Arhive pe categorii: Jurnal de vacanță

Nuntă la Pordenone- Jurnal de vacanţă- 2

 

Am ajuns dimineaţa la 7 în Pordenone, după o noapte îngrozitoare în compartimentul îngheţat. Tot ce voiam era să dorm, dar n-a fost să fie, vărul lui Ştefan care ne-a aşteptat la gară ne-a spus că avem timp până la ora 10 să ne refrişăm un pic, ca să arătăm cât de cât prezentabil.

Gata, e ora 10, abia am avut timp de un duş şi un ceai, şi iată-ne din nou pe drum, spre casa mirelui…

Am rămas foarte plăcut surprinsă de tot ceea ce am văzut, verii soţului meu sunt în număr de 7 (ca cei 7 pitici), două fete şi 5 băieţi, toţi unul şi unul, împreună cu familiile lor care la unii au început să numere şi nepoţi . Foarte frumoşi cu toţii, cu case arătoase, în zone nemaipomenit de frumoase, au reuşit să se integreze în comunitatea de italieni din apropierea Veneţiei, unde locuiesc de vreo 15 ani.

Fiecare a venit aici mai mult din motive financiare bănuiesc, dorul de casă nu cred că i-a părăsit, altfel n-ar purta cu atâta mândrie frumoasele costume populare româneşti, cele mai elegante veşminte cu care te poţi împodobi la o nuntă.

Sunt oamenii locului, ceremonia la biserică a fost în limba italiană, dar nu am simţit diferenţe între italienii ce veniseră la slujbă şi românii veniţi pentru nuntă. Un preot deschis la minte, un cor de voci îngereşti (în care cântă şi mirii) şi chiar o orchestră, au făcut ca totul să se desfăşoare lin şi cu multă căldură.

Soarele tot intră şi iese dintre nori, parcă se joacă şugubăţ cu noi, în timp ce aşteptăm ca mirii să iasă din biserică. Cu feţele ca două luni pline, cu fericirea revărsată pe chip, cei doi tineri se îndreaptă spre ieşire, unde o ploaie de orez îi întâmpină, ca să fie mănoşi, norocoşi şi plini de belşug.

Gata, plouă, repede la maşini, ne îndreptăm spre restaurantul unde va fi nunta…

Este într-un loc minunat, invadat de vegetaţie, iar după ce am intrat, ca prin minune, s-a oprit şi ploaia, lăsând soarele să ne usuce picăturile de apă de pe frunte şi lacrimile de fericire atârnate în gene.

Nu vreau acum să intru în multe amănunte, cert este că a fost o nuntă frumoasă, cu mulţi români şi câţiva italieni, cu mâncare nemaipomenită, (cea mai bună mâncare vegană pe care am primit-o eu la vreo nuntă). Multă distracţie şi voie bună, s-a furat mireasa, s-a furat mirele, s-a dansat şi jucat în toate felurile…

Numai eu, după două nopţi nedormite, 24 de ore în tren şi o căzătură de pomină, simt că mă cam lasă bateriile, aşa că fac un pic de pauză, pe un fotoliu ce pare tocmai pentru mine aşezat într-un loc strategic, de unde pot vedea toată nunta, inclusiv ringul de dans.

Şi aşa, cu dansat, cântat, băut, iată că a venit şi timpul de plecare acasă, lucru care n-aş putea spune că m-a întristat peste măsură, mai ales că mâine începe cu adevărat excursia noastră, prima oprire: VENEŢIA.

Iată şi instantanee de la nuntă, pentru cei curioşi.

 

Mult noroc şi casă de piatră mirilor, iar vouă vă spun:

„Pe mâine, ne vedem la Veneţia!”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Jurnal de vacanță – Italia, mai 2016 – pe drum

Iată că în sfârșit a venit ziua cea mare, plecăm în Italia, yeee.!!! Toată noaptea, (adică cele vreo trei ore am dormit cu moațe în păr (era să zic în cap), doar mergem la nuntă, trebuie să fiu cât de cât prezentabilă… Ce-i drept, nunta e lângă Veneția, iar noi vom ajunge abia mâine dimineață, timp în care părul meu cu siguranță va arăta ca vai de lume, dar măcar am încercat…

Părăsim Clujul sâmbătă dimineața pe o vreme destul de capricioasă, dar cu mari speranțe într-o vacanță reușită, care începe cum nu se poate mai bine, adică tocmai cu o nuntă.

În drumul până la Budapesta prin fața noastră s-au perindat sute și mii de nori, totuși noi știm că acolo, deasupra, soarele strălucește vesel și ne trimite bezele prin spărturile ce anume apar în masa nu prea compactă a sus amintiților nori.

Repede, repede, la Budapesta abia avem timp să ne mutăm în trenul ce merge la Viena, un Rail Jet mult mai firoscos și fioros decât timidul tren cu care abia sosisem din România.

Cu toate că nu avem rezervare, reușim să găsim locuri, trenul este chiar plin. Sutele de mori de vânt  producătoare de electricitate ce se întind de o parte și de alta a căii ferate ne fac parcă semne cu mâna, sunt vesele și se învârtesc toate în același ritm, ca într-un dans al uriașilor. Vremea se limpezește, cerul albastru câștigă bătălia cu norii, așa că la Viena ajungem cu soarele și pe cer, nu numai în suflet.

Avem vreo 5 ore până la trenul spre Veneția, așa că purcedem la drum, ca să mai vedem eventual locuri ce până acum ne-au rămas necunoscute din vechiul și maiestuosul oraș. Pornim la întâmplare din gara Wien Hb., dar s-ar părea că direcția aleasă a fost una bună, am ajuns într-un minunat parc, străjuit de clădiri imense, unde am luat și masa, adică am stat pe bancă și am mâncat din sandviș-urile puse de acasă.

Mergem în continuare, și ajungem fix la faimoasa Opera din Viena, aceea unde la Anul Nou se țin faimoasele concerte, la care trebuie să te înscrii cu mult timp înainte pentru a putea fi printre fericiții melomani acceptați în sală.

O interminabilă stradă cu magazine și plină de oameni de toate felurile, localnici și turiști deopotrivă, o lume pestriță ce se foiește de ici colo, călușei ce arată exact ca în copilărie, o biserică imensă…

E aproape timpul să ne întoarcem la gară. Ștefan cară cu stoicism hainele de nuntă, cam astea sunt singurele care ne încurcă, dar la Pompei avem rezervare pentru 5 nopți, așa că extra bagajele nu vor mai trebui cărate… Ei, dar până la Pompei mai este cale lungă, de acum urcăm în trenul de Veneția, la cușetă.

Suntem doar noi și doi tineri din Florida, mirați și impresionați de tot ceea ce văd, parcă ei ar fi băieții de la țară. Mi-au spus că acolo e foarte scump să călătorești cu trenul, mai ales la cușetă, așa că pentru ei era o premieră. Păcat că a fost o premieră rece, nu am putut regla aerul condiționat, așa că pe dimineața eram un sloi de gheață, nedormită și înțepenită. (Sau trebuia să spun ”o sloaie”?

Mai jos, postez câteva poze de la Viena, pentru cei ce vor să-și reamintească, sau pentru cei ce încă nu au ajuns acolo.

Întoarcerea la gară a fost mult mai rapidă, pe un drum cunoscut pășești mai repede și cu mai mult curaj.

 

Vă  aștept mâine, la o nuntă românească lângă Veneția.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni