Când Soarele Răsare la Apus-fragmentul al II-lea

O sa scriu mai rar pe blog, fiindcă vreau să termin cartea. Aveți în continuare fragmentul al doilea.

  • Bună seara, dragii mei! Vai, ce dor mi-a fost de voi!
  • Atunci, de ce nu ai răspuns la telefon? Te-am sunat de cel puțin cinci ori, face Marius o mutră supărată, dar ea știe că niciodată soțul ei nu se supără cu adevărat pe ea sau pe fetițe. E un om atât de bun, încât toată lumea îl ia de fraier, niciodată nu poate spune nu, cuiva care-i cere ajutorul.
  • Aa, telefonul… Hmm! O fi prin geantă, știi și tu cum e cu gențile femeilor, niciodată nu găsești ceea ce cauți… Să vedem… A, da, uite-l aici, dar din păcate s-a descărcat, e mort. Vezi, de aceea nu ți-am răspuns.
  • Bine, bine, dar puteai să suni tu, am fost de o mie de ori în infern neștiind de ce întârzii, tu care vii întotdeauna acasă la ora exactă, că pot să-mi fixez ceasul după tine. Ia spune, pe unde ai hoinărit, de ai uitat complet de noi?
  • Să vezi, a început să plouă și mergând așa, la întâmplare, am nimerit într-un cartier de țigani. Știai că există așa ceva în orășelul nostru? Pentru mine a fost o surpriză… Și… am hălăduit cam mult pe acolo, până a apărut un taxi. Nu aveam nici cea mai mică idee care este drumul spre casă.
  • Pare cam cusută cu ață albă, dar cum te știu fată bună, uite, ți-am păstrat și ție un pic de ghiveci cu piure de cartofi. Va trebui să mănânci piureul rece, te așteaptă cam demult.
  • Ce faceți, iubitele mele? Se întoarce Cătălina către cele două păpuși de doi anișori ce-și ițesc capetele crețe cu părul parcă tocmai atunci luat de pe bigudiuri, care-și privesc mama cu niște ochi mari, doi albaştri şi doi negri, copii fidele ale ochilor tatălui şi mamei lor.
  • Mama! Mama! Noapte! Spun ele învălmășit, bucuroase că mama a ajuns în sfârșit acasă, nu s-a rătăcit prin noaptea cea neagră. Cine știe ce gânduri mititele trec prin căpșoarele lor cârlionțate, oricum, acum ceața s-a destrămat, mama e acasă, totul este bine pe pământ.

Cătălina mănâncă puțin, ca să nu-l supere pe Marius, apoi le ia pe fete pentru a le pregăti de culcare. Pijamalele sunt pe marginea patului, gata să le înfășoare cu moliciunea lor bumbăcoasă: una cu pisici, iar cealaltă cu pitici.  Sabina și Miruna sunt fericite, abia așteaptă ca mama să le pună pijamalele și să le citească povestea preferată, aceea cu Fetița urâtă.

Chiar înainte ca fetele să se nască, citise o carte cu o familie ce avea doi gemeni, dar care fusese sfătuită să nu-i îmbrace la fel și nici măcar să nu primească aceleași recompense deodată. Trebuia ca cei doi copii (băieți în acest caz) să-și dezvolte propria personalitate, să nu se regăsească doar ca două jumătăți ale aceleiași portocale, iar momentul în care vor pleca fiecare pe drumul lui în viață să nu fie unul  dureros. Ideea i s-a părut bună, iar acum o pune în practică, cu cea mai mare seriozitate. Pe Marius l-a convins mai greu, dar e și el de acord că e mai bine ca Miruna și Sabina să știe încă de acum că sunt două  ființe separate, nu se îmbracă la fel și nici măcar nu mănâncă același fel de mâncare. Asta cu mâncarea a venit în mod natural, fiecare preferă altceva, așa că bucătarului îi este destul de greu să le mulțumească pe amândouă, dar se străduiește din răsputeri, doar e tăticul lor.

După încheierea celor doi ani în care mama a stat cu fetițele, au hotărât de comun acord că e mai bine ca ea să se întoarcă la serviciu, acest lucru ajutând-o și pe ea din punct de vedere psihic, fiindcă după doi ani în care ai văzut doar scutece și poponețe de copii mai ai nevoie și de altceva, măcar pentru ca să n-o iei razna, chiar dacă zâmbetul copiilor tăi nu poate fi întrecut de nicio lucrare urgentă de dus la bun sfârșit. Cătălina e designer la cea mai importantă firmă din oraș, câștigul ei fiind mai substanțial decât al lui Marius, motiv pentru care el e cel ce a rămas acasă pentru cel puțin un an, până când cele două ghemotoace vor fi primite la grădiniță. Nu s-a pus problema creșei, prea mulți copii bolnavi acolo, când au fost într-o vizită pentru a vedea care sunt condițiile, copiii i-au întâmpinat tușind în cor, așa că s-au grăbit să plece înainte de a lua cu ei acasă niscaiva virusuri sau bacterii.

Urcând scările ce scârţâie familiar sub paşii ei  grăbiţi, Cătălina se gândeşte cum să-i dea lui Marius vestea pe care încă nici ea nu e în stare să o accepte şi mai ales să-i facă faţă. „Lasă că-i spun mâine, mai am timp să mă gândesc cum s-o fac mai puţin îngrozitoare” îşi spune tânăra femeie în gând, în timp ce fetiţele o privesc de jos în sus, exact la fel cum cu puţin timp în urmă o privise şi Steluţa, fetiţa rătăcită în cartierul de ţigani. Cu un oftat, le ia pe cele două păpuşi în braţe, le ajută să-şi îmbrace  pijamalele, apoi le pune în pătuţuri, pentru a asculta „povestea de noapte bună”, aşa cum le-a obişnuit încă de când erau foarte mici.

Fetiţele au adormit foarte repede, lăsându-i câteva minute doar pentru ea, înainte ca Marius să urce la etaj.  Cătălina stă în faţa oglinzii, privindu-se de parcă acum se vede pentru prima dată, i se pare că până în această clipă ochii i-au fost acoperiţi cu un văl ce-i lăsa doar o fantă îngustă prin care să observe lumea. Adevărul este că nu s-a prea ocupat ea până acum cu observarea lumii, era mult prea preocupată de familia, iar mai nou, din nou, de cariera ei. Intruziunea în cartierul ţigănesc a adus-o cumva cu picioarele pe pământ, dându-şi brusc seama că sunt oameni care trăiesc de azi pe mâine, oameni care nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât alţii, au avut doar neşansa de a se naşte într-un anume loc. Alungând cu un gest aceste gânduri, se îndreaptă spre baie, parcă încă simte frigul ce nu demult îi pătrunsese până în suflet, dă drumul la apa fierbinte şi se strecoară în cada veche, de bronz, minunat alcătuită, o piesă rară, din vremurile de demult, susţinută de labe de leu.

„ Trebuie să vindem casa asta, e prea multă bătaie de cap cu renovarea ei” fu ultimul ei gând, înainte de a adormi în susurul plăcut al apei.

  • Ce faci, iar vrei să te îneci în cadă?

Cu un prosop mare si pufos, Marius o aştepta să iasă din apa ce începuse să se răcească. Mulţumită şi somnoroasă, uitând pe moment de necazurile ei, Cătălina se înveleşte în prosop, apoi se îndreaptă maşinal spre patul uriaş ce se potriveşte la fix cu restul încăperii, somptuoasă şi neverosimilă, parcă picată din secolul 19 în plin secol 21. Mormăind un „Noapte bună”se întinde în pat, iar în câteva minute, respiraţia ei egală anunţă că a adormit tun. Lui Marius nu-i rămâne decât să o învelească, apoi se întoarce la bucătărie, pentru a termina cu dereticatul.

Iubeau amândoi casa asta imensă, care pe dinafară arăta dărăpănată, dar în interior era încă foarte frumoasă, fusese renovată cu ani în urmă, dar se păstrase foarte bine. O primiseră cadou de nuntă de la un unchi al Cătălinei ce nu avea copii, cu condiţia să locuiască şi el acolo atâta timp cât trăieşte. Îşi păstrase doar o cămăruţă la parter, din care ieşea doar la masă şi pentru a-şi face plimbarea zilnică până la parcul din centrul oraşului, care e de fapt o pădure veritabilă, presărată cu bănci şi cu anunţuri  „Păstraţi curăţenia!”. George pe numele lui, are spre 80 de ani, dar nu se plânge de vreo durere. Dusese o viaţă spartană, pe care o continua şi acum, fapt care îl făcea destul de pretenţios uneori, mânca doar anumite mâncăruri, gătite într-un anumit fel. De fapt, prefera mâncărurile cât mai simple şi cât mai puţin preparate, alea sunt cele mai sănătoase, declama bătrânul când era admonestat că nu vrea să mănânce una sau alta ce i se oferea la masă.

La venirea Cătălinei, el tocmai se retrăsese în cămăruţa ce singur şi-o alesese, aşa că nu s-au întâlnit. De obicei, ea venea să-l salute, iar faptul că astăzi nu a făcut-o îi dă bătrânului de gândit, dar, bineînţeles că va afla mâine cauza pentru care a fost uitat în această seară.

O lună imensă şi rotundă se ridică deasupra caselor din micul orăşel, privind cu curiozitate prin ferestrele ce încă nu au draperiile trase, parcă ar vrea să scormonească în sufletele celor ce dorm, pentru a le afla secretele, şi pentru a dezvălui mistere ce sunt păzite de multe secole de vrăjitoare ce  joacă noaptea sub lumina ei gălbuie, atunci când apare misterioasă pe cer.

 

Va doresc o seara  misterioasa…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s