Arhive etichetă: Sunt cu ochii pe voi

Cine vrea să falimenteze CFR – ul?

Trăim nişte vremuri mai mult decât tulburi, în care oamenii şi natura tălăzuiesc ca o mare în furtună, veştile rele circulă cu viteza vântului turbat, iar de cele bune, nu prea mai avem parte.

Zilele trecute, am avut din nou ocazia să mă plimb cu trenul, şi, bineînţeles, să îndur suferinţele de rigoare.

Prima parte a călătoriei a fost decentă, am mers de la Cluj la Mangalia, cu vagonul cuşetă. Nici n-am simţit cum au trecut orele, am putut dormi şi am ajuns odihnită pe litoral.

Ce te faci însă, că, de la mare a trebuit să mergem în Moldova, cu un tren de noapte, care nu avea nici cel mai mic vagonel de cuşetă, sau vagon de dormit, sau… Pe lângă asta, era atât de plin, cu oameni care călătoreau pe culoar, ca pe vremea împuşcatului, că nu-mi venea a crede că ceea ce văd este din România anului de graţie 2018, când laptele şi mierea promise de un guvern analfabet, s-au transformat în fiere.

Bucuroasă că am supravieţuit călătoriei, m-am odihnit vreo două ore, după care, la nuntă, frate, că de aceea venisem în Moldova. Nunta a fost frumoasă, autentic moldovenească, cu mâncăruri bune şi muzică excelentă.

Dar… cum întotdeauna există un „dar”, a trebuit să mă întorc din nou la Cluj, de astă-dată cu un tren de zi. Mă gândeam că voi putea să mă odihnesc cât de cât, doar am zburat direct în tren de la nuntă, la ora 5,15 dimineaţa.

În Paşcani, când cer un loc la Cluj, surpriză: mai era un loc doar până la Gura Humorului, coleşica preste deal, cu alte cuvinte. Bun şi ăla, zic, îl iau, adjudecat, până nu-l ia altcineva!

Mă mai plimb eu prin oraş (aveam mai bine de o oră şi jumătate de aşteptat), timp în care, mă păleşte deşteptăciunea, aşa că mă întorc înapoi la gară, poate mai are vreun loc din Vatra Dornei, cine ştie?

Surprize, surprize, am mai primit un loc, din Gura Humorului, până la Gherla, ce-i drept, în alt vagon! Din Gherla mă duc şi pe jos, ce-s ăia 50 de kilometri, până mâine dimineaţă, când merg la serviciu, cu siguranţă ajung, că doar sunt antrenată, am făcut mii de kilometri pe jos, în ultimii ani. Mai apuc doar să aud un bărbat care aproape plângea în faţa ghişeului, fiindcă nu mai primea bilet până la Timişoara, nici măcar în picioare. O altă doamnă care nu primise loc, atunci când luasem eu primul bilet dimineaţa, a cerut să „vorbească cu şeful”, iar acum, o văd aşteptând trenul, cuminte. O fi primit şi ea loc până în Gura Humorului, mai ştii?

Râsu-i râs, şi gluma-i glumă, dar, când se anunţă trenul care vine cu vagonul 5 (cinci) după locomotivă, mă deplasez spre coadă, eu aveam locuri întâi în vagonul 4, apoi în vagonul 1.

Urc în vagonul 1, unde spre surprinderea mea, găsesc loc, aşa că rămân să-mi trăiesc supliciul călătoriei într-un vagon în care aerul condiţionat face faţă doar o perioadă, apoi se procedează ca pe vremuri, se deschid geamurile, altfel, dăm cu toţii în primire, e o căldură umed-sufocantă, miros de găini opărite, aceasta a fost impresia mea la prima urcare în tren, când aveam trei ani, şi mai persistă şi acum.

Distracţia abia pe la Gura Humorului începe, când un grup de vreo 10-12 studenţi, vin cu locuri în regulă, fapt care-i face pe mulţi dintre ocupanţii scaunelor, aceia care nu mai găsiseră locuri, să se ridice umili şi să stea în picioare. De fapt, acesta este motivul pentru care scriu aceste rânduri, mi s-a zbârlit părul pe mine când am văzut cum o mamă cu un copil de nici doi ani, a fost nevoită să se ridice în picioare, pentru a ceda locul studenţilor.

Nu am nimic cu studenţii, îmi sunt dragi, am trecut şi eu şi copiii  prin acea fază a vieţii, vinovaţi sunt cei ce, din dorinţa de a mai câştiga capital electoral, au dat legea prin care studenţii pot circula gratuit cu trenul, de câte ori şi oriunde li se năzare. Zău aşa! Iar oamenii care plătesc bilet, ce să facă? În cazul în care „prind” un loc în picioare să fie mulţumiţi şi să călătorească în aceste condiţii de la Iaşi la Timişoara?

Cei ce au dat legea sunt  total înafara problemelor care le-au creat. Habar nu au (sau nu vor să ştie) că CFR Călători pur şi simplu nu mai are vagoane, locomotive, că sunt nevoiţi să scoată trenuri fiindcă nu mai pot încropi o garnitură. Când spun „garnitură” mă gândesc la două amărâte de vagoane, în care oamenii stau claie peste grămadă, iar dacă mai nimereşti şi „mâncători de seminţe” în preajmă, tacâmul este complet.

Din Gherla, a urcat un cuplu drăguţ, oameni trecuţi de prima tinereţe, dar foarte simpatici. Am intrat cu ei în vorbă şi am aflat că, de fapt, trenul nostru are doar patru vagoane, deoarece vagonul 3 lipseşte cu desăvârşire… Iluzia că avem 5 vagoane s-a spulberat şi ea, iar cei doi ne-au povestit cum o mamă cu trei copii n-a mai primit bilet nici în picioare, până la Arad…

E posibil aşa ceva? E posibil ca în România secolului XXI să nu poţi călători cu trenul, fiindcă un tren, care pe vremuri avea 15 vagoane, acum are 5, de fapt, patru…?

Acum 35 de ani, de la Cluj la Bucureşti, ajungeai în 7 ore şi jumătate. Acum, după mersul trenurilor, ajungi în 10 ore şi jumătate, iar  cu întârzierea aferentă… când o da Domnul.

În ultimii 28 de ani, nu s-a făcut nimic pentru infrastructura căii ferate, iar vagoanele, sunt cam aceleaşi. Cele mai noi, cred că au în jur de 20 de ani. Într-o ţară care are (avea, nu ştiu dacă mai are) fabrică de vagoane şi de locomotive, se călătoreşte ca în evul mediu, cu viteza diligenţei.

De când ne-am „democratizat”, toţi miniştrii transporturilor au fost fie incompetenţi, fie marionete.

Eu spun ce ştiu bine despre CFR, că despre autostrăzi se tot spune, tot degeaba.

Am stricat şi eu o vorbă, să mă răcoresc.

Nu pun poze, cred că ştiţi cu toţii cum arată trenul în România centenarului. Huo!

Ne vedem la Bucureşti, incompetenţilor, dăncilenilor, vânduţilor!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Miniștri, miniștri…

Oare e chiar adevărat? Oare ne conduc inculții și incompetenții, iar noi stăm ca oile, tremurând de frica lupului? (Asta cu oaia, precis îi place d-lui Daia). Sau ca găinile, anunțând un nou ou (plătind un impozit), ca să vină fuga statul să-l ia.

Mi se pare de-a dreptul grotesc (ar fi și hilar, dacă n-ar fi atât de trist), ca niște oameni de mâna a douăzecea să facă legi în această țară, să mai fure ce se mai poate și să stea ca ”dracu pe țundră” pe niște scaune despre care neam de neamul lor n-ar fi trebuit nici măcar să audă.

Sunt convinsă că oricare ”X” oameni luați de pe stradă, ar fi cel puțin de 10 (zece) ori mai buni decât cercopitecii guvernanți, majoritatea dintre ei neștiind să îngaime două vorbe, în frunte cu ditamai ministrul învățământului. Mai mare rușinea, parcă am fi o țară bananieră, dar condusă de cei care încă n-au coborât din copac.

Chiar nu există în țara aceasta câțiva oameni pe a căror inteligență să ne putem baza, oameni care să vrea într-adevăr să scoată România din nisipurile mișcătoare în care se zbate de atâția ani, fără rost și fără speranță?

În fiecare zi, aflăm despre legi idioate, investiții care costă de zece ori mai mult decât adevăratul lor preț, dar care oricum nu sunt duse la bun sfârșit (vezi minunatele noastre autostrăzi), sau cacofonii ale onor miniștrilor și altor persoane care, nu se știe prin ce magie, au ajuns la frâiele acestei țări. Aveți grijă, domnilor guvernanți, fiindcă s-ar putea să ”scăpați caii” și cine știe unde vă vor trage după ei.

Zilele trecute, am fost până în Ungaria, unde, în câteva luni apăruse o autostradă. Asta da, magie! Cred că la noi, e invers: cum apar câțiva kilometri de șosea, ori se prăbușește, ori se umflă. Oare de ce a ungurilor e mai ieftină, s-a făcut repede și e funcțională? Poate din pricină că au făcut-o cu forțe proprii, nu cu firme străine, care să umfle prețul și să facă lucrări de mântuială, fiindcă jumătate din bani trebuie să se întoarcă în buzunarele celor ce au dat aprobările, sub formă de ”comision”?

Pe vremea împușcatului, era ministrul învățământului Suzana Gâdea, care a spus că elevii nu au nevoie să cunoască limbi străine, fiindcă nici ea nu știe niciuna. Ei, acum s-ar părea că nu mai avem nevoie nici de limba română… În curând, vom vorbi prin semne. Nu mi-e clar cum vom scrie!

Dragii mei, să auzim (vedem) de bine, că prea mult a fost ”de Rău”!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Adevărul despre gripa porcină

Am primit acest material pe email, părerea mea este că vaccinurile sunt cea mai mare minciună a secolului XX, iar despre ce scrie în link-ul de mai jos nu mă pronunţ personal, dar e bine de ştiut.

Adevarul despre gripa porcina

Sper că nu v-am înnegrit frumoasa zi de 1 Martie…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Nervi la… volan

Ieri mergeam spre gară, iar la semaforul de pe strada Crişan, mare ambuteiaj, mare. Maşinile ce veneau de pe Crişan aveau verde, dar din pricina celor ce se blocaseră pe Horea, erau nevoite să aştepte.

Eu perpedes apostolorum, nu aveam nicio treabă, puteam chiar să trec pe roşu, oricum maşinile stăteau. M-a oprit să fac asta nu spiritul meu civic, ci un claxon furios ce se auzea de pe Crişan, curiozitatea m-a făcut să aştept culoarea verde a semaforului, pentru a vedea cine este atât de furios, încât nu se opreşte din claxonat. Eram sigură că e un bărbat, de obicei ei sunt agresivi la volan, am avut şi eu câteva experienţe de-a lungul anilor, când , fără să vreau am deranjat un mascul în trafic.

Iată că intersecţia se eliberează, iar maşinile de pe Crişan încep să se scurgă voioase care încotro. Stau pe trotuar, vreau să descopăr şoferul nervos, când surpriză… e de fapt o femeie, care, culmea, o agresează pe alta. Aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea, un conflict între două şoferiţe.

Probabil că prima o deranjase pe a doua fiindcă voia să parcheze şi nu găsea loc, iar cealaltă claxona ca nebuna, fără să-şi dea seama că de fapt nu maşina din faţa ei o făcea să piardă vremea în trafic.

Am avut impresia chiar că vrea să tragă şi ea pe marginea străzii, era chiar interesant să văd o smotoceală, dar probabil şi-a dat seama în ultimul moment că e nelalocul ei o asemenea idee, aşa că  a luat-o din loc.

N-am fost destul de „pe fază” ca să fac o poză, aveam aparatul foto în rucsac, aşa că momentul a rămas neimortalizat.

Îmi pare rău pentru sexul frumos că a luat-o pe panta masculinizării, într-adevăr, într-o lume a bărbaţilor trebuie să faci faţă provocărilor, dar a rămâne calm în trafic este totuşi lucru mare…

Vă doresc o zi calmă, fără nervi şi fără stres!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

Mi-ai ocupat parcarea!

Da, mi-ai ocupat parcarea, încă de sâmbătă, și nu te dai jos de pe ea. Eu, acuma ce să fac? A trebuit să parchez între mașinile care nu au avut norocul de a avea o parcare, ba un pic și pe spațiul verde.

Și stau acolo, așteptând să-ți miști fundul de pe parcarea mea!

Ți-am ridicat chiar și un ștergător în semn de protest, dar stă și acum în aceeași pozitie, îmi vine să cred că ori ai pățit ceva, ori mașina e furată și ai abandonat-o.

Dacă nu e valabilă niciuna dintre aceste două ipoteze,  atunci voi trece direct la concluzie, adică voi suna la 112, ca să primești amendă.

Dacă știți a cui este mașina din fotografie, vă rog să-l anunțați pe posesor să vină s-o ia, înainte de a primi amendă, fiindcă încep să mă enervez. Nu e cazul să dau adresa, o fi știind el unde a lăsat-o.

Să aveți o seară nemaipomenită!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

The story of stuff- Povestea lucrurilor

Un filmulet care ne deschide ochii asupra modului în care am început să gândim și să trăim în ultimii ani, exact așa cum suntem mânați din spate, ca o turmă de oi fără minte și fără discernământ.

The story of stuff

Ce-ar fi să ieșim din tipare, să cumpărăm și să consumăm doar atât cât este necesar, iar în același timp să ieșim din sclavia ce ne-o impun băncile și marile companii.

Enjoy the movie!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Bun simţ „românesc”

Şi-apoi, să nu mă supăr? Cu ceva timp în urmă, îmi exprimam dezaprobarea faţă de purtarea conaţionalilor noştri aşa în general, şi în particular la „Fântâna lui Cenan”, (cum s-a şi numit articolul cu pricina), un izvor de pe Valea Arieşului, de unde toată lumea ia apă, aceasta fiind foarte bună şi având avantajul că-şi păstrează proprietăţile timp îndelungat, chiar dacă e stocată în bidoane de plastic.

După sărbători, am observat că cineva a făcut curăţenie în jurul izvorului, curăţenie care însă nu a ţinut mult, un alt strat de mizerii fiind prezente la faţa  locului. Noroc cu zăpada, care a acoperit murdăria, redând spaţiului din jurul izvorului inocenţa şi puritatea care ar trebui să fie în mod obişnuit apanajul unui loc dătător de viaţă, ca acesta.

Vinerea trecută mergeam la Lupşa, şi,  ca de obicei, ne-am oprit pentru a lua apă. Erau mai multe maşini oprite din acelaşi motiv, dar din ultima care a sosit, coboară trei tineri, dintre care unul a confundat locul cu o latrină, din păcate nu este singurul, am văzut de nenumărate ori acest gest făcut de bărbaţi fără pic de bun simţ şi de ruşine. O dată, unul se îndrepta chiar spre maşina mea, a trebuit să claxonez ca să-l întorc din drum.

Mi se pare dezgustător să te opreşti într-un loc din care oamenii iau apă, ca să-ţi deşerţi vezica. Dacă tot ai o urgenţă, opreşte mai sus sau mai jos de izvor, nu ai nici atât de mulţi spectatori şi nici nu devii obiectul unui articol al unei moaţe din Munţii Apuseni.

Să aveţi o după masă norocoasă!

Manuela Sanda Băcăoanu … vezi mai sus