Arhivele lunare: februarie 2016

(1)Aşa mi-am pierdut eşarfa galbenă…

Eşarfa mea cea galbenă, devenită personaj în carte („Între pământ şi Cer, pe Camino de Santiago”, scrisă de subsemnata) şi a cărei utilitate era maximă, adică scut pentru umeri la soare sau atunci când aceştia erau prea dureroşi, cearceaf în paturile sau pe saltelele de la bombeiros… ce mai, era nelipsită din viaţa mea de pelerin.

Eram deja de câteva zile pe Camino Portughez, când ea (adică eşarfa) a hotărât să se despartă de mine, fiindcă eu nu aveam nici cea mai vagă intenţie de a mă despărţi de ea. Ce-i drept, erau mai bine de zece ani de când mă însoţea în toate concediile, la munte sau la mare, din momentul în care o achiziţionasem cu mare bucurie de la Bibione, din Italia pe 10 euro. Şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat, dar atât timp cât o aveam, nu mă puteam hotărî să-mi cumpăr alta.

Dar să vă spun cum s-a îmtâmplat…

O dimineaţă ca oricare alta, cu o oprire pentru un mic dejun improvizat, în urma „cumpărării” direct din podgorie a unor struguri delicioşi, operaţiune în care Ştefan devenise expert.IMG_3715

Cu un soare care acum se arată, acum se ascunde printre norii care au şi plâns câţiva stropi de lacrimi pe umerii noştri, mergem voiniceşte, azi nu avem chiar atât de mulţi kilometri de străbătut. De dimineaţă, am primit un pliant de la un bar unde am oprit la o cafea (eu), Ştefan doar îmi ţine companie, cu un albergue bun în Agueda, un oraş mai mare şi care promite să ne scoată din monotonia drumului.

 

De fapt, mă refer la monotonia mersului pe jos, fiindcă peisajele ce defilează prin faţa noastră sunt cât se poate de „ieşite din basme”, ca să zic aşa. O casă ai cărei proprietari vopseau gardul, un pod unde a trebuit să ne despărţim, cu promisiunea că cel ce găseşte Camino dă un bip, fiindcă nu era indicator , eu fiind norocoasa să găsesc drumul cel bun după vreo 300 de metri.

Din când în când, verific dacă eşarfa e la locul ei, adică pe rucsac. De obicei, o pun pe sub bretelele rucsacului, dar azi, aşa mi-a venit, să o atârn deasupra, chiar dacă un gând fugar cu privire la pierderea ei mi-a trecut la un moment dat prin cap.

Iată, ne apropiem de Agueda, trebuie să avem grijă să n-o luăm pe drumul pelerinilor, ci prin oraş, ca să nu ocolim doi kilometri în plus până la albergue.

IMG_3770

Iată o imagine pe care am văzut-o şi pe net, nu ştiam că strada cu umbrele e din Agueda. E foarte plăcut să vezi de-a binelea locuri pe care le-ai văzut doar în poză, sau invers, să vezi poze cu locuri pe care le-ai văzut în realitate. E cel mai frumos mod de a învăţa geografia şi cam unicul pentru mine.

Doar în clasa a opt-a o profesoară suplinitoare ne pusese să învăţăm toate ţările lumii, cu capitalele aferente, iar la acea dată le recitam ca pe apă. Păcat însă că la mine nu funcţionează acel tip de memorie, care te ajută să înveţi pe de rost. Acum sunt varză, nu mai ştiu nimic din cele tocite pe vremuri.

Ei, dar să revenim la oile noastre… Când am ajuns într-un parc, în vârful dealului, unde era musai să ne odihnim, fiind o căldură clocită ce ne făcea să transpirăm din greu, constat eu cu disperare că buna mea eşarfă nu mai locuieşte pe rucsac…

IMG_3774

Iau o hotărâre măreaţă, mă întorc înapoi, până la ieşirea din oraş, parcă-mi amintesc că am văzut eşarfa când eram prin zona aceea… Asta înseamnă să cobor dealul pe căldura amiezii, dar nu are a face, îmi vine să plâng şi să-mi dau cu pumnii în cap, cât de idioată am putut să fiu, doar chiar mă gândisem că voi pierde eşarfa, poate de aceea am şi pierdut-o!…

Privind cu mare atenţie pe marginea trotuarelor pe unde venisem, mă trezesc că ies din oraş şi urmează un alt deal de urcat, aşa că mă întorc cu coada între picioare şi foarte amărâtă.

Chiar după ce ieşim prin cealaltă parte a oraşului, dăm şi de albergue, care într-adevăr este foarte frumos şi bine utilat, cu excepţia bucătăriei, unde nu este plită electrică, iar  la cuptorul cu microunde abia am reuşit să „gătesc” o supă-n plic, care e din cele ce trebuie să fiarbă cu adevărat, nu numai să pui apă fierbinte deasupra.

Aici am întâlnit o grămadă de lume, dar eu sunt supărată şi nu am chef de vorbă, cel puţin deocamdată.

Poate mâine, când va fi şi continuarea poveştii.

IMG_3807

Vă doresc o zi bună şi spor la toate!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Ieşiţi din casă- asta e sănătate curată!

Ieri vorbeam cu cineva despre „pericolul” pe care-l prezintă soarele asupra sănătăţii noastre. Mai ales persoanelor care au avut un cancer, li se recomandă ca nu cumva să mai stea la soare, lucru care mie mi s-a părut întotdeauna destul de ciudat.

O persoană pe care n-o vede soarele, are o piele palidă, albă, bolnăvicioasă. Cine şi-ar dori să arate aşa?

Într-adevăr, nu este indicat să te expui la soare la amiază, atunci când razele lui „muşcă” şi devii roşu ca un rac, dar dimineaţa şi după masa, părerea mea este că soarele nu este nociv.

Ca să-mi confirme această idee, tocmai am primit un material, care, chiar dacă e un pic dezlânat şi pare tradus automat în unele părţi, mi se pare foarte interesant şi bine de studiat.

Vitamina D -leac pentru cancer

Vă doresc o zi minunată, chiar dacă astăzi soarele nu străluceşte pe cer, noi ştim că e dincolo de pătura de nori, aşteptând ca aceştia să se împrăştie şi să ne îmbrăţişeze cu razele lui calde.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Salată Bogată

Această salată poate fi foarte bine fel principal, fiindcă este foarte consistentă.

IMG_2513

Poate conţine tot ce aveţi prin cămară, dar cu condiţia ca gusturile să se potrivească.

Ingrediente: zarzavat fiert în supă (morcovi, pătrunjei, ţelină), cartofi fierţi în coajă, paste, brocoli crud, o ceapă verde, trei căţei de usturoi, pleurotus, castraveţi muraţi tăiaţi felii şi storşi, ca să nu lase prea multă apă, maioneză, sare, piper.

Pastele se fierb, dar nu de tot,  se mai lasă o perioadă în apa în care au fiert, până când devin deajuns de moi.

Ciupercile pleurotus se taie în fâşii cu codiţe cu tot şi se călesc până când apa de pe ele scade de tot, se adaugă sare şi vegeta naturală (fără aditivi) după gust, iar când le luăm de pe foc, punem trei căţei de usturoi.

Maioneza: Se pun doi cartofi curăţaţi de mărime potrivită la fiert, în apa care deja clocoteşte şi în care am pus sare.

Când sunt fierţi, aşa fierbinţi se sfarmă cu furcuţiţa şi se adaugă un vârf cuţit de turmeric, o lingură de muştar şi sare. Maioneza se face cu lingura de lemn, amestecând în sens invers acelor de ceasornic, adică spre stânga. Mâncarea este mai bună şi mai sşnătoasă dacă amestecăm aşa, fiind sensul yang, solar. Nu-mi place să fac maioneza cu mixerul, fiindcă acesta îi imprimă o mişcare haotică, iar energiile pe care le imprimă sunt bulversante şi bulversate. (Aici puteţi să zâmbiţi, dar e adevărat!). Pe de altă parte, puţină mişcare nu strică, în această lume complet automatizată.

Alternând uleiul cu apa foarte rece, vom reuşi să facem o maioneză light, adică foarte uşoară şi cu un gust delicios. Nu e necesar mult ulei, fiindcă cei doi cartofi fac ca maioneza să sporească foarte repede. Aproape nu se cunoaşte de unde am turnat din sticlă.

IMG_2516

Se taie toate ingredientele după cum ne duce capul, adică mai mari sau mai mici, se amestecă şi maioneza,  iar la sfârşit, îmi mai rămâne doar să vă doresc

POFTĂ MARE!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

La multi ani, Arina!

Acum 30 de ani, erai o bebelușă roz, înfășată în scutece roz, ce mă privea cu ochii mari (sau cel puțin așa mi se părea mie) de pe masa unde te puseseră după ce ai venit pe lume.

Atunci nu știam de Valentine s Day, nici de Dragobete, era o zi ca oricare alta, până să o faci tu specială, prin venirea ta în această lume și în familia noastră.

La mulți ani, Arina! Să ai parte de tot ce-i mai bun în viață și să știi că întotdeauna noi vom fi lângă tine.

Familia Ta!

Mic dejun de Ziua Îndrăgostiților

Această controversată zi a îndrăgostiților, pe care unii nu vor să o sărbătorească fiindcă n-ar fi autohtonă, iar alții spun că e doar o chestie comercială, este totuși un prilej de a-i spune celui/celei de lângă noi că-l iubim, că ne pasă, că alegerea noastră de a fi împreună a fost una nemaipomenită.

Fie vorba între noi, de Dragobete am auzit abia după Ziua Sf. Valentin, așa că, de ce să nu sărbătorim tot ce se poate sărbători, că și așa avem destule zile gri în viața noastră.

Asta nu înseamnă că musai trebuie să facem ceva ieșit din comun, mai ales bărbații se plâng că trebuie să cumpere coliere scumpe și mai știu eu ce gogomănii. Dragi bărbați, să știți că o femeie care vă iubește cu adevărat nu are nevoie neapărat de daruri scumpe, un ghiocel oferit din inimă face mult mai mult decât o bijuterie pe care o dai cu o mutră acră, cu gândul la gaura din cont ce  trebuie astupată din pricina darului scump și care poate nici măcar nu e pe gustul celei dragi.

După mine, cel mai bine e să întrebi ce-și dorește, în caz că vrei să cumperi ceva scump. Pentru un moștrofonț de 10 lei, nu e necesar să-i ceri părerea, oricum îl va  păstra o perioadă pe birou, apoi, după ce se prăfuiește îndeajuns, va fi aruncat pe fundul unui sertar, ultimul lui drum fiind la coșul de gunoi.

Asa că… tot un ghiocel e mai bun, fiidcă măcar va ajunge la gunoi fără mustrări de conștiință.

Uite unde am ajuns, când eu, de fapt, voiam să vă dau rețeta unui mic dejun gustos și sănătos, format din cacao cu lapte de susan și brioșe vegane.

IMG_2511

Dacă vreți să știți de ce nu le-am pozat împreună, este foarte simplu: când mi-a venit ideea să pun și brioșele în poză, băusem deja laptele, fiindcă era  delicios.

Rețeta pentru brioșe am dat-o mai demult, vă reamintesc rețeta laptelui:

Se pune în blender o lingură de semințe de susan, foarte puțină sare și 4 boabe de cacao crudă. (Se găsește la magazinele naturiste). Se acopera cu apă caldă, aproape fierbinte, și se blenduiește bine. Se mai adaugă apă, pentru a se obține un pahar de cacao cu lapte. Este delicios și sănătos.

Să aveți o Zi a Îndrăgostiților așa cum o doriți!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Au, mă dor umerii! – Camino Portughez 2014

manuelasandablog

Aceasta e o intamplare din prima zi de Camino Portughez, din 2014. Am povestit cu ceva timp in urma intamplarile primei zile, dar nu până la capăt, așa că acum voi face o completare.

Am pornit noi, mânați de un avânt descrescător, pe șosea, după ce bunii croați ne-au burdușit cu mâncare și apă, sfătuindu-ne s-o luăm pe acest drum, deoarece niciun indicator de Camino nu se afla prin împrejurimi.

Lasă, că nu mai este mult până la prima localitate unde sunt BOMBEIROS VOLUNTARIOS, adică pompieri voluntari, și unde speram să putem înnopta. Va fi prima noapte pe Camino Portughez, așa că musai să fie una memorabilă, mă gândeam eu. Într-adevăr, a fost memorabilă, dar nu în sensul plăcut.

Suntem deja foarte obosiți, cele două zile din tren și asta în care mărșăluim de dimineață tot pe asfalt, ne-au dat destulă bătaie de cap.

Iată și orașul mult așteptat, e…

Vezi articolul original 612 cuvinte mai mult

Mi-ai ocupat parcarea!

Da, mi-ai ocupat parcarea, încă de sâmbătă, și nu te dai jos de pe ea. Eu, acuma ce să fac? A trebuit să parchez între mașinile care nu au avut norocul de a avea o parcare, ba un pic și pe spațiul verde.

Și stau acolo, așteptând să-ți miști fundul de pe parcarea mea!

Ți-am ridicat chiar și un ștergător în semn de protest, dar stă și acum în aceeași pozitie, îmi vine să cred că ori ai pățit ceva, ori mașina e furată și ai abandonat-o.

Dacă nu e valabilă niciuna dintre aceste două ipoteze,  atunci voi trece direct la concluzie, adică voi suna la 112, ca să primești amendă.

Dacă știți a cui este mașina din fotografie, vă rog să-l anunțați pe posesor să vină s-o ia, înainte de a primi amendă, fiindcă încep să mă enervez. Nu e cazul să dau adresa, o fi știind el unde a lăsat-o.

Să aveți o seară nemaipomenită!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni