Văzând o postare pe Facebook despre fluctuația și preferințele pelerinilor pentru un Camino sau altul, mi-am amintit o întâmplare de pe Camino Francez, din 2017.

    Se obișnuia ca primul Camino să fie cel Francez, cu plecare de la Saint Jean Pied de Port, de la Pamplona, de la Burgos sau de la Leon, fiecare cât timp avea la dispoziție și cât se încumeta să meargă pe jos.

    Fiind a doua oară pe acest drum, prima dată în 2012 îl parcursesem de la un capăt la celălalt, acum aveam mai puțin de două săptămâni la dispoziție, voiam doar să intru un pic  în atmosfera pelerinajului și să compar cele trăite acum, cu ce am simțit, trăit, suferit în 2012.

    Am început pelerinajul din Pamplona, așa hotărâsem de acasă. După vreo opt zile,am ajuns la Burgos, cu mai multe mici incidente datorate pelerinilor care nu mai sunt acum atât de pelerini ci devin oarecum turiști la prețuri mici, fără bunul simț obligatoriu atunci când trăiești foarte aproape de alți oameni și pe care nu dorești să-i deranjezi sau indispui în niciun fel.

    Dar să n-o mai lungesc, eram la Burgos, cu o durere tot mai acută în genunchiul stâng și cu dilema de a mai merge până la Leon, sau a mă opri aici.

    Am găsit cazare la albergue municipal, acolo unde nu reușisem să ajung în 2012 deoarece nu mai erau locuri. Este un albergue uriaș, pe mai multe etaje, dar excelent organizat și cu condiții bune.

     Sunt despărțituri care cuprind câte patru (sau opt?)  paturi supraetajate, așa că nu te trezești în imensitatea unui dormitor uriaș, lucru care-ți dă măcar iluzia intimității.

    Totuși, vânzoleală multă, o mare parte dintre pelerini abia acum își încep drumul și nu-și dau seama că–i deranjează pe ceilalți, mă gândesc eu, în apărarea celor ce făceau gălăgie, nepăsându-le că împart camera cu alți oameni, care poate nu vor să le asculte conversațiile pe un ton ridicat.

    E deja ora 22, dormitorul pare să fi intrat în liniștea nopții, când dintr-o dată, cu mare gălăgie, apare un grup de tineri, probabil sub 20 de ani. Tresar, tocmai ațipeam.

    Zic că poate acum sunt în prima lor noapte, că au stat până târziu în oraș, că… Dar gălăgia e tot mai mare, se pare că unul dintre tineri nu se lasă pus la culcare, iar ceilalți fac mare tămbălău. Simt cum îmi crește tensiunea, nu sunt eu cea care să rabde ca cineva să încalce bunele maniere, așa că le spun pe un ton calm, fără să-mi părăsesc patul, să se ducă la culcare, sunt pelerini care vor să doarmă, sunt obosiți de drum. Efectul este doar o mai mare agitație, așa că un domn mai în vârstă își încearcă și el norocul vorbindu-le în spaniolă, dar cu același rezultat.

Toată lumea din dormitorul cu vreo 50 de paturi se foiește, dar nimeni nu zice nimic, parcă ar fi cu toții legați de guri și de paturi. M-am simțit exact ca în România, când se întâmplă lucruri de neiertat, dar toată lumea-și bagă capul în nisip.

    Limita răbdării mele fiind atinsă, m-am ridicat din pat cu chiu cu vai din pricina genunchiului, vrând să-i văd pe protagoniștii acestei scenete de prost gust. Ce mi-a fost dat să văd, a întrecut orice închipuire: tânărul care nu putea fi potolit se afla călare pe despărțitura dintre paturi, iar ceilalți, aparent ceva mai aproape de lumea reală ( care o fi aceea) încercau să-l dea jos, trăgându-l de picioare. Am constatat într-o clipă că acei tineri sunt beți, drogați sau ambele. Totuși, faptul că am mers până lângă ei și i-am pus la punct, a avut, în sfârșit, efectul scontat. Recalcitrantul s-a dat jos și s-a așezat în pat, în timp ce-mi spunea cuvinte murdare în spaniolă, ca răspuns la faptul că am îndrăznit să fac ordine acolo unde nimeni nu s-a încumetat.

Nu vă spun la ce cote era furia mea, dar, în cele din urmă, zgomotele au încetat și toată lumea a putut dormi.

   A doua zi dimineața, am luat un tren spre San Sebastian, unde am făcut plajă o zi, înainte de a mă întoarce acasă.

 Vreau să spun că nimic din acest ultim pelerinaj n-a mai fost ca în primul, voi mai merge pe Camino, dar niciodată pe un drum pe care l-am mai străbătut, nu vreau să fiu decepționată din nou.

 

Manuela Sanda Băcăoanu