Ieri am scris câteva cuvinte despre cea care a fost Cristina Ţopescu. Bineînţeles că, după război, mulţi viteji se-arată. Aşa este şi în cazul ei, acum toată lumea o iubeşte şi-i simte lipsa, în mod acut.

Eu am îndrăznit să spun că perioada în care ea a hotărât să plece dincolo a fost una în care fiecare dintre amicii, prietenii ei erau ocupaţi cu propriile familii, fiindcă aşa sunt oamenii, egoişti din fire, aceasta este starea de normalitate, vrem sau nu vrem s-o recunoaştem. Mai că nu mi-au sărit unele persoane în cap , că trebuia să se sesizeze cineva de dispariţia ei, că cine ştie, ar mai fi putut fi salvată, dacă… Dacă, ce? Azi am mai citit rândurile unei persoane care, în pragul depresiei (sau chiar în plină depresie) se punea în locul Cristinei şi cum acest lucru i s-ar putea întâmpla şi ei, identic şi la fel.

Erau multe întrebări, de un egoism perfect: câţi oameni m-au sunat de sărbători, câţi îmi mai intră în casă, sau câţi ar fi în stare să mă ajute dacă, de exemplu, n-aş mai avea unde locui? Oare m-ar primi în casa lor?

Mi se pare complet greşit pusă problema, ar trebui să ne întrebăm: câţi oameni am sunat de sărbători, de ziua lor, cu alte ocazii sau pur şi simplu că ni s-a făcut dor de ei? Iar o întrebare şi mai grea: aş fi eu în stare să renunţ la propriul confort pe o durată nedeterminată, pentru a primi în casa mea pe cineva care a avut ghinionul s-o piardă pe a lui? Aud? Răspunde cineva la asta?

De lamentări, lacrimi de crocodil şi păreri de rău nesincere, e plină lumea. Priveşte în sufletul tău şi nu te mai minţi, nu eşti perfect, aşa cum nimeni nu este, aşa că… cine mai aruncă piatra?

Părerea mea, care poate nu interesează pe nimeni, este că Cristina Ţopescu a avut o perioadă mai grea, care a făcut-o să se închidă în sine, nemaidorind să socializeze. Iar prietenii adevăraţi fiind rari, e posibil ca ea să nu fi avut parte de niciunul. Asta nu-i scade însă din frumuseţea sufletească. Sunt convinsă că a ajuns într-o lume în care nimeni nu o judecă şi, mai ales, nu-i spune minciuni postume.

Manuela Sanda Băcăoanu