Coboram azi dimineaţă din Zorilor, aşa cum fac aproape în fiecare zi, când, pe Avram Iancu, o fetiţă cu ochelari, grăsunică şi purtând un ghiozdan colorat, mi-a atras atenţia (în sensul că era să mă împiedic de ea) tot oprindu-se şi făcându-i cu mâna mamei, care rămăsese mai în urmă. Probabil erau în plin proces de învăţare „cum să mergi singur la şcoală”, care în Cluj nu e un lucru foarte uşor.
Traversez strada, iar de cealaltă parte, dau peste un tătic ce-şi duce fetiţa de astă dată de vârsta grădiniţei, în pas alergăreţ pe o trotinetă. Foarte ingenios, nu trebuie să tragi de copil să vină mai repede şi ai şi o viteză de invidiat faţă de ceilalţi participanţi la traficul pietonal.
Despre traficul auto, ce să spun, dacă nu ai o răbdare îngerească (ceea ce eu nu am, de aceea merg pe jos), eşti condamnat la hipertensiune, depresie şi alte boli, care nu-mi vin acum în minte.
Ajung la Librăria Universităţii, singura librărie care a mai rămas de pe vremea împuşcatului şi care face faţă cu brio încercărilor de tot felul la care e supusă lumea cărţii în vremurile noastre. Mă gândesc cu nostalgie că în rafturile ei s-a odihnit o vreme şi cartea mea,
epuizată la această oră. Ar fi bine să o mai pot reedita, dar am nevoie de un sponsor, nu mă prea dau banii afară din casă. Hmm… Poate SPONSORUL citeşte aceste rânduri, şi-i vine gândul cel bun…
Matei Corvin şade imperturbabil pe calu-i dolofan, a văzut deja atâtea dimineţi, încât una în plus nu-i face nicio impresie deosebită. Cafenelele s-au deschis, soarele zâmbeşte din înalt, cu toate că a uitat să-şi dea jos dinţii de iarnă, e destul de frig încă.
Euro e destul de stabil, maşinile… sunt destule. Terasele abia aşteaptă primii muşterii de primăvară, imediat ce temperatura îi lasă să stea pe scaun fără să tremure, adică mai spre amiază.
„Farmec”-ul a plasat o imensă cutie de cremă pe trotuar, iar eu trag de mânecă un domn care tocmai umbla la portofel şi în prima clipă a sărit ca ars, crezând că vreau să-l prăduiesc. Eu doream doar o poză, ceea ce am şi primit.
Bună dimineaţa, Cluj!
Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni
manuelasandablog 