea cam un an şi jumătate, dar nu a vrut să stea în braţe, a urmărit tot filmul în picioare, parcă pentru a fi mai aproape de minunatele personaje.

Apoi, au apărut animaţii cu tot felul de monştri, care mie personal îmi inspiră frică şi la care nu mi-aş dori să privesc. Noroc că acum există

https://www.facebook.com/EmpireFilmRomania/, 

care aduce în casele copiilor de azi filmele cele mai năstruşnice. Abia aştept să devin bunică, aşa că mă pregătesc de pe acum cu noi titluri, care să fie pe placul nepoţilor, dar şi al meu:

http://empirefilm.ro/Sta-sa-ploua-cu-chiftele-film-s5-f850.htm

http://empirefilm.ro/Strumpfii-1-film-s5-f1368.htm

http://empirefilm.ro/Stuart-Little-1-film-s5-f1068.htm

Toată inocenţa şi seninătatea copilăriei se regăseşte în filmele de desene animate, pe care, dacă le priveşti măcar din când în când, poţi să readuci în viaţa ta fericirea de a fi copil.

Am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni