Acum când scriu, bătăile inimii mele încă nu au revenit la normal, am tras o sperietură de zile mari. Tocmai când mă pregăteam să scot o tavă de brioşe din cuptor, sună telefonul fix, de existenţa căruia practic am uitat, e undeva pe jos, pe după uşă, nimeni nu-l mai foloseşte, habar n-am de ce nu-l desfiinţăm, poate dintr-o nostalgie a vremurilor trecute, poate din lene…

Cert este că după ce mă dezmeticesc de unde şi ce este sunetul, alerg repede, singura care mă mai sună pe fix e mama. Nu e vocea ei, ci una oficiala, „de la poliţia rutiera” s-a prezentat a fi, iar dialogul a decurs cam aşa:

• De la poliţia rutiera suntem… ( nu sunt sigură că a pronunţat vreun grad sau vreun nume) cu cine vorbesc?
• Dar cu cine doriţi să vorbiţi? răspund eu. Mă gândeam că dacă pe mine mă caută poliţia, ar trebui să ştie cum mă numesc.
• Doamnă, e un accident cu două victime, spuneţi-mi unde e fiica dumneavoastră? Şi cum vă numiţi?
• Băcăoanu…
• Aşa, da, familia Băcăoanu o căutam, cum se numeşte fiica dumneavoastră?
• Mălina… iar inima mea bătea să-mi spargă pieptul. Oricât de cu picioarele pe pământ ai fi, când auzi că cineva drag ţie e la necaz, în primul rând îţi pierzi capul.
• V-o dau la telefon! zice vocea, moment în care se aude o fată plângând, şi-mi zice „mama”, apoi hohotele de plâns parcă se îndepărtează. În acel  moment, mi-am amintit instantaneu depre păţania unei cunoştinţe  pe care doar Dumnezeu a păzit-o, fiindcă în momentul în care s-a dus la bancă să pună o sumă mare de bani într-un cont, din fericire nu mergea softul, iar în drum spre casă s-a desteptat şi l-a sunat pe fratele  despre care i se spusese că se află într-un impas, iar acesta era „bine merci”.
• Te sun pe mobil îi spun, ceea ce şi fac, iar fiică-mea răspunde calmă de la mol, acolo unde plecase cu autobuzul. Ce-i drept că pe urmă avea în plan să meargă la ziua de naştere a unui prieten, nu ştiam cum plănuieşte să ajungă acolo, de fapt de aceea m-am panicat în primul moment.  Bineînţeles că atunci când am revenit la telefonul fix ” ca să le spun câteva”, acesta suna „ocupat”, semn că cei de la capătul firului realizaseră că nu şi-au găsit clientul în persoana mea.                                                                                                                                    Dragi escroci,                                                                     Vreau  să vă spun pe această cale că vă dispreţuiesc profund, că nu-mi vine să cred că există în lume oameni ca voi, oameni care în aceste vremuri în care lumea e zguduită de atâtea drame încearcă să-şi înşele semenii, să obţină foloase materiale din naivitatea şi buna lor credinţă. Păcat că nu veţi vedea aceste rânduri, dar dacă totuşi le veţi vedea, să ştiţi că noi, oamenii de rând, ne-am deşteptat şi nu mai „muşcăm” din momeala ce cu viclenie ne-o întindeţi.    Şi să vă mai spun ceva, fiică-mea nu mi-.a zis niciodată „mama”, pentru ea sunt încă „mami” aşa că… mai exersaţi.   Sunt convinsă că aţi făcut destule victime, de obicei telefoane fixe au persoanele mai în vârstă, care pot fi mai uşor păcălite, aşa că, ruşine să vă fie! Gândiţi-vă, ca aveţi şi voi mame, bunice, care ar putea să păţească la fel, datorită unor oameni exact ca şi voi. Poate că încă vă mai merge, dar acum aţi dat de                                      Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni