Această controversată zi a îndrăgostiților, pe care unii nu vor să o sărbătorească fiindcă n-ar fi autohtonă, iar alții spun că e doar o chestie comercială, este totuși un prilej de a-i spune celui/celei de lângă noi că-l iubim, că ne pasă, că alegerea noastră de a fi împreună a fost una nemaipomenită.
Fie vorba între noi, de Dragobete am auzit abia după Ziua Sf. Valentin, așa că, de ce să nu sărbătorim tot ce se poate sărbători, că și așa avem destule zile gri în viața noastră.
Asta nu înseamnă că musai trebuie să facem ceva ieșit din comun, mai ales bărbații se plâng că trebuie să cumpere coliere scumpe și mai știu eu ce gogomănii. Dragi bărbați, să știți că o femeie care vă iubește cu adevărat nu are nevoie neapărat de daruri scumpe, un ghiocel oferit din inimă face mult mai mult decât o bijuterie pe care o dai cu o mutră acră, cu gândul la gaura din cont ce trebuie astupată din pricina darului scump și care poate nici măcar nu e pe gustul celei dragi.
După mine, cel mai bine e să întrebi ce-și dorește, în caz că vrei să cumperi ceva scump. Pentru un moștrofonț de 10 lei, nu e necesar să-i ceri părerea, oricum îl va păstra o perioadă pe birou, apoi, după ce se prăfuiește îndeajuns, va fi aruncat pe fundul unui sertar, ultimul lui drum fiind la coșul de gunoi.
Asa că… tot un ghiocel e mai bun, fiidcă măcar va ajunge la gunoi fără mustrări de conștiință.
Uite unde am ajuns, când eu, de fapt, voiam să vă dau rețeta unui mic dejun gustos și sănătos, format din cacao cu lapte de susan și brioșe vegane.
Dacă vreți să știți de ce nu le-am pozat împreună, este foarte simplu: când mi-a venit ideea să pun și brioșele în poză, băusem deja laptele, fiindcă era delicios.
Rețeta pentru brioșe am dat-o mai demult, vă reamintesc rețeta laptelui:
Se pune în blender o lingură de semințe de susan, foarte puțină sare și 4 boabe de cacao crudă. (Se găsește la magazinele naturiste). Se acopera cu apă caldă, aproape fierbinte, și se blenduiește bine. Se mai adaugă apă, pentru a se obține un pahar de cacao cu lapte. Este delicios și sănătos.
Să aveți o Zi a Îndrăgostiților așa cum o doriți!
Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni
Pingback: Cum combatem constipația și alte simptome digestive neplăcute, cu ajutorul hranei | manuelasandablog