Nuntă la Pordenone- Jurnal de vacanţă- 2

 

Am ajuns dimineaţa la 7 în Pordenone, după o noapte îngrozitoare în compartimentul îngheţat. Tot ce voiam era să dorm, dar n-a fost să fie, vărul lui Ştefan care ne-a aşteptat la gară ne-a spus că avem timp până la ora 10 să ne refrişăm un pic, ca să arătăm cât de cât prezentabil.

Gata, e ora 10, abia am avut timp de un duş şi un ceai, şi iată-ne din nou pe drum, spre casa mirelui…

Am rămas foarte plăcut surprinsă de tot ceea ce am văzut, verii soţului meu sunt în număr de 7 (ca cei 7 pitici), două fete şi 5 băieţi, toţi unul şi unul, împreună cu familiile lor care la unii au început să numere şi nepoţi . Foarte frumoşi cu toţii, cu case arătoase, în zone nemaipomenit de frumoase, au reuşit să se integreze în comunitatea de italieni din apropierea Veneţiei, unde locuiesc de vreo 15 ani.

Fiecare a venit aici mai mult din motive financiare bănuiesc, dorul de casă nu cred că i-a părăsit, altfel n-ar purta cu atâta mândrie frumoasele costume populare româneşti, cele mai elegante veşminte cu care te poţi împodobi la o nuntă.

Sunt oamenii locului, ceremonia la biserică a fost în limba italiană, dar nu am simţit diferenţe între italienii ce veniseră la slujbă şi românii veniţi pentru nuntă. Un preot deschis la minte, un cor de voci îngereşti (în care cântă şi mirii) şi chiar o orchestră, au făcut ca totul să se desfăşoare lin şi cu multă căldură.

Soarele tot intră şi iese dintre nori, parcă se joacă şugubăţ cu noi, în timp ce aşteptăm ca mirii să iasă din biserică. Cu feţele ca două luni pline, cu fericirea revărsată pe chip, cei doi tineri se îndreaptă spre ieşire, unde o ploaie de orez îi întâmpină, ca să fie mănoşi, norocoşi şi plini de belşug.

Gata, plouă, repede la maşini, ne îndreptăm spre restaurantul unde va fi nunta…

Este într-un loc minunat, invadat de vegetaţie, iar după ce am intrat, ca prin minune, s-a oprit şi ploaia, lăsând soarele să ne usuce picăturile de apă de pe frunte şi lacrimile de fericire atârnate în gene.

Nu vreau acum să intru în multe amănunte, cert este că a fost o nuntă frumoasă, cu mulţi români şi câţiva italieni, cu mâncare nemaipomenită, (cea mai bună mâncare vegană pe care am primit-o eu la vreo nuntă). Multă distracţie şi voie bună, s-a furat mireasa, s-a furat mirele, s-a dansat şi jucat în toate felurile…

Numai eu, după două nopţi nedormite, 24 de ore în tren şi o căzătură de pomină, simt că mă cam lasă bateriile, aşa că fac un pic de pauză, pe un fotoliu ce pare tocmai pentru mine aşezat într-un loc strategic, de unde pot vedea toată nunta, inclusiv ringul de dans.

Şi aşa, cu dansat, cântat, băut, iată că a venit şi timpul de plecare acasă, lucru care n-aş putea spune că m-a întristat peste măsură, mai ales că mâine începe cu adevărat excursia noastră, prima oprire: VENEŢIA.

Iată şi instantanee de la nuntă, pentru cei curioşi.

 

Mult noroc şi casă de piatră mirilor, iar vouă vă spun:

„Pe mâine, ne vedem la Veneţia!”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s