De câte ori nu ne-am simţit învigoraţi şi plini de energie după o plimbare prin pădure! De cele mai multe ori, punem acest lucru pe seama faptului că am făcut mişcare, că am respirat aer curat, că, pur şi simplu, am ieşit din casă.

Bineînţeles că toate acestea  sunt adevărate, dar uităm ceva esenţial, şi anume energia benefică a copacilor, pe care ne-o dăruiesc şi nouă, fără măcar să le-o cerem.

E bine să fim cât mai des în preajma copacilor, s-au făcut chiar studii care arată care copac este mai bun pentru cutare boală. Eu sunt de părere că dacă stăm cât mai mult în apropierea lor, ba chiar îi îmbrăţişăm pentru câteva minute, viaţa noastră se îmbunătăţeşte nu numai din punct de vedere al sănătăţii. Ei ne dau ceva din energia şi înţelepciunea lor,  sunt adevărate laboratoare în care se sintetizează substanţe vindecătoare.

Cu ceva timp în urmă, am aflat povestea unui om ce avea tuberculoză pulmonară, medicii nedându-i mai mult de o lună de trăit. Fiindcă era vară, iar omul nu voia să-şi necăjească familia cu nevoile lui, a plecat în pădurea de pin, unde şi-a înjghebat un adăpost, aşteptând să moară. Tot aşteptând, a venit toamna, aşa că omul s-a hotărât să se întoarcă acasă, dacă tot n-a murit. S-a dus şi la doctor, doar aşa, ca să vadă că e încă în viaţă. Uimiţi că omul nostru trăieşte, ba chiar arată perfect sănătos, i-au făcut analize, în urma cărora au constatat ceea ce se vedea şi cu ochiul liber: nici urmă de boală nu mai era în trupul lui, plămânii se regeneraseră complet, datorită uleiurilor esenţiale ce le emană pădurea de pin.

După ce ne-am despărţit de d-l Emil Roşca, am plecat în continuare la drum, am ajuns până aproape în vârful Curmăturii, unde am luat-o pe un drum la stânga. Câteva case mai stau dovadă a faptului că pe aici au locuit sau mai locuiesc foarte puţini oameni. Peisajul e de-a dreptul dumnezeiesc, păcat că oamenii au fost alungaţi de exploatarea de la Cupru Min.

Am ajuns pe culme. Nu am mai fost pe aici de anul trecut, timp în care mestecenii au luat destul de mult în înălţime. Cu ani în urmă, în aceste locuri erau păşuni şi fâneţe, în curând va fi pădure peste tot. Nu e rău că se împădureşte, şi aşa toţi se plâng de lipsa pădurilor din Munţii Apuseni, păcat este că oamenii au fost nevoiţi să se mute în alte zone ale ţării, din cauza unei politici nedrepte şi total lipsită de inteligenţă.

Mă gândeam că, dacă ar fi ca într-o bună zi Camino de Santiago să treacă pe Valea Arieşului, prin aceste locuri ar trebui neapărat să treacă, sunt prea frumoase pentru a nu fi arătate lumii întregi.

Dragi caminanţi, spuneţi şi voi, e mai frumos în Spania decât aici?

Am trecut prin spatele Mărgăii (stânca din prima imagine) şi am coborât pe o cărare abruptă, printre Mărgăi ( una e Mărgaia, iar cealaltă Mărgăiţa). Suntem obosiţi, dar plini de energiile tuturor copacilor pe care i-am îmbraţişat de-a binelea, sau numai cu privirea.

Dragii mei, vă aştept la Lupşa, pentru excursii de neuitat!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni