Acest titlu l-am obținut parafrazând cunoscutul cântec care spune: ” Vin românii, vin la Alba vin, vin la Alba vin!”

   În zilele acestea care au trecut peste noi de curând, am trecut cu toții prin toată gama de emoții și sentimente, de la spaima paroxistică vis-a vis de invizibilul virus, până la ura adâncă îndreptată asupra românilor care au fost nevoiți din nou să-și ia lumea-n cap, de astă dată pe drumul întoarcerii acasă.

   Am văzut de toate: un virus greu de ținut în frâu, decese pe bandă rulantă, teoria conspirației mai bine sau mai puțin bine argumentată, oameni responsabili care stau în casă și oameni dezinhibați și relaxați, care nu au catadixit să-și schimbe obiceiurile de dragul pandemiei.

   Nu mai dau amănunte, fiindcă știu că tuturor vă este capul plin de ultimele evenimente și întâmplări, care de care mai macabre.

    Ceea ce aș dori să remarc eu, este faptul că românii nu se dezmint, adică dacă până acum eram împărțiți în două tabere: noi (cei rămași acasă) și diaspora, acum, diaspora s-a splitat, îi avem pe cei care au rămas în țările care i-au adoptat, versus cei care s-au întors disperați acasă, nemaigăsind mijloace de trai în afara țării, din diverse motive: și-au pierdut locurile de muncă, familiile le sunt în România, mă rog nu sunt eu în măsură să-i judec și nici n-o fac.

DAR, căci aici există un mare DAR, felul în care s-au comportat un mare număr dintre cei reîntorși, mă face să-mi fie rușine că sunt concetățenii mei. Păi bine, omule, ai venit dintr-un focar de infecție, iar tu declari că vii din altă parte? De ce? Că ți-e frică de carantină? Dar când o să duci cadou de Paști familiei tale acest virus, iar în loc de sărbătoare, o  să ai înmormântare în familie, va fi bine?

   Nu mai comentez acum faptul că era mult mai bine să fie duși cu toții într-un singur loc (în hotelurile de pe litoral zicea cineva), să stea în condiții bune, dar  să fie păziți, că nu moare nimeni două săptămâni în carantină!!!

    Acum, că faptul este consumat, că avem stare de urgență și ordonanță militară, probabil că nu mai are rost să dăm vina pe nimeni, dar nu mă pot abține să nu le zic vreo două și celor care ieri erau la picnic,  se călcau pe picioare pe la biserici, sau ca să vadă icoane făcătoare de minuni sau se relaxau senini în parc, de parcă toată lumea era a lor. Atâta egoism transpare din toate aceste acțiuni, că ți se face rău!

 Am văzut în câteva zile tot ce poate fi mai josnic în om. Dacă spui ceva la adresa preoților care dau împărtășania cu aceeași linguriță tuturor enoriașilor, vine imediat un ”credincios” care te înjură de toți sfinții și  coboară cerul asupra ta, de necredincios ce ești. Mă întreb cum s-ar simți intubat, singur și fără nicio speranță… Mă întreb.

Dacă este voia lui Dumnezeu să se întâmple aceste lucruri, să nu uităm că tot El ne-a dat liberul arbitru, ne-a lăsat puterea de a judeca ce este bine și ce nu, pentru noi înșine și pentru cei din jur.

   Să aveți o noapte liniștită, fără fantome și fără gânduri suicidare!

În fond , CE VA FI, VA FI!

Manuela Sanda Băcăoanu