Ieri am fugit până la Cluj fiindcă aveam pacienți  la bowtech, iar aseară, când mă întorceam frântă de oboseală, am auzit o știre la radio care mi-a băgat un cui în inimă: dosarul intrării Roșiei Montane în UNESCO va fi retras, iar guvernul complotează o împăcare cu compania Gold Corporation, așa, ca nu cumva să dea din buzunar niște bani, mulți ce-i drept, chiar comparabili cu cei furați de-a lungul anilor, sau risipiți în diverse proiecte fără finalitate. Oricum, am înțeles că procesul este pe rol, încă nu s-a dat vreun verdict, iar dacă judecătorii ar fi nepărtinitori, statul român ar trebui să aibă câștig de cauză. Bineînțeles că într-o lume croită strâmb, în care non-valoarea stă la masa bogaților, iar oamenii care doresc binele acestei țări și care știu că un ”afacerist” nu e același lucru cu un ”om de afaceri” sunt ținuți la marginea societății, totul este posibil și permis, dar… până când?

Zilele trecute, am făcut o excursie până la Geamăna, satul scufundat sub mâlul imensului lac de decantare al exploatării  ”Roșia Poieni”, străjuit de copaci ce vor cu tot dinadinsul să supraviețuiască, la fel cu încăpățânații localnici care mai trăiesc și ei, cum pot, pe malul aceluiași mâl mizerabil, ce din depărtare pare un frumos lac de munte…

Prietenele mele au fost oripilate, recunoscând că nu s-au implicat deloc în acțiunea precedentă de salvare a Roșiei Montane, nu și-au închipuit ce se poate întâmpla, doar văzând imaginile ca dintr-un film de groază, dar, din păcate, foarte reale, ale acestui lac ce încă mai crește, au realizat importanța luptei pentru ca acest lucru să nu se repete, la o scară și mai mare…

Nu credeam că situația Roșiei Montane este încă pe muchie de cuțit, nu-mi dau seama de ce intrarea în UNESCO este atât de dificilă, pentru o localitate cu un istoric atât de bogat și care este într-un atât de mare pericol.

Probabil că sursele media, cu toată plângoceala lor patriotico-goldistă v-au convins că localnicii din Roșia Montană nu pot trăi altfel decât din minerit, că acea ”Sanda” care făcea ciorăpei e necăjită cu adevărat… Nicio televiziune sau post de radio nu au spus adevărul, fiindcă toate sunt aservite diverselor interese, care nu vizează nici pe departe poporul acesta, cu generații după generații, toate de sacrificiu.

Vreau să vă spun că biserica din Geamăna era pe un deal, iar în cimitirul ei, sub mâlul puturos, dorm localnicii de sute de ani, acolo dorm  bunicii mei, bunicii tăi, și s-ar putea să ajungem și noi acolo, dacă Roșia Montană va redeveni un coșmar ce ne va bântui visele.

Mai jos sunt câteva poze de la lacul ce acoperă satul Geamăna, vă rog să priviți bine și să nu permiteți ca acest lucru să se întâmple și la Roșia Montană.

S-a construit o bisericuță nouă mai la deal, care are deja micul ei  cimitir.

Dar morții de sub ape, strigă:

SALVAȚI MĂCAR ROȘIA MONTANĂ!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni