Am ajuns la protest pe la 18,45, când coloana de manifestanţi pornise deja spre Mărăşti, în frunte cu maşinile poliţiei, jandarmeriei şi un cordon de jandarmi. Am observat cu această ocazie, că jandarmii din Cluj au primit haine noi.

N-am făcut poze, ştie toată lumea cum arată o coloană de manifestanţi. N-am idee câţi am fost, poate vreo două mii, sau mai mulţi, în prima fază. Lume mai mult sau mai puţin odihnită la sfârşit de weekend, oameni care şi-au adus şi copiii, neavând cu cine să-i lase acasă, pe o temperatură nu tocmai prietenoasă, ne încurajam unii pe alţii, scandând lozinci antihoţie, antiguvern, antianalfabetă, antitudorel, antidragnea, dar projustiţie , prokovesi, pro… o viaţă adevărată şi în această ţară, în care oamenii deştepţi şi harnici să nu mai fie conduşi de hoţi şi de mişei.

Dacă s-ar ridica acum HOREA, ar zice:

DA PÂNĂ CÂND, MĂ, PÂNĂ CÂND?

Am avut un traseu mai lung decât altă dată, am mers pe Dorobanţilor, cu oprirea de rigoare în faţa tribunalului pentru a ne exprima acordul şi susţinerea pentru acţiunea magistraţilor împotriva legilor abuzive date de către un guvern oportunist.

Am ajuns până la strada Teodor Mihali din Mărăşti, tot invitându-i pe cei ce ne priveau de la balcoane şi ferestre (majoritatea cu becurile stinse):

HAIDEŢI CU NOI, VĂ FURĂ ŞI PE VOI!

S-ar părea că îndemnul nostru n-a avut prea mare impact, pe măsură ce traseul se lungea, tot mai pierdeam dintre manifestanţi. Nu zic că e uşor. Aţi încercat vreodată să mergeţi şi să strigaţi în acelaşi timp, cam trei (TREI) ore? E al naibii de greu, vă spun eu, care sunt antrenată. Dar, sunt momente în viaţă (noroc că nu prea multe), în care trebuie să uităm de EU şi să ne gândim la NOI.

În momentul în care suntem NOI, mulţi, entuziaşti şi hotărâţi, nimic nu ne mai poate sta în cale. Devenim un uriaş bulgăre de zăpadă, care, adunând zăpadă nouă şi proaspătă, mătură totul în cale, lăsând locul curat. Aşa trebuie să facem cu această ţară, să facem o curăţenie generală, să nu ne lăsăm împinşi afară din ea de nişte manipulatori nemernici.

Două fete erau cele ce prin portavoci păstrau ritmul scandărilor.

DOUĂ FETE! Au parte de tot respectul meu.

Şi ştiţi cine era primul din coloană, imediat după cordonul de jandarmi? Un om în scaun cu rotile.

Pentru dânsul, n-a fost prea greu să iasă din casă într-o duminică seara, să lase căldura căminului, televizorul şi eventualul păhărel. A ieşit în stradă fiindcă este un cetăţean responsabil, mai responsabil decât acei ce aseară au fost obosiţi, ameţiţi, puturoşi.

Dacă e vorba de ţara ta şi de viitorul copiilor tăi, care scuză poate fi valabilă? Aud?

Era bine trecut de ora 21 când am ajuns înapoi la clopot, obosiţi, dar mulţumiţi că noi măcar am făcut ceva. Putem merge la culcare cu sufletul împăcat.

VOI, CE-AŢI FĂCUT?

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi