Spre Băile Felix, la pas, cu rucsacul în spate

Deoarece Camino prin Apuseni trebuie să iasă pe undeva din ţară, iar asta se va întâmpla la Oradea, sâmbătă, 4 mai, anul de graţie 2019, am „gustat” un pic din partea lui de final, pentru a vedea cu ce impresie vor pleca pelerinii din România.

Am luat trenul până la Oradea, apoi autobuzul până dincolo de Copăceni, unde ştiam că există un drum mai puţin circulat şi în speranţa că vom găsi variante lăturalnice, care să ne mai scape de mersul pe şosea.

Vremea era perfectă, o minunată zi de Camino pentru noi, primii pelerini pe acest drum, de fapt, prima încercare de a găsi varianta optimă a lui.

Am pornit dintr-o intersecţie, unde se află un motel fără nume, dar care, mi-a spus o angajată, este cunoscut sub denumirea „La cal”, după calul ce străjuieşte acea încrucişare de drumuri. Cazarea este ieftină, 60 de lei camera, cu reduceri pentru grupuri.

Am plecat la drum la 10,30, iar după 8 ore şi jumătate şi 31 de kilometri, ajungeam la pensiunea Vidra, aflată între Hidişelu de Jos şi Băile Felix. Vestea proastă este că până în Hidişelu de Sus, cam la 25 de km, nu este nicio cazare.

Am trecut prin: Vintere, Holod, Forosig, Bicăcel,  Calea Mare, Lăzăreni, Hidişelu de Sus şi Hidişelu de Jos.

Drumul  este pitoresc, localităţile frumoase, cu case ce arată că oamenii sunt gospodari. La Holod, am făcut un popas pentru cafea, moment în care am aflat că acolo a fost o pensiune, care acum este închisă. Hmm… Casele din Holod au icoane pe frontispiciu, lucru deosebit, pe care nu l-am văzut în alte locuri.

Ajungând la Bicăcel, am hotărât să bem o bere, era deja foarte cald iar privind în urmă, peste dealuri, vedeam cum norii se supără, apoi încep să plângă, torenţial, peste noi. Noroc că eram la adăpost, fiindcă după 20 de minute soarele a ieşit din nou, aşa că am putut să ne continuăm călătoria.

Prin toate localităţile prin care trecut, am tot întrebat oamenii întâlniţi dacă ştiu vreun drum care merge peste câmp, prin pădure, dar parcă toţi se înţeleseseră să spună acelaşi lucru: „Nu, nu este, cel mai scurt e pe asfalt.” Eu nu doream neapărat cel mai scurt drum, ci cel mai frumos, cel pe care-l străbaţi cu plăcere.

Până La Hidişelu de Sus a fost cum a fost, dar după aceea, jale. Se lucrează la canalizare, aşa că pe mai mulţi kilometri, o bandă de circulaţie este închisă, circulându-se semaforizat.

Nu, hotărât lucru, nu voi putea aduce pelerinii pe aici!

Dar cum totul e bine când se termină cu bine, după ce duminică am petrecut o zi de relaxare la President în Felix, am găsit un drum ce merge pe câmp spre Cordău, apoi spre Mierlău şi Lăzăreni.

Duminică seara nu m.am abţinut şi am „dat o raită” până în Cordău, pe un drum  pe vârful dealului, iar acolo, am fost deosebit de încântată să descopăr o localitate ruptă parcă dintr-o revistă, cu case noi, cu străzi cu nume haioase, de exemplu: „Cuib de barză”, sau „La Pustă”, date de cineva cu simţul realităţii şi al umorului.

Am aflat şi de existenţa unor oameni care cunosc cărările, aşa că nu-mi rămâne decât să iau legătura cu ei şi să refac traseul. Abia aştept!

Greu se mai face Camino prin România! Greu, dar rezultatul va fi răsplata pentru căutările mele.

Drumuri bune şi însorite!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s