Incredibil, n-am mai scris nimic de aproape două luni. Ce-i drept, subiecte au fost cu duiumul, pe unele chiar le-am abordat, dar numai așa, în minte, n-am mai avut și dorința de a le materializa. Asta poate din pricină că toată lumea scrie, mai bine sau mai puțin bine, dar aproape nimeni nu citește.

Tocmai despre acest lucru aș vrea să spun câteva cuvinte, deoarece de politică și COVID ne e plin podul, ne-am săturat. Că unii nu vor să poarte mască, să se spele și să păstreze distanța socială, iar rezultatul este unul dezastruos, că tot aceiași acum nu mai vor alegeri parlamentare, vezi-doamne că e foarte periculos, dar cu puțin timp în urmă se dădeau în stambă, spunând că virusul e o invenție planetară, ca să ne omoare, să ne hăcuiască și să ne arunce la gunoi pe noi, oamenii de rând, care credem toate imbecilitățile lor…

Bun, asta fiind lămurită, să revin la ceea ce voiam de fapt să spun… Am văzut azi pe FB un articol de prezentare a unei cărți, iar Editorul (am scris cu literă mare fiindcă e și editorul meu), cu mult bun simț, zicea că e o carte foarte bună, dar că nu știe dacă ar trebui s-o laude foarte tare, că gurile rele zic ba una, ba alta…

O doamnă comenta că o fi cartea bună, dar coperta n-o ajută deloc, (eufemistic vorbind), iar o alta, autoare la rândul ei, se plângea că se vând mai bine cărțile proaste, dar care au un buget mare pentru publicitate și era foarte supărată pe proprii cititori sau, n-am înțeles bine, poate pe ăia care nu voiau să-i devină cititori.

Pentru mine toată întâmplarea a sunat foarte hilar, ( poate sunt eu într-o dispoziție mai bună, nu știu să vă spun), dar sunt de părere că dacă te superi pe cititori, e ca și cum ți-ai da foc la casă. Dragii mei cititori, câți ați mai rămas, să știți că eu nu mă supăr deloc pe Dumneavoastră (am scris cu majusculă fiindcă sunteți foarte importanți pentru mine), vă iubesc foarte tare și abia aștept să ne întâlnim, nu contează cum: real, virtual, la trei metri ( nu sub pământ, Doamne ferește!) sau la mii de kilometri (acolo e doar fratele meu și câteva rude).

Iar pentru ca Domnul Editor să nu se simtă jenat de faptul că va trebui să mă laude și nu știe cum, am să-l rog să scrie despre mine purul adevăr și anume că sunt o semidoctă ce se crede mare scriitoare și, pe deasupra, nu acceptă că pluralul de la RUCSAC e RUCSACURI. Vrea musai să scrie RUCSACI, așa ca pe vremea ei, când plopul făcea pere și răchita micșunele. Asta doar în cazul în care va ieși de sub tipar și cea de-a treia carte pe care cu drag v-o dăruiesc, LOVE STORY PE CAMINO DE SANTIAGO. Mi-a luat 6 luni ca s-o scriu și aproape un an ca să apară… Probabil până acum nu a fost momentul, dar sunt sigură că va fi și momentul ei, al meu, al nostru.

Hai, că v-am împuiat capul cu prostii! Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu