Iată că a trecut marea sarbătoare a Paştilor, lumea răsuflă oarecum uşurată, gata cu mâncarea şi băutura în exces, poftiţi la muncă, vă rog!

Bineînţeles că nu acesta este rostul acestei sărbători, dar, din păcate, pentru mulţi, la atât se reduce.

Nu vreau să intru în prea multe filozofii, de fapt doresc să povestesc o întâmplare de când aveam vreo 3-4 ani.  Mama mea a fost învăţătoare, aşa că, de Paşti, primea ouă „roşii” (multe frumos „împistricate” cu flori) de la toţi copiii, era o adevărată întrecere în a aduce cel mai frumos ou tovarăşei învăţătoare, pe care o iubeau foarte tare.

Printre alte ouă, care nu mi-au stârnit interesul, am descoperit un ou uriaş, de gâscă, vopsit într-o incredibilă nuanţă de roz. Nu am idee cum au reuşit să combine culorile pentru a ieşi acel roz, dar la 4 ani nu prea-ţi pui astfel de întrebări. Cert este că oul s-a transformat într-un fel de păpuşă, îl culcam într-o cutie de plastic, din acelea de căpşuni, îl înveleam şi-i spuneam chiar o poveste.

Interesul meu pentru Oul Roz a ţinut poate vreo lună, după care altă jucărie i-a luat locul, el rămânând în cutiuţa de căpşuni, undeva pe afară, pentru a mai supravieţui atât cât îi este dat unui ou de Paşti să supravieţuiască.

Îmi amintesc că, exact în primăvara următoare, când mama m-a pus să mai fac ordine la jucării, am dat iar peste el. Ca prin minune, încă nu era spart, dar de marea bucurie că l-am regăsit, când am luat cutiuţa în mâini, am scăpat-o pe jos, aceasta însemnând şi sfârşitul longevivului ou. Din fericire conţinutul se uscase, aşa că nu a emanat cunoscutul miros de „ouă clocite”.

Am plâns după el ca după un prieten adevărat, pierdut, regăsit şi apoi pierdut definitiv. Cred că a fost una dintre dramele copilăriei mele, pe care o uitasem demult, şi care nu ştiu cum mi-a apărut din senin în amintire.

Probabil fiecare dintre noi avem un „Ou roz” după care am plâns în copilărie şi care a lăsat o urmă în sufleţelul nostru.

Vă doresc o primăvară „roz”, aşa ca oul nemaipomenit pe care l-am iubit în urmă cu mulţi ani!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni