Pe la 1922, Compania Coca-Cola îl inventa pe Moş Crăciun. Da, cu toate că pare secular, moşul este mai tânăr decât s-ar crede. Scopul a fost, bineînţeles, unul mercantil, dar sunt convinsă că n-au sperat nici pe departe să aibă un asemena succes, care parcă creşte an de an.

Moş Crăciun a devenit un brand atât de puternic, probabil cel mai cunoscut din întreaga lume a noastră, a pământenilor. Nu m-aş mira dacă o civilizaţie extraterestră venită la un moment dat (trecut sau viitor) pe Pământ, să fi auzit la rîndul ei de celebrul Moş Crăciun.

Până la urmă, bonomul moş e plăcut de toată lumea, fără deosebire de rang, culoare politică sau a pielii, cu toţii îl iubim pe acest bătrânel simpatic, care e protagonistul a zeci de filme ce rulează fără întrerupere pe canalele TV.

Bineînţeles că ne dă şi mult de furcă, am intrat şi noi în sarabanda de sărbători a occidentalilor, împodobim bradul încă din noiembrie şi ne străduim să punem sub el cele mai potrivite daruri pentru cei dragi.

Totuşi, sunt de părere, că la români se cam exagerează cu aceste daruri, care, în mod normal, ar trebui să fie doar simbolice, nu să ne dea peste cap bugetul familiei. Snobismul şi foamea de cumpărături sunt tot mai puternice, oameni care cumpără la nesfârşit, nu contează ce, dar trebuie neapărat să-şi umple coşurile. Zilele trecute, în ajun de Moş Nicolae, (un moş care pe vremuri aducea câteva dulciuri , fructe, sau o nuieluşă copiilor ce n-au fost cuminţi, acum, săracul de el, e nevoit să care cadouri dintre cele mai scumpe şi sofisticate), eram într-un magazin cu articole pentru copii, care părea asaltat de o hoardă de tătari veniţi la prădat, hăinuţele curgeau de pe umeraşe, jucăriile se răsturnau din rafturi în capul cumpărătorilor agasaţi că nu găsesc ceea ce caută… Imaginea de ansamblu era una de sfârşit de lume, nu de ajun de sărbătoare.

Nu spun că e bine sau rău ceea ce facem, poate ar trebui totuşi să păstrăm o minimă decenţă, în zilele noastre sunt copii care primesc cadouri lucruri pe care încă nici n-au apucat să şi le dorească. De aici, o stare de lehamite şi un sentiment că li se cuvine absolut totul, iar dacă într-o bună zi nu mai suntem în stare să le oferim tot ce-şi doresc, vom avea cu toţii o problemă.

Ei, dar cine sunt eu, ca să dau sfaturi celor care nici măcar nu mi le-au cerut.

Să aveţi spor la cumpărături, doar de un lucru să nu uitaţi, există viaţă şi după sărbători şi mai ales, facturi de plătit. Dumnezeu să vă lumineze minţile şi paşii!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi