După o vară şi o toamnă întreagă în care strada Horea a fost un şantier, ea începe să arate cât de cât ca o stradă dintr-un mare oraş civilizat. Lucrătorii se străduie şi ei cum pot, chiar dacă viteza cu care se mişcă e cea de pe vremuri a faimosului automobil românesc Oltcit, care urma să se facă la Suceava,  să se cheme Suşit  şi să aibă 4 viteze: înşet, foarte înşet, piloc şî diloc.

Asta a fost doar o paranteză, de fapt nu despre cei ce aduc strada Horea la parametri normali vreau să vorbesc acum, ci despre noi, demnii cetăţeni ai acestui mare şi universitar oraş, care ne plimbăm pe jos sau cu diverse mijloace de transport prin sus-amintita urbe.

Zilele trecute m-am bucurat când am văzut că au început să fie plantaţi copaci, astă vară m-a durut sufletul asistând la doborârea unuia vechi şi dedemult, care nu mai făcea faţă peisajului modern.

Toate bune şi frumoase, dar azi, mergând eu pe jos pe strada despre care tocmai vorbesc, obsev cu mirare că, în gropile în care încă nu s-au platat copacii, demnii cetăţeni ai Clujului au aruncat gunoaie, mai să le umplă. Pe această cale, vreau să-i anunţ pe lucrătorii ce plantează copaci să se grăbească, altfel strada Horea va deveni o minigroapă de gunoi şi va trebui să execute şi lucrări de salubrizare a acesteia.

Dragi clujeni, să vă fie ruşine! Eram convinsă că oraşul nostru este unul dintre cele mai civilizate şi curate din ţară, dar astăzi crezul meu a fost puternic zdruncinat. Oare cum ar fi dacă, atunci când vedem pe cineva aruncând ambalaje de biscuiţi sau chiştoace pe stradă,

l-am atenţiona ? Oare suntem în stare să luăm atitudine în faţa celor ce se cred pe străzile Clujului la Pata Rât?

Ieri, la Marşul pentru climă, la un moment dat se scanda:                                  ” Nu arunca pe jos, că nu e frumos!” Nu e nici frumos, nici sănătos. Oare celor ce aruncă pe jos li se pare că dacă o stradă este în reconstrucţie trebuie să te porţi ca şi cum ai fi pe maidan? Ia să-i întrebăm, de câte ori îi întâlnim, şi să nu-i mai lăsăm să ne murdărească oraşul!

Vă doresc să trăiţi doar între oameni cărora nu le lipsesc cei 7 ani de acasă!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni.