Ieri a avut loc marşul pentru climă. Cu toate că eram plecată pe Valea Arieşului, m-am străduit să ajung, să fiu şi eu o părticică, o celulă a  acestui mare organism ce trebuia să fie acest marş, care trebuia să scoată din casă, cu mic cu mare, toată suflarea Clujului. Din păcate nu a fost aşa, ora de începere era 16, eu am întârziat vreo 15-20 de minute, iar la locul de adunare erau cam 25 de persoane, unele împărţeau fluturaşi, iar altele aşteptau să se întâmple ceva.

Poate o fi de vină şi mica vacanţă ce tocmai s-a nimerit să fie la acest sfârşit de săptămână, dar era destulă lume pe stradă, care se uita la noi blazată şi fără interes, de acum marşurile şi mitingurile au devenit  banale, poate atât doar să-i mai fi interesat: „Oare ce mai vor şi ăştia? Pe cine mai vor să dea jos?”

Am pornit fără prea mare elan spre Piaţa Avram Iancu, acuma dacă tot eram acolo, trebuia să şi mărşăluim, nu-i aşa? Între timp ni s-au mai alăturat câteva persoane, poate că am fost vreo 50 într-un final.

La început tăcuţi, nimeni nu îndrăznea să ia portavocea şi să anime atmosfera, până când o tânără ( nu am văzut-o la faţă, eu eram mai în spate) a încercat să ne scoată din apatie, poate, poate iese ceva. Ea striga din faţă, eu de pe la mijlocul coloanei, şi încă treo doi bărbaţi cu voci anemice, parcă toată lumea ţinuse post negru şi nu mai avea glas.

Trist, foarte trist că doar în cercuri restrânse suntem în stare să ne manifestăm dezaprobarea pentru nebuneştile tăieri de păduri ce ne-au chelit munţii, pentru mineritul cu cianuri, sau dorinţa de a folosi energii pe care vântul şi soarele ni le oferă cu prisosinţă.

Lângă mine, mergea o mămică ce avea în braţe un copilaş mai mic de doi ani. Bineînţeles că el nu-şi va aminti când va fi mare, dar mama îi va povesti şi va putea fi mândru că şi-a făcut datoria de cetăţean încă de la o vârstă atât de fragedă, mai ales că ei, copiii şi nepoţii noştri sunt cei ce vor primi moştenirea (mai bună sau mai rea), pe care cu totală inconştienţă şi nepăsare le-o lăsăm.

Escortaţi de poliţie şi jandarmi, am ajuns în Piaţa Păcii, unde, după o poză în care au încăput toţi manifestanţii, am plecat fiecare la ale noastre. Câţiva au rămas pentru a da o declaraţie presei, iar eu am plecat spre casă cu un gust amar în gură şi lipsită de cea mai mică urmă de mândrie că sunt cetăţean al acestui oraş fără spirit civic.

Dragi clujeni, vă urez să vă simţiţi bine pe acolo pe unde vă aflaţi, iar dacă mâncaţi prea mulţi mici şi fripturi, nu uitaţi de colebil, aşa cum spun reclamele de la TV. În loc să facă reclamă la moderaţie, ţi se spune să te îmbuibi cu mâncare, ca pe urmă să fii clientul fidel al farmaciilor şi spitalelor.

Clipe minunate, într-o lume tot mai poluată şi tot mai bolnavă! (din toate punctele de vedere).

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni