Arhivele lunare: septembrie 2024

Imagini inedite

Lasă un răspuns

Am tot vrut să vă arăt câteva imagini de la călătoria de astă vară cu avionul de la Madrid la Cluj, când ne întorceam de pe camino. Pentru mine, a fost cel mai frumos zbor de care am avut parte vreodată. Cerul era de un albastru ce tindea spre perfecțiune, iar tot drumul am stat cu nasul lipit de geamul avionului, fiindcă da, am avut norocul să stau la geam.

De obicei, spun că România e cea mai frumoasă țară din lume, dar acum am avut și dovada văzută ”din cer”. Când am decolat de la Madrid, am avut parte de o priveliște maro, Spania părea arsă, aproape deșertică, Sunt convinsă că zona prin care trece camino este una dintre cele mai frumoase, în rest, dealuri arse și pustietăți.

Mediterana are frumusețea ei, mare și cer într-o singură culoare, nici nu știi dacă nu cumva avionul n-a făcut un luping și privești cerul, uitându-te în jos. Apoi Italia, un pic mai galbenă, dar tot cam lipsită de viață.

Iar când am ajuns deasupra României, am știut precis că suntem acasă, o mare de verde exploda dedesubtul nostru, eram cu adevărat în Rai. Nu vă mai plictisesc cu vorbe de prisos, iată câteva fotografii care îmi vor da dreptate.

Sper că v-au plăcut. M-am grăbit să vă arăt aceste poze, deoarece peste câteva zile voi avea ocazia să traversez Atlanticul. Merg în Peru. Anul acesta am văzut o mare și un ocean, iar acum s-ar părea că voi mai vedea unul. Știți numărătoarea aceea de când eram copii? :Din Oceanul Pacific/A ieșit un pește mic,/Iar pe burta lui scria, Ieși afară dum-nea-ta!

Să auzim de bine, următoarele vești vor fi de la Lima.

Dar nu pot să nu spun, când eram în clasa a VIII-a, am avut o profesoară de geografie care ne-a pus să învățăm pe de rost toate țările, cu capitalele lor. Cum eu nu sunt tare la învățatul pe de rost am uitat aproape tot, dar Peru-Lima mi-a rămas adânc imprimat în creier. Poate de aceea soarta mă ajută să ”dau o raită” prin Emisfera Sudică, să văd ce-o mai fi și pe acolo.

Mii de îmbrățișări!

Manuela Sanda Băcăoanu

Cluj-București și retur

Lasă un răspuns

    N-am mai fost la București de 4 ani, de pe vremea lui 10 AUGUST. Aproape nimeni nu-și mai aduce aminte, poate nici eu nu-mi aminteam, dar am văzut recent niște poze.

   Acum vreo săptămână am făcut o călătorie la București, cu scopul unei întâlniri de lucru cu colegele de la noua terapie pe care o studiez, dar nu despre asta vreau să povestesc acum.

   Bucureștiul mi s-a părut întinerit, multe construcții noi, moderne, parcuri imense și străzi largi. Așa a fost cel puțin pe unde am umblat eu. Ce-i drept eram setată să văd doar lucrurile frumoase. Ceea ce totuși m-a șocat însă, a fost Gara de Nord, care arată, în comparație cu alte gări pe care le-am văzut în ultimii ani, ca lovită de bombe sau, mai precis, ca acum 40 de ani, doar că mai ponosită. Mi-e pur și simplu rușine că o gară dintr-o capitală ce se vrea europeană arată în asemenea hal. Parcă toți banii s-au scurs undeva, nu se știe unde, iar CFR-ul a rămas la nivelul anilor 80. Nu e de mirare că nu prea sunt nici călători; la asemenea ofertă, acesta este răspunsul. Când m-am întors, am aflat că există un proiect de renovare a Gării de Nord. Sunt curioasă câți ani vor trebui să treacă până să arate civilizat.

    Am călătorit cu așa-zisul Inter City, care oprește doar la Teiuș, Brașov, Ploiești și București. Condițiile de la clasa I sunt aproape jalnice, noroc că nu e aglomerat. Din Cluj pleacă 3 vagoane, în comparație cu cel puțin 10, pe vremuri.

