Valoarea banilor

Când e ziua cuiva, cu toții îi urăm sănătate, noroc, fericire, bucurii și tot ce ne mai trece prin cap. Nimeni, niciodată nu-ți urează: ”Să ai mulți bani!”. Cu toate acestea, unii dintre semenii noștri sunt ca un magnet pentru bani, parcă bat doar din palme, iar portmoneele, cardurile, conturile li se umplu instantaneu. Nu știu cât de cinstit se întâmplă toate astea, dar nu acesta este subiectul despre care vreau să scriu azi.

Vreau să vă vorbesc despre oamenii obișnuiți, ca mine și ca tine, care muncesc pentru fiecare leu, au unul sau mai multe locuri de muncă și nu le pică nimic din cer. Fiecare dintre noi avem visuri, cu siguranță nu trăim doar pentru a plăti facturi, fiindcă ar fi prea trist. Ne dorim o vacanță într-un loc dacă nu exotic, măcar deosebit, ne dorim să vedem locuri și oameni noi, să avem experiențe diverse și nu numai legate de mâncare și băutură, fiindcă iar ar fi trist.

Uneori reușim, iar alteori, nu.  Visurile noastre cu ochii deschiși se materializează doar dacă ne dorim cu adevărat și strângem din dinți, punem bani deoparte (iarăși bani), iar când suma este completă, putem da frâu liber imaginației.

Ce ne facem însă, cu copiii noștri? Am știut să-i educăm destul de bine, încât să cunoască valoarea banilor, chiar de la vârste destul de fragede? Am destule exemple de oameni absolut obișnuiți, cărora nu le sunt portofelele doldora, dar nu rezistă plânsetelor copiilor la supermarket, sau privirii lor supărate, așa că le cumpără orice și de toate, fără noimă și fără discernământ. Apoi, ajunși acasă, își dau seama că au depășit bugetul, că va trebui (din nou) să taie de la… de acolo de unde se poate, adică de la visul care, pe măsură ce trece timpul, se îndepărtează, în loc să se apropie.

Îmi povestea cineva că băiatul lui din clasa I, a fost de acord să-i dea 50 de lei (câștigați la colindat), pentru ca să-i curețe ghetuțele. Nu are nici cea mai mică idee de valoarea unei bancnote de 50 de lei. Altcineva, îmi povestea că fetița lui de 10 ani, crede că banii vin de la bancă, atunci când nu mai ai, este acolo un izvor nesecat, din care curg bani.

Nu vorbim aici despre așa -zișii copii de bani gata, care zilnic au sume mari de bani în buzunar, ci de copiii noștri, absolut obișnuiți, dar cărora noi nu le facem o educație corespunzătoare în ceea ce privește valoarea banilor.  Dacă i-am obișnuit cu bani de buzunar, ar fi indicat să le cerem o mică muncă în schimb, să vadă că banii se câștigă cu trudă, nu pică din cer. A face diverse munci prin casă nu strică niciunui copil, eu cred că-l disciplinează și-l pregătește pentru viață mai mult decât orele nesfârșite petrecute pe tabletă sau pe telefon, în conversații idioate sau ascultând muzică.

Nu în ultimul rând, e bine să-i învățăm să economisească pentru ceea ce-și doresc, nu hop-trop să scoatem banul și să cumpărăm orice gogoriță le trece prin cap!

Aveam patru ani când am primit prima pușculiță, era o pară din ceramică, parcă o văd și acum, galbenă pe o parte și portocalie pe cealaltă, cu o frunză verde la codiță. Tatăl meu mi-a dat-o și mi-a spus că pot strânge bani, ca să-i fac un cadou mamei, de ziua ei. Zis și făcut, toți bănuții mărunți erau de acum ai mei, dar nu puneam monede mai mici de 25 de bani, dacă aveam de 10 sau de 15, îi schimbam cu 25. Se apropia ziua mamei, pușculița era plină, dar cum nu avea un sistem de golire, ar fi trebuit s-o sparg. N-am făcut asta, voiam s-o mai folosesc, așa că, cu multă trudă și răbdare, am golit toți bănuții pe rând, prin fanta prin care îi introdusesem. Nu-mi amintesc câți au fost, dar s-ar părea că suficienți ca să-i cumpăr mamei mele primul cadou, un tigru (pe care-l mai are și acum) și o pijama. Uite așa, la patru ani, am reușit să mă abțin de la a cumpăra bomboane și ciocolată, doar ca să fac cuiva o bucurie. Cine mai face asta în zilele noastre?

Copiii din ziua de azi trăiesc fără rost și fără vreun scop, primesc totul de-a gata, chiar înainte de a-și dori. Nu aceasta este calea prin care creștem oameni responsabili și adevărați.

Poate cele de mai sus vi se par o prostie, dar, dacă nu, reflectați!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

P.S. Tigrul din imagine este cel pe care i l-am cumpărat mamei mele, când aveam  patru ani.

 

 20190127_1342485037025137225325029.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s