Robert  Ballard, cel care a  descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui
metode, deşi  controversate, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru  că ipotezele
lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii  cercetătorilor,  au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute,  ceea ce i-a  făcut pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se  că au uitat că tot  ei fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor  ipoteze.

În urmă cu câţiva ani,  Ballard a mai  emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi avut loc  pe actualul teritoriu al Mării Negre. Aşa se face că o  echipă condusă de   el a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la  mai puţin de 20
km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei  comunei primitive.
Mai exact, e vorba de o stâncă cioplită şi de două  unelte de piatră  dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor  lemnos. Submarinul a   reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine  conservate de apa mării,  pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste  descoperiri arătă   că în urmă cu mulţi ani Marea Neagră a fost un lac al  cărui ţărm era  locuit. În   perioada de sfârşit a erei glaciare, din cauza  încălzirii atmosferei şi   topirii gheţarilor, nivelul Mediteranei a crescut fără  precedent. Apoi,
în urmă cu cca 7000 de ani, din cauza presiunii apei şi  probabil în  urma vreunui cutremur, fâşia de pământ care separa  Mediterana de lac a  fost pulverizată, iar apele sărate ale Mediteranei au  inundat micul lac,  transformându-l în ceea ce este astăzi. Torentul a fost  fantastic. Forţa   apei a depășit de cca 300 de ori pe cea a cascadei
Niagara,  calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar  fi fost nevoie
de cca 40 de zile. În sprijinul acestei teorii,  cercetătorii arată că în   anumite zone ale fundului Mării Negre există ape dulci,  rămăşițe ale  vechiului lac. Din cauza lipsei curenţilor şi a  oxigenului, acele ape au   rămas neamestecate cu apa mării. Mai mult, acolo, mediul  e lipsit de  oxigen, ceea ce înseamnă că există condiţii optime de
conservare a  habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a  descoperit
pe fundul Mării Negre câteva specii de scoici, unele  dispărute, altele  pe cale de dispariţie, toate cu o vechime cuprinsă între  7.500 și 15.000   de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că  Marea Neagră a  fost pe vremuri un lac cu apă dulce. Actuala mare nu exista  în urmă cu  10-15.000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă,  căreia îi aparţin  construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei.
Şi ca totul să  fie şi mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul  Atlantida.
Harta întocmită cu  ajutorul sonarelor a  lăsat să se întrevadă că pe vremuri, fundul mării era  în fapt „un ţărm  plat, cu o plajă de nisip care cobora lin”, după cum > spune coordonatorul   lucrărilor.
Potopul a început în  România.  Biblia vorbeşte despre un  mare potop,  căruia nu i-a supravieţuit decât Noe şi familia sa.  Deşi în afara lor nu   mai rămăsese niciun om pe Pământ, fiii lui Noe s-au  întâlnit, totuşi,  cu oameni. Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa  în acest  material. Analizând scrierile vechi ale diferitelor  popoare, constatăm  că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat  foarte puţini. Ce
e mai interesant, e faptul că legendele româneşti  vorbesc, la rândul  lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia  seama la  nişte poveşti… Şi totuşi, atunci când aceste  „poveşti” sunt demonstrate  fizic, cu vestigii descoperite, lumea ştiinţifică  amuţeşte, dă puţin  înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză,
uitând că tot ea  refuza să accepte nişte idei ce păreau a depăşi  realitatea construită cu
migală de unii pseudo-cercetători, timp de ani de  zile.
Sfârşitul Atlantidei  şi începutul Potopului
Michael Robinson,  profesor la Universitatea Ohio, este specializat în  inundaţiile  catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele  mai vechi  timpuri. A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat  ipoteza emisă de  Robert Ballard, când acesta afirma că potopul biblic a  început în  bazinul Mării Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard,  Robinson a  preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde  echipa primului   a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii  de ani, ci  ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula  Şerpilor, şi unde  aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice  stranii și piramide  ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.
„În cercetările mele,  m-am bazat mult pe   textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi  au rădăcinile pe  teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate  descoperirile   făcute în România în acest sens, descoperiri de care  românii nici măcar   n-au auzit”. Robinson își desfășoară cercetările  și în lungul bazinelor >  râurilor româneşti, despre care consideră că sunt  rămăşițe ale unui  fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau  chiar ale unui  lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai  multe zeci de mii   de ani. Ipoteza lui este destul de îndrăzneaţă, dar nu  singulară. El  afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost  fantastica Atlantida şi   că cetățile descoperite în munţi nu sunt decât  rămăşiţe a ceea ce a mai   rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea  acesteia. Mai mult,  suprapune aceasta ipoteză cu o alta, cea a originii  Potopului, punând  egalitate între cele două evenimente.
 Pădurea  îngropată
La mijlocul anilor ‘80,  autorităţile de  la Bucureşti au decis cu o simplă semnătură să şteargă sate întregi de  pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă  vestigii
arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Totul în  numele unui aşa  zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a  măreţului canal  Dunăre-Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o  săptămână, câteva localităţi   au dispărut definitiv din peisajul administrativ  românesc. N-au fost  iertaţi nici măcar morţii. Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în  adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu
tot felul de  resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat, în afara  inginerilor care
coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la  adâncime, e ceva și   au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor,  când au constatat   că la o adâncime de 15-25 de metri se găsea nici  mai mult nici mai  puţin, decât o… pădure preistorică. Nisipul care o  acoperise conservase  atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi  de sub pământ,  păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi  soiurile.
Marea inundaţie  glaciară
Specialiştii aduşi de la  București au  descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei.
Datarea cu carbon a   arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea  o vechime  cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani, ceea ce însemnă  că pădurea în > sine era mult mai veche. Puţini au fost cei care s-au  întrebat atunci  cum a ajuns pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că  teritoriul  României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se  cunoştea şi  motivul. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să  vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume că aici  a avut loc marele  Potop descris de Biblie, în parte din cauza topirii  gheţarilor şi  creşterea nivelului Mediteranei, fapt care a generat  surparea limbii de  pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au  făcut ca nivelul  vechiului Pont Euxin să crească mult şi apele să se  reverse pe  teritoriile din jur. Ulterior, apele s-au retras şi au  permis apariţia  unei noi flore şi faune. Dar oare ce cantitate de apă  s-a revărsat  asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urma ei să aibă o  adâncime de 15 – 20 de metri? Ce ape puteau alimenta o  astfel de  inundaţie?
 Tsunami pe  Argeş?
Descoperirea pădurii  preistorice sub  pământurile Argeşului i-au determinat pe specialişti să  cerceteze şi  zonele apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea
se întindea pe   o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti,  Jilava, Domneşti,
Mihăileşti-Cornetu. În plus, prospecţiunile arată că  se întindea mult în   sud, aria terminându-se probabil undeva pe teritoriul  Bulgariei. În  toate locurile, cercetările au arătat același lucru: apele au acoperit  zonele într-o perioadă extrem de scurtă, pe care  arheologii au estimat-o   la doar câteva săptămâni. „Aşa ceva, nu se putea
întâmpla din cauza  topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra a  fost lovită de  un meteorit. Ori, din câte ştim noi, acum 10.000-12.000 de  ani niciun  meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu,  paleontolog şi  biolog. În sprijinul teoriei lui, vine absența totală a  sedimentelor de  animale marine pe linia pe care se întinde pădurea  preistorică. „Lipsa   aceasta ne arată clar că zona nu a fost marină, ci inundată întâmplător.   Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine  copacii” bizară fortificaţie de  lemn.
Dar nu pădurea subterană  a fost cea mai  interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa  locului. Într-una  din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie
bizară din lemn,  alcătuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate  astea, nu s-au
găsit deloc schelete umane sau animale, în condiţiile în  care s-a  presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat  singură. „Unde au  dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de  lemn este iarăşi o   întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi   surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi  fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil e  ca locuitorii  să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş şi  să se fi retras  pe înălţimile munţilor. Dar dacă acceptăm cea de a  doua ipoteză ca fiind   mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că  oceanul va mătura   zona Argeşului?”.
Când vine vorba de istoria  umanităţii, ştiinţa actuală încearcă să  inoculeze ideea de evoluţie,  mentală,  fizică, socială și chiar şi spirituală.
Realitate este alta:  toate civilizaţiile care s-au succedat pe planetă au  dez-evoluat,
societatea actuală nefăcând rabat de la această  „regulă”. Este de ajuns  să privim ce se întâmplă acum în lume pentru a  înţelege asta.
Pornind de la pădurea  antică descoperită   pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături în  partea opusă, pe  Valea Prutului. Şi… surpriză, au fost descoperite
depuneri stratificate  de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul  ţării şi datând din  aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul  paleoliticului şi  începutul neoliticului. Nu au fost găsite și păduri de  data asta, dar  probabil că zona nu era una împădurită, ci de câmpie.
„În acel moment am   fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce  fel de val putea să   măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o  înălţime de peste 100 de  metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul  României sau  toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau  un val cu apă  dulce?”.

Copacii  milenari
Dincolo de ipotezele  cercetătorilor,  locuitorii din Mihăilești continuă să scoată din
carierele de piatră  trunchiuri vechi de mii de ani şi să le ardă în sobă.
Florea Dumitru  spune: „Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu  mergem la  pădure ca să tăiem un copac. Noi dezgropăm copacii de  care avem nevoie  pentru foc. Şi numai bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns  pomii ăștia sub  nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la  Potopul cel mare de pe   vremea lui Noe”. Deocamdată, nicio ipoteză nu a fost pe  deplin  demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descrește de  la o zi la   alta. Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că
distrug urmele  trecutului încercând să supraviețuiască? La urma urmei,  nu așa au făcut  dintotdeauna oamenii? Fiecare nouă civilizație a distrus-o  pe cea veche.   Și nu din răutate, ci din simpla dorință de  supraviețuire.
>