Reciclarea selectivă – un basm fără happy-end

Imaginea de mai sus este una comună, o poți vedea prin toate localitățile, sate și orașe deopotrivă.

Partea proastă este însă că o inițiativă care ar fi trebuit să ducă la civilizarea comunităților, s-a împotmolit la jumătatea drumului. Ieri am început curățenia de primăvară și aveam o mulțime de hârtii de aruncat. M-am dus să verific dacă este loc în tomberonul dedicat acestui scop, dar, spre  mirarea mea, era plin cu pet-uri și pahare din plastic, probabil deversate de restaurantele din apropiere. La fel arătau tomberoanele pentru plastic și metal.

Cum nu-mi place să las lucrurile nelămurite, am sunat o persoană oficială, ca să-mi dea și mie un răspuns la situația constatată. Ceea ce am aflat, m-a lăsat cu buza umflată: nimeni, niciodată nu vine să golească/ducă tomberoanele, ele stau acolo de ani de zile, fără rost și fără speranță.

Să înțeleg că în toate localitățile se întâmplă așa? De ochii lumii, reciclăm, dar, de fapt, nimic nu s-a schimbat.

De vreun an de zile, în cartierul în care locuiesc, la Cluj, s-au montat tomberoane pentru reciclare selectivă. Începând din acel moment, am pus un sac mai mare de gunoi sub chiuvetă, iar în el punem tot ce nu putrezeste: plastic, metal, hârtie. În vechea găleată de gunoi, strângem doar gunoiul menajer care s-ar putea transforma în compost.

Să mă bați, că n-as mai putea să fac altfel. Dacă merg cumva la cineva acasă și văd gunoiul amestecat, mi se pare că nu e deloc în regulă.

Așa facem și la Lupșa, tot ce poate deveni compost ia drumul grădinii și se transformă în pământ fertil.

Nici nu vreau să vă spun cât de necăjită am fost ieri, când, venind spre Cluj, am văzut din nou malurile Arieșului inundate de pet-uri și alte plasticuri înfiorătoare.

DE CE?

De ce nimănui din țara asta nu-i pasă de ceea ce lăsăm copiilor și nepoților noștri? Aici nu e vorba doar despre autorități, ci de fiecare dintre noi, de mine și de tine, ( de mine nu, că eu nu fac așa) cei care zilnic murdăresc fața Pământului cu nenorocitele lor de ambalaje.

Mă gândesc din ce în ce mai serios să mă angajez la Garda de Mediu. Dacă oamenii nu se pot civiliza cu vorba bună, precis amenzile îi vor face mai receptivi la tot ceea ce înseamnă natură și bun-simț.

Doar comuniștii vorbeau despre ”lupta omului cu natura” C…t! Cu natura nu te lupți, că te învinge de fiecare dată. Cu natura trebuie să trăiești în mod amiabil, s-o iubești, iar atunci te iubește și ea pe tine!

 

Să fiți sănătoși și cu capul pe umeri!

Hai, pa, că m-ai enervat, popor indobitocit!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s