Toată viaţa am fost convinsă că oamenii sunt în esenţă buni, că se nasc buni, dar fiind produsul societăţii în care trăiesc, s-ar putea ca la un moment dat să o ia pe alături şi să facă lucruri ce nu le stau în fire.

Mai trecând nişte ani peste mine, mi-am dat seama că există oameni care fac rău doar aşa, pentru distracţia lor de moment, fără a se mai gândi la urmări.

Vă voi relata o întâmplare adevărată, pe care mi-a povestit-o o prietenă. Era cu mulţi ani în urmă, când ea şi pe atunci prietenul ei (care între timp i-a devenit soţ), s-au întâlnit pe stradă cu un coleg de serviciu al prietenei mele. Erau tineri, frumoşi şi îndrăgostiţi.

A doua zi, colegul o întreabă dacă cel cu care era e prietenul ei, iar la răspunsul afirmativ, începe să-i povestească despre beţiile pe care le făceau împreună şi cum îl ducea acasă, mort de beat. Prietena mea face ochii mari, iar el „omul de bine”, îi mai descrie cum în ultima vreme doar suna la uşă şi-l lăsa acolo, de frica mamei prietenului… Putea fi totul adevărat, cei doi locuiau în acelaşi cartier.

Ce putea crede o fată tânără, din toate astea? Vedea cum iubitul ei nu bea deloc, dar acesta nu era un motiv de liniştire, poate de aceea nu bea, fiindcă dacă începe, nu se mai poate abţine?

Şi aşa, a trecut un an… Nimic din comportamentul de acum logodnicului nu arăta că ar avea patima beţiei, iar cum nimic nu este întâmplător, s-au întâlnit din nou cu persoana în cauză, fiind împreună şi cu alţi prieteni. Cei doi n-au dat niciun semn că s-ar cunoaşte, aşa că prietena mea şi-a luat inima în dinţi şi şi-a întrebat logodnicul dacă-l cunoaşte pe colegul ei. Acesta a negat vehement, apoi a aflat toată tărăşenia. S-a simţit puţin atins de faptul că nu-i spusese de la început de frământările ei, dar viaţa a mers înainte, acum au, de mulţi ani, o familie frumoasă şi prosperă.

Întâmplarea face ca, zilele trecute, prietena mea să stea din nou faţă în faţă cu colegul de demult, iar cum nu uitase ce-i făcuse acum mulţi ani, l-a întrebat de ce s-a comportat aşa. Răspunsul a fost unul total neaşteptat, pur şi simplu, fiindcă” era prea cu nasul pe sus şi voia să-i mai taie din avânt”. Serios? Sunt oameni care spun minciuni doar de dragul de a face rău, de a da peste cap viaţa cuiva? N-a negat, n-a spus că nu-şi aminteşte, pur şi simplu, a recunoscut că a fost gelos pe fericirea ei (nu cu aceste cuvinte). A făcut asta fără a avea vreun interes. Mă înspăimânt la ideea de ce pot face acest soi de oameni dacă vor să plătească o poliţă,când se comportă aşa, absolut gratuit.

Probabil fiecare are exemple de acest fel, aşa că nu mai insist.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi