Băi, e pericol mare să mai ieși pe stradă, chiar și dacă porți de la două măști în sus! Vorbesc serios, te burdujești cu măști și vine unul cu sulița și ți-o aruncă drept în piept!

Se întâmpla ieri, în Piața Cipariu, cum cobori de pe Calea Turzii. Stăteam cuminte la semafor așteptând culoarea verde, când în grupul destul de mare de oameni care aștepta ceva în fața catedralei aflată încă în construcție se produce așa, o vălureală, unii se dau la o parte, cineva cade pe jos, mă rog, era un conflict în toată regula.

Semaforul continuă să arate roșu ostentativ, așa că nu mă pot apropia ca să văd mai bine ce se întâmplă (ce-i drept, cred că inteligent era s-o iau în sens invers), când, se pare că acțiunea se precipită exact în direcția mea, adică unul fugea în față mâncând pământul, iar altul îl urmărea cu strigăte de Winettou din spate și cu o suliță de vreun metru și jumătate, bine ascuțită și terminată ca un fel de rășchitor. (Femeile care țes știu despre ce vorbesc, dar probabil nu sunt aceleași cu cele care citesc…).

Mă rog, am putut vedea sulița în toată strălucirea ei, deoarece tipul care o agita în mod războinic se afla deja la doi metri de mine și o îndrepta fix spre pieptul meu. N-am idee de ce nu mi-a fost frică, era să fac pe mine din pricina propriei umbrele (vezi aici), dar când vine ”cavalerul” alb închis, n-am nicio treabă. Cred că-s oleacă defectă, nu raționez la capacitate maximă, uneori. Cert este că văzând dumnealui că stau dârză în fața lăncii s-a înmuiat și a lăsat-o în jos, moment în care semaforul a binevoit să se înverzească și am reușit să traversez strada fără alte pericole. Mă distrează când se anunță la știri că cineva, aflat la spital și care fusese într-o stare critică, se află acum ”în afara oricărui pericol”. Zău? Pericolele stau la tot pasul, cum poți spune așa o inepție? Vezi întâmplarea de mai sus. Stai să traversezi strada și te trezești în plin turnir.

Când am ajuns lângă grupul dezorganizat din fața catedralei, mi-am dat seama că sunt dintre cei care primesc ajutoare de aici, fețele lor spuneau totul. O doamnă vitează de dincolo de gard încerca să-i disciplineze, dar nu cu prea mari sorți de izbândă. Cred că unii au rămas fără porție ieri, cel puțin cei doi ”turniriști” și o fată ce strigase chestii urâte la adresa nu-știu-cui.

După ce am trecut de zona conflictului am reușit să fac o poză, deloc concludentă. Mai fain era de-l pozam pe cel cu sulița, când era la trei pași de mine.

Cam… asta ar fi. În curând, vom ieși pe stradă cu mască și armură, mai știi?

Manuela Sanda Băcăoanu