Azi a fost o zi minunată! Puteam spune ” azi a fost o zi grea” și ar fi fost la fel de adevărat. Am pornit dimineață pe ploaie de la albergue Escamplero, am făcut un drum ceva mai ușor decât ieri până la Grado, iar pe drum ne-am oprit la Palatino, pentru tortilla de patatas și caffe con leche. Ploaia stătuse, atmosfera era ” numai bună ” spre prea cald, dar picioarele începeau sa ” prindă ritmul Camino”. La Grado am întâlnit-o pe Alis din Țara Minunilor la o terasă, pentru ca mai târziu să ne vedem pe drum. Eu am un nou El Bato (prietenii știu de ce), vorbesc despre cei care mi-au citit prima carte. Ștefan mi-a făcut rost de el pe baza de repede ieri în pădure, când trei câini uriași lătrau la noi foarte fioroși, iar gardul care ne despărțea nu avea mai mult de 80 cm. Tot prin acele locuri, văzusem un anunț cu un albergue, pe numele lui Roca Madre. Mi s-a părut interesant, așa că am hotărât să dormim azi aici. După ce traseul dincoace de Grado a devenit extrem de neprietenos, am urcat de ne-au sfârâit călcâiele și am coborât mai ceva ca Flinstonii în mașina lor punând frână cu picioarele pe jos, obosiți și vai de noi, mai ales de mine, iată că am ajuns la La Rodriga și la adăpostul căutat. Sincer, când l-am văzut prima dată, mi-am zis: Manjarin ( tot prietenii știu de ce), dar s-ar părea că prima impresie nu este întotdeauna cea corectă. Ce mai, am nimerit la unul dintre cele mai faine albergue de pe Camino, Irene si Diego te primesc de parcă ai fi o rudă apropiată, iar dotările sunt peste orice așteptări. Se servește cina și micul dejun, ți se spală rufele, iar totul e… donativo . Merită să vă cazați la acest albergue, e deschis abia de anul trecut probabil nu multă lume știe de el. Le-am dăruit o carte și s-au bucurat atât de tare și de sincer că mi-a crescut inima. Peisajul de azi a fost în multe locuri foarte asemanator cu Valea Ariesului, dar cu o diferență zdrobitoare: pe malurile acestui râu n-am văzut nici cea mai mica mizerie, pet sau alte alea. Vă las, mă strigă să merg la cină. Manuela Sanda Băcăoanu.

Am cinat. O mâncare formidabilă, alături de oameni minunați. Tot eu