    Mă rog, călătoria pentru mine n-a fost foarte grea, mi-am luat de acasă destule ”jucării”, ca să nu mă plictisesc.  Am citit, am ascultat lecții de limba spaniolă,am scris un pic la noua mea carte, am tricotat și am ”suportat” sfaturile unui bărbat date (la telefon) unei femei a cărei fiică se mărita.

   Una peste alta a fost o călătorie frumoasă, m-am întâlnit cu Ana cu care am mers  pe jos  din Drumul Taberei până la gară, depănând amintiri din ultimii 4 ani în care nu ne-am văzut, am locuit la Diana care e foarte drăguță și m-a primit cu drag în casa ei, așa că lumea n-a fost gri pentru mine, cu toată ploaia ce s-a pornit sâmbătă de dimineață.

   Dar cea mai frumoasă surpriză a fost pentru mine fiica Dianei, Adina Alexe, care este o poetă extrem de talentată și căreia i-am cerut voie să-i public aici una dintre poezii, căreia i-am făcut o poză.

Felicitări Adina Alexe, mă bucur că te-am cunoscut. Sunt sigură că viitorul îți va da ceea ce meriți.

Manuela Sanda Băcăoanu

Ipostaze

Lasă un răspuns

Gata, încep și eu să cred că vine toamna. E prima dimineață când am închis ușa de la bucătărie (toată vara stă deschisă, pentru ca Masha să circule fără restricții și fără slugi care să deschidă/închidă ușa după ea), prima dimineață când peste tricou mi-am luat un pulover și prima dimineață un pic tristă, de foarte multă vreme. Nu e tristă fiindcă se schimbă anotimpurile, toamna e ceva firesc. E tristă din pricina ploii mocănești pe care de fapt o așteptam de ceva vreme, în grădina mea mai sunt încă multe plante care au nevoie de apă. Deci nici măcar ploaia nu e cauza tristeții, ci poate lipsa luminii, a soarelui bine ascuns sub pătura groasă a norilor.

În timp ce-mi preparam micul dejun, un terci de ovăz cu fructe, semințe și scorțișoară, mi-am adus aminte de a doua zi petrecută anul acesta la Porto. În mod normal, n-am mai fi avut de ce să ajungem acolo, din Porto începusem drumul nostru pe Camino Portughez de Coastă, iar după ce ajungeam la Santiago de Compostela trebuia să ne îndreptăm spre Madrid, de unde luam avionul spre țară. Ei, dar socoteala de acasă nu se potrivește mai niciodată cu cea din târg, așa că , ce să vezi, am ajuns din nou la Porto pe drumul de întoarcere, printr-un concurs de împrejurări cu care nu vă mai plictisesc.

Eram deja pentru a treia oară aici și s-a dovedit că poți vedea aceleași locuri și lucruri în mod diferit, în funcție de starea sufletească sau pur și simplu, de starea vremii. Am ajuns în Porto pe la 16,30, dar pe o vreme total diferită de cea de la plecarea pe camino. Soarele strălucea vesel, iar noi aveam câteva ore la dispoziție până când luam autocarul spre Madrid, așa că am plecat la plimbare. Da, acum era plimbare, mai ales că vremea era atât de frumoasă. Nu era nici cald nici frig, numai bine de umblat și privit.

Era după câteva zile de ploaie și vreme mai închisă și aici, zile pe care noi le petrecuserăm la Finistere, dar despre asta voi vorbi, poate, cu altă ocazie. Treceam pe străzi pe care mai fusesem cu două săptămâni în urmă, dar atunci prin ceață și bură, iar acum luminate de soare. Incredibil cât de diferit ți se poate părea un oraș, văzut în ipostaze diferite. La fel ca atunci am urcat pe poduri, am urcat la mănăstire, dar am găsit și un parc minunat, foarte populat, plin de oameni de toate vârstele, care se bucurau de vremea bună. Copiii zburdau ca iezii primăvara, iar bunicii zâmbeau fericiți, privindu-i de pe bancă.

Parcul urca pe un delușor, iar de cealaltă parte surpriză, sute de oameni se așezau pe iarbă ascultând un bărbat ce cânta la chitară, în timp ce un mare ecran aștepta mai jos să-și dovedească utilitatea. Am stat și noi o vreme, în fond, n-aveam nicio grabă. Vânzători ambulanți treceau printre spectatori, îmbiindu-i cu bere rece, gustări și alte bunătăți. La început am crezut că e o petrecere locală, apoi ne-am dat seama că de fapt marele ecran găzduia campionatul de fotbal. Aha! Ia uite, o bună ocazie pentru capital electoral; și la ei erau alegeri.

Și apoi s-a făcut noapte și am plecat spre autogară.

Și-am încălecat pe-o șa… dar nu înainte de a vă arăta câteva poze.

Uite-așa, amintirile ”călduroase” ne ajută să trecem peste zilele mohorâte de început de toamnă.

Manuela Sanda Băcăoanu

Condu ca un portughez!

1 răspuns

Astă vară, (uite, e doar 1 septembrie și deja vara e la trecut. A zburat ca toate celelalte veri, fără să ne dăm seama cu exactitate când a început și fără s-o savurăm cu adevărat) am ascultat la radio un reportaj în care se spunea că în Franța a apărut un nou slogan cu privire la conducerea vehiculelor de orice fel, și anume CONDU CA O FEMEIE! Toți bărbații vor zâmbi acum, într-adevăr femeile au creierul diferit configurat, nu pot face anumite manevre la fel de rapid ca un bărbat, dar statistic, 82 % dintre accidentele cu victime sunt provocate de către bărbați. Așadar, CONDU CA O FEMEIE nu înseamnă să conduci prost, ci să conduci prudent. femeile nu au EGO-ul imens al bărbaților, rareori intră în competiție pe șosea. Dacă văd că cineva e musai să depășească, chiar dacă nu e vizibilitate destul de bună, o femeie încetinește și-l lasă să treacă. Nu la fel se întâmplă cu mare parte din bărbați, de unde rezultă și numărul mare de accidente provocate de către aceștia.

Bineînțeles că există excepții și în cazul femeilor, cu puțin timp în urmă a avut loc un accident mortal provocat de o motociclistă din Italia, chiar la Lupșa. A intrat în depășire în curbă, pe linie continuă și a lovit o mașină care circula regulamentar. Din fericire, cei din mașină n-au pățit nimic, dar motociclista și-a pierdut viața. Întotdeauna am fost de părere că cei care conduc motociclete au un ADN diferit de al nostru, cei care n-o facem. Au un curaj dus până la prostie, care-i face de foarte multe ori victime ale unor accidente stupide.

Dar acum voiam să vorbesc despre alți șoferi, despre cei din Portugalia. Oameni mai potoliți la volan, eu n-am văzut! Era o plăcere să privești traficul în Portugalia. Țin minte că la un moment dat urcam pe o străduță destul de îngustă într-un orășel portughez, iar în spatele meu, o mașină mergea în ritmul meu, lăsându-mă să-mi dau seama singură că trebuie să mă dau la o parte, ceea ce am făcut urgent și mi-am cerut și scuze. Cam ce claxoane credeți că primeam în România? Cu înjurăturile aferente, desigur.

Spaniolii însă sunt după chipul și asemănarea românilor, nervoși în trafic, claxonează chiar când nu e necesar, și nu prea buni șoferi. Eram așezați pe o bancă în fața unui mic magazin, când a oprit în trombă o mașinoaie în fața noastră, dar nu oricum, ci cu botul în containerul de gunoi. Am râs bine, dar numai după ce șoferul a intrat în magazin, iar noi am pornit la drum.

Altă dată, tot în Spania, mergeam cât puteam de pe marginea unui drum îngust, pe care circulau și mașini bineînțeles, iar din urmă a venit un moș ce claxona de mama focului, de parcă am fi putut sări în șanț. Venea încet, din față nu venea nimic, dar voia să ne arate cine e cocoșul. I-am zis și noi vreo două, ca să ne țină minte.

Iar ultima întâmplare cu șoferi spanioli, de fapt o șoferiță, era la intrarea într-o localitate, noi eram mai în spate, dar am văzut/auzit cum claxona o pelerină ce nu mai făcuse vreo 10 m până la trecerea de pietoni și traversa o stradă secundară. Băi, să vezi femeia cu ditamai rucsacul în spate, pe o căldură sufocantă, să ai destul timp până ajungi în dreptul ei chiar fără să frânezi, dar să claxonezi ca să arăți cât ești de proastă…pur și simplu mă depășește.

Deci, ca o concluzie, CONDU CA UN PORTUGHEZ! calm, fără stres și respectând toți participanții la trafic.

Manuela Sanda Băcăoanu