În fiecare zi, viața e cumva.

Astăzi, viața a fost tristă. Fără vreun motiv oarecare, sau din cauza mai multor motive… Era să scriu datorită (asta trebuia să fie între ghilimele, dar cum laptop-ul meu a intrat la menopauză și tot are diverse simptome, iar prietenii mei îl tot resuscitează și-i reinstalează programele, constat cu uimire că ghilimelele au dispărut de pe tastatura mea). Probabil e unul dintre motivele pentru care viața… dar am mai spus asta de câteva ori și nu vreau să vă plictisesc prea tare, probabil deja sunteți sictiriți și închideți articolul, ca să nu visați urât la noapte.

Eu cu siguranță voi visa urât, în familia noastră nu mai prea sunt carduri de sănătate. Arina l-a pierdut, Mălinei nu i l-a adus poșta, iar eu l-am predat frumos, în plicul original, imediat după sosirea lui de la Casa de Asigurări de Sănătate și a mea de pe Camino de Santiago. Ce frumos, amândoi soseam de undeva!

După cum spuneam, azi a fost o zi… aproape ca toate celelalte, doar că mai tristă. Mi-am făcut buletin nou.  Ei și? Ce mare scofală, să-ți faci buletin? Păi e tare mare scofală, fiindcă va fi ULTIMUL MEU BULETIN (sau carte de identitate, whatever!). Nuuu nu vreau să mă sinucid, nici vorbă de asta, dar cum împlinesc o frumoasă vârstă (asta tot în ghilimele este, bata-le să le bată! Gabi, unde mi-ai ascuns ghilimelele, maică?) bla, bla… voi avea buletin pe următorii 40-50 de ani, depinde ce mână are funcționarul ce-l va completa.

Dar să trecem peste asta, azi a mai fost o zi tristă și din pricină că, cu toate că nu are card de sănătate, Mălina a îndrăznit să facă o viroză. Mă rog, leacuri băbești și tot tacâmul, dar concediu medical nu primești fără drăguțul de card…Când să intrăm în anticamera doctoriței de familie, o mare de ochi ne priveau din toate părțile, parcă jumătate Clujul se adunase la o șuetă. Mi-a mai venit inima la loc doar când am întrebat  cine așteaptă la doamna doctor de după masă, iar aceștia erau doar doi sau trei. Toată masa aia de oameni erau din tura de dimineață, fiindcă nu a funcționat sistemul (puneți voi ghilimelele, cum vă taie capul).

Acuma să vedem ce ne facem noi, care nici măcar nu avem ce vârâ în nenorocitul de sistem, mânca-l-ar gaia.

Ca s-o scurtez, fără card ești un om mort, sau, mă rog, pe jumătate mort, mai dai dintr-un picior! Doctorița a verificat în baza de date, iar acolo Mălina figura ca și asigurat căruia i s-a emis card de sănătate, care s-o fi întâlnit cu al meu și or fi plecat împreună în Bahamas…

Stau, mă mir, și întreb: dacă ai o bază de date care zice că asiguratul x e în regulă, la ce-ți mai trebuie, mamă dragă bătaia aia de cap cu cardurile, oamenii stăteau de patru ore să aștepte ca să iasă sistemul vieții din colaps și să-și poată lua rețetele. Eu zic că ăia care au inventat sistemul ăsta ar trebui puși să-l folosească zilnic, să vadă cum e să fii doctor, sau pacient, sau gură cască, așa ca mine.

După cum vă spuneam, azi a fost o zi tristă, așa că merg la culcare, poate mâine va fi mai bine.

Noapte bună!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

P.S. Am pus o poză veselă, ca să păcălesc viața. (hahaha)