Am găsit această listă de albergues când mă documentam pentru ultima carte, iar surpriza a fost că făcusem adnotări, acolo unde ne-am cazat. În speranţa că vor fi de folos cuiva, le-am copiat aici.

Portugal

– International dialing code +351
– Phones starting with 2 or 3 are fixed ones, starting with 9 are mobile.

LISBOA

Youth Hostel Parque das Nações

Rua de Moscavide, Lt 47 – 101
Tel: 218 920 890
lisboaparque@movijovem.pt
LinkVL.us/JuvLX

Other options in

Am vizitat acvariul in Parque de Nacoes. (Eu l-am botezat „Parcul Nasolilor”).Foarte frumos.

HostelWorld

ALHANDRA aici am dormit în prima noapte, e bine, condiții foarte bune . Cred că cele mai bune de la Bombeiros Voluntarios.

Bombeiros Voluntários

Rua Vasco da Gama, 58
Tel: 219 519 020

VILA FRANCA DE XIRA

No more lodging in the Bombeiros.

Casa de Hóspedes Ribatejana

R. da Praia, 2-A (junto à Estação C.F.)
Tel: 263 272 991

Hospedaria Maioral

Travessa do Terreirinho, n.º 2
Tel: 263 274 370
maioralhospedaria@gmail.com

Pensão-restaurante Flora

R. Noel Perdigão, 12
Tel: 263 271 272 / 967 941 010
residencial.flora@mail.telepac.pt
flora.com.sapo.pt

AZAMBUJA aici am dormit pe jos la o grădiniță/casă de bătrâni. Am înțeles că lângă gară este o pensiune cu 15 euro. Noi am găsit doar un hotel cu 35.

No more lodging in the Bombeiros.

Ouro Hotel

Rooms for 1, 2, 3 or 4 persons
E.N.3, Km 10 (main road, at the entrance to Azambuja)
Tel: 263 406 530
www.ourohotel.net

Residencial Flor de Primavera aceasta este

R. Conselheiro Francisco Arouca, 19
Tel: 263 402 545 / 967 067 381

PORTO DE MUGE

Quinta da Marchanta

Rural Tourism Farm (From 75€ double)
Tel: 243 749 279 / 965 895 960
www.quintadamarchanta.pt

SANTARÉM am dormit la Santa Casa de Misericordia. E pe Camino, intrebati si va indruma oamenii. Conditii excelente, camere cu 2 paturi, 6 euro. Am stat doua nopti, de aici am mers cu autobuzul la Fatima și apoi ne-am întors, ca sa reluăm Camino.

Santarém Hostel

Special price for pilgrims
Rua Eng. António Antunes Júnior, 26 (near Bombeiros old quarters)
Tel: 965 832 702
santaremhostel@sapo.pt
santaremhostel.blogspot.com
Facebook

Residencial Beirante

Rua Alexandre Herculano, 5
Tel: 243 322 547
geral@residencialbeirante.com
www.residencialbeirante.com

Alojamento – Casa das Flores

Rua Pedro Canavarro, 9
Tel: 243 324 101 / 965 612 001 / 966 931 810
info@casadasflores.net
www.casadasflores.net

GOLEGÃ

Albergue Solo Duro (Casa da Tia Guida)

10 places + 2 double rooms – 10 € with Breakfast
Rua Francisco Sousa Terré, 1
Rua José Relvas, nº 84/86
Tel: 249 976 802 / 935 640 550 / 935 640 551
casadatiaguida@gmail.com

O Té

From 10 € with Breakfast
Rua José Relvas, nº 119
Tel: 249 976 404 / 918 598 819

S. CAETANO (Qta da Cardiga)

Alexandre Hachmeister’s Albergue

19 places – 15 € with Breakfast
Tel: 917 063 823

TOMAR am dormit la pompieri / o sala imensa si cateva saltele pe jos. A fost in regula.

Era o ruina pe un deal, da cine  a mai avut chef sa urce pana acolo. Se vedea si de jos, ca-n bancul ala. Aici am chiulit un pic, nu am găsit cazare si am mers vreo 15 km cu trenul.

Hostel 2300 Thomar

12,50 € / 15 €
R. Serpa Pinto, 43
Tel: 965 515 100
2300thomar@gmail.com
Facebook

Bombeiros Municipais

Rua de Stª Iria
Tel: 249 329 140

ALVAIÁZERE

Bombeiros Voluntários

Rua dos Bombeiros Voluntários
Tel: 236 650 510

Albergaria Pinheiro’s

Price for Pilgrims 10 €
R. Dr. Acúrsio Lopes, 1 (near the Church)
Laundry downstairs
Tel: 915 440 196 / 911 150 817 / 925 850 756
Facebook
www.albergariapinheiros.com

Residencial “O Brás”

Price for Pilgrims 20 € / 32,50 €
R. José Augusto Martins Rangel
Tel: 236 655 405
Menu do Peregrino 10 €
www.residencialobras.com

ANSIÃO

Bombeiros Voluntários

Avenida Dr. Vitor Faveiro
Tel: 236 670 600

ALVORGE

Albergue de Peregrinos

Donativo
At Church
Info and key at the bar on the right as you enter town.

RABAÇAL

Casa de Turismo do Rabaçal aici nu am gasit cazare

Price for Pilgrims: 15 €
Rua da Igreja
Tel. 918 752 990 / 917 620 982 / 239 569 371
pousadadorabacal@gmail.com

ZAMBUJAL am dormit într-o șură, la iesirea din sat. Horor!

Junta de Freguesia do Zambujal (Parish House)

Largo da Igreja
Tel: 239 569 849

COIMBRA albergue este chiar la intrarea in oraș. Condiții bune

Albergue Rainha Santa Isabel

16/20 places – 8 €
In the Igreja Rainha Santa Isabel, Mosteiro Santa Clara-a-Nova
Ask at the sacristy of the church, till 18:30
Tel: 239 441 674. After 18:30 -> 934 596 564 / 916 008 988 / 966 321 235
www.rainhasantaisabel.org

Youth Hostel

Rua Dr. Henriques Seco, 14
Tel: 239 822 955
microsites.juventude.gov.pt/Portal/pt/PCoimbra.htm

Serenata Hostel Coimbra

Largo da Sé Velha, 21/23
Tel: 239 853 130
www.serenatahostel.com

MEALHADA  am dormit în albergue – foarte bine.

No more lodging in the Bombeiros.

Albergue Hilário

18 places – 10 € (15 € in Hotel)
Estrada Nacional 1, Avenida da Restauração, 30 – Sernadelo
3050-347 Mealhada
Tel. 916 191 721
Facebook

ÁGUEDA aici trebuie sa o iei prin oraș, nu pe Camino, fiindcă ocolești vreo doi km ca să ajungi la albergue. E unul nou, la ieșirea din oraș. După ce treci podul, o iei tot înainte, urci un deal și o iei la stânga(prin oraș, bineînțeles). Albergue e după ce ieși din oraă. – cred că am plătit 12 euro.

The Albergue is closed.

Residencial Celeste

20 € with Breakfast
Estrada Nacional 1, Rua da Misericórdia, 713
Tel. 234 602 871

ALBERGARIA-A-VELHA

The Bombeiros Voluntários stoped receiving pilgrims.

The new Albergue will open next Summer (2014)

Residencial da Alameda

From 15 € with Breakfast
Av. Bernardino Máximo de Albuquerque
Tel. 234 524 242

OLIVEIRA DE AZEMÉIS / am dormit la pompieri/satisfacator- 5 euro Urci de-ți sar ochii până ajungi in oraș.

Bombeiros Voluntários

Rua dos Bombeiros Voluntários
Tel: 256 682 122

S. JOÃO DA MADEIRA

Bombeiros Voluntários

Rua Oliveira Figueiredo, Z. Ind. 1
Tel: 256 837 120

LOUROSA

Bombeiros Voluntários

Avenida Principal, 4030
Tel: 227 443 189

Grijo Am dormit la albergue, 15 km inainte de Porto. Albergue particular nou, condiții bune.- 5 sau 6 euro

PORTO

Bombeiros Voluntários

2 places – Donativo
Rua Rodrigues Sampaio, 145
Tel: 222 055 845

Refugio de Peregrinos ViaPortuscale

20 places – Donativo
Rua Vasco Santana, 264 – Senhora da Hora
Tel: 960 227 134 – mandatory!
www.viaportuscale.net

Youth Hostel

Rua Paulo da Gama, 551
Tel: 226 177 257
microsites.juventude.gov.pt/Portal/pt/PPorto.htm

Andarilho Oporto Hostel

Special price to pilgrims
Rua da Firmeza nº 364 (Metro Bolhão)
Tel: 222 012 073
www.andarilhohostel.com

Air Porto Hostel

Rua da Estrada, 244
4479-600 Moreira – Maia
Close to the Airport
Tel: 229 427 397
www.airportohostel.com
Facebook

Other options in

HostelWorld

Vilar de Pinheiro – ne-am abătut cam 5-600 de m de la traseu. E o pensiune. A cerut 30 de euro pt. amândoi, dar eu aveam chef să cheltuiesc doar 25 și am negociat la atât.

VAIRÃO

Albergue de Peregrinos

50 places – Donativo
Rua do Convento, 21
Tel: 936 061 160
mosteirodevairao@gmail.com
Facebook

VILARINHO

Casa Família Vidal

9 places – 10 €
Rua do Salteiro, 87 (signposted on Caminho)
Tel: 252 661 503 – 966 766 092 (français) – 914 413 500 (español/english)
Facebook

Refúgio Provisório Polidesportivo

4 places – Donativo
Farmácia Rei / Rua D. Ildefonso, Nº 313 – Vilarinho
Tel: 252 661 610

Casa da Laura

8 places – 10 €
Rua Estreita (signposted on Caminho)
Tel: 917 767 307
Facebook

S. PEDRO DE RATES

Albergue de Peregrinos

50 places – Donativo
Rua Sto. António n.º 189
alberguederates@gmail.com
Facebook

PEDRA FURADA

Restaurante Pedra Furada

9 places – 10 €
Rua de Santa Leocádia
Tel: 252 951 144 / 917 838 144
restaurantepedrafurada@gmail.com

BARCELINHOS am dormit la un albergue foarte nou, abia se deschisese, ceva cu „prietenii munților”. Ca un hotel de 5 stele. Waw!!!

Albergue – Residência “Senhor do Galo”

20 places – 5 €
Rua da Carniçaria
Right before the bridge, at the “Rancho Folclórico de Barcelinhos”
Tel: 918 967 968

BARCELOS

Albergue “Cidade de Barcelos”

10 places – Donativo
Rua Miguel Bombarda, 36
geral@alberguedebarcelos.com
Facebook

TAMEL (S. Pedro de Fins)

Albergue de Peregrinos “Recoleta”

35 places – 5 €
Casa da Recoleta
alberguedeperegrinosdetspfins.blogspot.com
Facebook

Cossourrado – Pensiune Casas del Rio – cazare de vis, piscina , jacuzzi si mic dejun Trebuie sa te abati de la Camino cam 1 km, dar merita. E cam scump, 25 de euro, dar merita dupa efortul primelor 2 saptamani. Noi am vazut afisul in padure si asa am ajuns acolo. E la 17 km de Barcelinhos.

LUGAR DO CORGO (Vitorino de Piães)

Fernanda’s House

12 places – Donativo
Tel: 914 589 521

PONTE DE LIMA

Albergue de Peregrinos

60 places – 5 €
Casa do Arnado – Além da Ponte
Tel: 925 403 164 / 258 240 200
alberguedeperegrinos.cm-pontedelima.pt
Facebook

Youth Hostel

Rua Papa João Paulo II
4990-062 Ponte de Lima
Tel: 258 943 797
LinkVL.us/JuvPL

RUBIÃES Am făcut 2 etape într-o zi, de la Barcelinhos la Rubiaes. Va recomand sa dormiți la Ponte de Lima, drumul intre Ponte de Lima si Rubiaes este cel mai greu, se trece peste un munte. Noi am început urcarea după masa pe la 4, nu știam ca e așa de greu, dar e minunat. Cea mai frumoasa parte de traseu. După Rubiaes, la 6 km, este un albergue privat foarte frumos, mai bun decât cel din Rubiaes și mai „cu suflet”. Nu mi-am notat in jurnal cum se numește, cred ca ceva cu ”Pa…” Hospitalero a fost la București, în timpul revoluției din 89.

Albergue de Peregrinos

34 places – Donativo
EN 201- Costa
Tel: 917 164 476
j.freguesia.rubiaes@gmail.com
LinkVL.us/Rubiaes

Ninho

17 places – 12 €
Breakfast 3€
Estrada de S. Pedro, 695
Tel: 251 941 002
marlenecas@gmail.com
Facebook

VALENÇA DO MINHO

Albergue de Peregrinos S. Teotónio

85 places
Av. José Maria Gonçalves
Tel: 966 473 409
alberguevalenca@gmail.com
albergue-valenca.pt.vu

– Caminho por Braga

BRAGA

Albergue de Peregrinos

40 places – 5 €
Centro de Acolhimento e Formação Jovens em Caminhada
Rua de S. João nº 3
(next to the Cathedral)
Tel: 253 215 165
joemca@joemca.com
www.joemca.com

GOÃES (Vila Verde)

Albergue de Peregrinos S. Pedro de Goães

30 places – Donativo
Lugar do Pereiro – Goães
Tel: 253 381 943 / 914 145 386 / 917 699 156
albergue@cm-vilaverde.pt
albergue.cm-vilaverde.pt

Espanha

– International dialing code +34
– Phones starting with 9 are fixed ones, starting with 6 are mobile.

TUI am dormit la albergue municipal, a fost in regulă. Mie mi-a plăcut bucătăria., un amestec de antic și modern.

Albergue de Peregrinos

36 places – 6 €
Rúa Párroco Rodríguez Vázquez s/n
Tel: 986 600 729 / 638 276 855

Albergue “El Camino”

30 places – 10 € / 12 €
Obispo Lago, 5
Tel: 646 982 906 / 636 839 675
info@albergueelcamino.com
www.albergueelcamino.com

Albergue “Villa San Clemente”

30 places – 10 €
Canónigo Valiño, 23
Tel: 678 747 700 / 661 334 050
info@villasanclemente.es
www.villasanclemente.es

Albergue “Caracol Veloz”

10 places – 12 €
Antero Rubín, 55
Tel: 986 604 324 / 666 416 354
contacto@caracolveloz.net
www.caracolveloz.net

O PORRIÑO

Albergue de Peregrinos

52 places – 6 €
Avenida de Buenos Aires
From December 1 to May 31 the keys are at the Polícia Municipal (Casa do Concelho)
Tel: 986 335 428
alberguedoporrino@yahoo.es

MÓS

Albergue de Peregrinos

16 places – 6 €
Rúa de Santa Eulalia, 19
Tel: 986 334 269

REDONDELA Aici soțul meu a dormit la albergue municipal, iar eu la „El Camino”, unde era  doar un singur loc. Foarte aglomerat la amândouă, dar la mine a fost mai bine, cu toate că în față se spărgea asfaltul, iar in spate se tundea iarba.

Albergue de Peregrinos

44 places – 6 €
Casa da Torre – Plaza Ribadavia
Tel: 986 404 196

Albergue “El Camino”

22 places – 10 / 12 €
C/ Telmo Bernárdez, 11
Tel: 650 963 676
info@albergueredondela.com
www.albergueredondela.com

ARCADE

Albergue “O Lar de Pepa”

10 places – 10 €
Calle Ribeiro nº 1.
Tel: 986 678 006 / 649 714 950 / 649 494 905
info@olardepepa.com
www.olardepepa.com
Facebook

PONTEVEDRA foarte frumos orașul, seamănă cu Clujul. Merită să vă opriți. Noi am mers mai departe.

Albergue de Peregrinos

56 places – 6 €
Belongs to the Amigos del Camino de Pontevedra
Rúa Otero Pedrayo s/n
Tel: 986 844 005

CANCELA am dormit aici si am plecat cu un gust amar. Condițiile sunt foarte bune. Hospitalero era un tip cu handicap motor. Gustul amar… în carte. Trebuie sa te abați câteva sute de m din drum, dar merită.

Albergue de Peregrinos de la Paróquia de Portela

32 places – 6 €
Cancela (near the Parish Church)
Tel: 655 952 805
yoyo@barosa.es
Facebook       

BRIALLOS / PORTAS

Albergue de Peregrinos

27 places – 6 €
Lugar San Roque
5 Km before Caldas de Reis
Tel: 986 536 194
Facebook

CALDAS DE REIS

Albergue “Posada Dona Urraca”

44 places – 5 €
Rúa Campo da Torre, nº 1
Tel: 669 822 529 / 986 541 310
Facebook

Albergue “O’ Cruceiro”

38 places – 10 € / 15 €
Juan Fuentes, 44
Tel: 986 540 165
ocruceiroalbergue@gmail.com
www.ocruceiroalbergue.com

VALGA

Albergue de Peregrinos

78 places – 6 €
Lugar de O Pino
Tel: 638 943 271 / 986 55 94 56 (Ayuntamiento)
www.valga.es/publicacions/ver.htm?publicacionId=18784

PONTECESURES

Albergue de Peregrinos

54 places – 6 €
Estrada das Escolas
Lugar de Infesta (Pontecesures)
Tel: 699 832 730

HERBÓN

Albergue de Peregrinos de Herbón (AGACS)

20 places – Donativo
Herbón Franciscan Monastery.
Follow red arrows (flechas rojas) in Pontecesures.
From May to October
www.amigosdelcamino.com

PADRÓN aici e un albergue foarte aglomerat. Era si unul privat, dar mi s-a parut „slinos”. Să vă așteptați la tot soiul de „pelerini”. Mai sunt doar 24 de km pana la Santiago.

Albergue de Peregrinos

46 places – 6 €
Costiña da Carmen s/n
Tel: 666 202 863

TEO Cred că aici ar fi mai bine de dormit, dacă vă țin picioarele.

Albergue de Peregrinos

28 places – 6 €
Rúa de Francos s/n, O Faramello, Teo
Km 12,9 before Santiag

Dragi pelerini, vă doresc ca anul 2019 să vă ducă acolo unde vor vrea paşii voştri şi să fiţi sub oblăduirea Sf. Iacob, oriunde v-aţi afla! Manuela Sanda Băcăoanu

Era 2014, şi eram pe Camino Portughez. Plecasem deja de câteva zile din Lisabona, iar după porţiuni de drum în care asfaltul ne „mânca” picioarele, mai apăreau şi unele mai blânde, adică pe câmp, sau prin păduri.

Portugalia m-a fascinat încă din prima clipă, aşa-zisa sărăcie, comparată cu cea a românilor, n-am văzut-o pe nicăieri, chiar localităţile mai mici, cu case mai vechi, sunt curate, îngrijite şi cu faţadele zugrăvite şi, atenţie, e curat şi în spatele casei, nu numai în faţa ei.

După Camino Francez din 2012, pe care-l parcursesem singură, ca un adevărat pelerin,  cu peripeţiile de rigoare, acest Camino, în care soţul meu a hotărât să mă însoţească, mi se părea mai mult ca o excursie în doi, în care dialogul cu mine însămi era aproape inexistent, fiind înlocuit de banale conversaţii despre ce vom mânca, sau unde vom dormi.

Pe lângă aceasta, faptul că până la Porto nu prea sunt adăposturi aşa că am fost nevoiţi să dormim la pompieri (asta în cazul fericit, în care aceştia primeau pelerini), sau în diverse alte locuri, nu-mi dădea o stare de spirit dintre cele mai bune.

Oricum, ne apropiam de Porto şi aveam să dormim într-un albergue particular, nou nouţ, la 14 kilometri înainte de a intra în marele oraş. Alegerea ni s-a părut dintre cele mai bune, astfel, mâine vom avea timp să colindăm/traversăm  oraşul şi apoi, să găsim cazare în prima localitate întâlnită.

Nu-mi amintesc denumirea orăşelului în care am dormit, ştiu doar că începe cu „G”. Fac apel la Ana şi la memoria ei extraordinară, precis ea îşi aduce aminte.

Am găsit adăpostul mult visat, condiţiile sunt foarte bune, îl recomand cu căldură, atâta doar că nu ştiu unde se află: (cu 14 km înainte de Porto).

Cu tot răsfăţul oferit de o masă delicioasă, un duş fierbinte şi un pat bun, n-am dormit aproape toată noaptea, simţeam că, într-un anume fel, irosim acest Camino, nu-l „trăim” la maxim, aşa cum se întâmplase cu primul. După lungi ore de insomnie, hotărârea mea este luată: mâine dimineaţă îi voi spune lui Ştefan că ne despărţim, oricum ritmul lui de mers este mult mai bun decât al meu, aşa că el o va lua înainte şi ne vom întâlni undeva, spre sfârşitul pelerinajului. Hotărârea fiind luată, în sfârşit reuşesc şi eu să adorm, spre dimineaţă.

Ne-am trezit destul de devreme, vrem să ajungem cât mai repede în Porto, ca să nu ne prindă căldura amiezii. Am întâlnit acum câteva zile un cuplu din Suedia, ei ziceau că vor sta două sau trei zile în Porto, aveau cazare rezervată. Mda, un camino de genul acesta, probabil vom face şi noi, peste un număr de ani…

Tot încerc să-mi fac curaj ca să-i spun lui Ştefan că drumurile noastre se despart aici, că vreau să merg puţin şi singură, ca să simt cu adevărat parfumul drumului, al câmpului pârguit şi să nu tot fug după el, fără să-mi pese de cele pe lângă care trec, având ca singur scop ajungerea la albergue, masa etc.

Suntem singurii clienţi ai adăpostului, aşa că suntem gata foarte repede, nu trebuie să aşteptăm după alţi pelerini. Tot înghesuind lucruri în rucsac, atentă să nu uit ceva, simt cum tot curajul mi se topeşte şi mă gândesc că mai pot amâna, măcar astăzi, vestea că vreau să merg singură.

Plecăm la drum pe la ora 7, e lumină şi o vreme umed-însorită, iar eu mă simt îngrozitor de vinovată pentru faptul că am vrut să-l alung pe Ştefan, aşa mi se pare acum. Intrăm în mica localitate, (albergue este înainte) ţinându-ne de mână, mi se pare că aşa mă revanşez pentru faptul că am vrut să-i propun să meargă singur, când, probabil, el nu-şi doreşte acest lucru.

Sunt foarte veselă, vorbim vrute şi nevrute, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. De fapt, nici nu se întâmplase, decât în capul meu.

 

Cum mergeam noi aşa, adulmecând mirosuri ademenitoare ce se scurg dintr-o patiserie, ne dăm seama că de o vreme n-am mai văzut niciun semn care să ateste că suntem pe drumul bun… Un localnic matinal cu o maşină de fiţe, opreşte în dreptul nostru când eram gata-gata să ieşim din oraş, dar nu pe unde trebuia, şi, foarte amabil, ne arată până unde să ne întoarcem şi s-o luăm la stânga, la un sens giratoriu.

Pe mine mă bufneşte râsul, eram atât de ocupată cu „distrarea” lui Ştefan, încât am uitat că trebuie să urmăresc şi marcajele, iar el se baza probabil pe mine, eu fiind cu mai multă experienţă pe camino.

Drumul nostru a continuat fără alte peripeţii, am ajuns cu bine şi am străbătut Porto, încărcându-ne cu energiile unuia dintre cele mai frumoase oraşe din Portugalia.

 

Am scris aceste rânduri pentru cei ce vor neapărat să meargă pe Camino însoţiţi. După mine, nu este cea mai bună idee!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

 

 

Eşarfa mea cea galbenă, devenită personaj în carte („Între pământ şi Cer, pe Camino de Santiago”, scrisă de subsemnata) şi a cărei utilitate era maximă, adică scut pentru umeri la soare sau atunci când aceştia erau prea dureroşi, cearceaf în paturile sau pe saltelele de la bombeiros… ce mai, era nelipsită din viaţa mea de pelerin.

Eram deja de câteva zile pe Camino Portughez, când ea (adică eşarfa) a hotărât să se despartă de mine, fiindcă eu nu aveam nici cea mai vagă intenţie de a mă despărţi de ea. Ce-i drept, erau mai bine de zece ani de când mă însoţea în toate concediile, la munte sau la mare, din momentul în care o achiziţionasem cu mare bucurie de la Bibione, din Italia pe 10 euro. Şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat, dar atât timp cât o aveam, nu mă puteam hotărî să-mi cumpăr alta.

Dar să vă spun cum s-a îmtâmplat…

O dimineaţă ca oricare alta, cu o oprire pentru un mic dejun improvizat, în urma „cumpărării” direct din podgorie a unor struguri delicioşi, operaţiune în care Ştefan devenise expert.

Cu un soare care acum se arată, acum se ascunde printre norii care au şi plâns câţiva stropi de lacrimi pe umerii noştri, mergem voiniceşte, azi nu avem chiar atât de mulţi kilometri de străbătut. De dimineaţă, am primit un pliant de la un bar unde am oprit la o cafea (eu), Ştefan doar îmi ţine companie, cu un albergue bun în Agueda, un oraş mai mare şi care promite să ne scoată din monotonia drumului.

 

De fapt, mă refer la monotonia mersului pe jos, fiindcă peisajele ce defilează prin faţa noastră sunt cât se poate de „ieşite din basme”, ca să zic aşa. O casă ai cărei proprietari vopseau gardul, un pod unde a trebuit să ne despărţim, cu promisiunea că cel ce găseşte Camino dă un bip, fiindcă nu era indicator , eu fiind norocoasa să găsesc drumul cel bun după vreo 300 de metri.

Din când în când, verific dacă eşarfa e la locul ei, adică pe rucsac. De obicei, o pun pe sub bretelele rucsacului, dar azi, aşa mi-a venit, să o atârn deasupra, chiar dacă un gând fugar cu privire la pierderea ei mi-a trecut la un moment dat prin cap.

Iată, ne apropiem de Agueda, trebuie să avem grijă să n-o luăm pe drumul pelerinilor, ci prin oraş, ca să nu ocolim doi kilometri în plus până la albergue.

Iată o imagine pe care am văzut-o şi pe net, nu ştiam că strada cu umbrele e din Agueda. E foarte plăcut să vezi de-a binelea locuri pe care le-ai văzut doar în poză, sau invers, să vezi poze cu locuri pe care le-ai văzut în realitate. E cel mai frumos mod de a învăţa geografia şi cam unicul pentru mine.

Doar în clasa a opt-a o profesoară suplinitoare ne pusese să învăţăm toate ţările lumii, cu capitalele aferente, iar la acea dată le recitam ca pe apă. Păcat însă că la mine nu funcţionează acel tip de memorie, care te ajută să înveţi pe de rost. Acum sunt varză, nu mai ştiu nimic din cele tocite pe vremuri.

Ei, dar să revenim la oile noastre… Când am ajuns într-un parc, în vârful dealului, unde era musai să ne odihnim, fiind o căldură clocită ce ne făcea să transpirăm din greu, constat eu cu disperare că buna mea eşarfă nu mai locuieşte pe rucsac…

Iau o hotărâre măreaţă, mă întorc înapoi, până la ieşirea din oraş, parcă-mi amintesc că am văzut eşarfa când eram prin zona aceea… Asta înseamnă să cobor dealul pe căldura amiezii, dar nu are a face, îmi vine să plâng şi să-mi dau cu pumnii în cap, cât de idioată am putut să fiu, doar chiar mă gândisem că voi pierde eşarfa, poate de aceea am şi pierdut-o!…

Privind cu mare atenţie pe marginea trotuarelor pe unde venisem, mă trezesc că ies din oraş şi urmează un alt deal de urcat, aşa că mă întorc cu coada între picioare şi foarte amărâtă.

Chiar după ce ieşim prin cealaltă parte a oraşului, dăm şi de albergue, care într-adevăr este foarte frumos şi bine utilat, cu excepţia bucătăriei, unde nu este plită electrică, iar  la cuptorul cu microunde abia am reuşit să „gătesc” o supă-n plic, care e din cele ce trebuie să fiarbă cu adevărat, nu numai să pui apă fierbinte deasupra.

Aici am întâlnit o grămadă de lume, dar eu sunt supărată şi nu am chef de vorbă, cel puţin deocamdată.

Poate mâine, când va fi şi continuarea poveştii.

Vă doresc o zi bună şi spor la toate!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Aceasta e o intamplare din prima zi de Camino Portughez, din 2014. Am povestit cu ceva timp in urma intamplarile primei zile, dar nu până la capăt, așa că acum voi face o completare.

Am pornit noi, mânați de un avânt descrescător, pe șosea, după ce bunii croați ne-au burdușit cu mâncare și apă, sfătuindu-ne s-o luăm pe acest drum, deoarece niciun indicator de Camino nu se afla prin împrejurimi.

Lasă, că nu mai este mult până la prima localitate unde sunt BOMBEIROS VOLUNTARIOS, adică pompieri voluntari, și unde speram să putem înnopta. Va fi prima noapte pe Camino Portughez, așa că musai să fie una memorabilă, mă gândeam eu. Într-adevăr, a fost memorabilă, dar nu în sensul plăcut.

Suntem deja foarte obosiți, cele două zile din tren și asta în care mărșăluim de dimineață tot pe asfalt, ne-au dat destulă bătaie de cap.

Iată și orașul mult așteptat, e trecut de 20,30, s-ar părea că în sfârșit ne vom odihni… În acest moment, dacă acesta ar fi un film, cineva ar spune un cuvânt urât, pe care-mi venea să-l spun și eu, aflând că acești bombeiros nu mai cazează pelerini. Nu încap rugăminți, sau temenele, dar ne spun că la numai 4,5 kilometri , la Alhandra, (dacă bine-mi aduc aminte, trebuie să mă uit pe hartă), sunt bombeiros care primesc pelerini.

Pentru ei, patru kilometri și jumătate era o distanță pe care o parcurgi în cinci minute, dar noi eram de altă părere… Doar ajutați de propriile picioare și cu rucsacul în spate, după alți mulți kilometri bătuți în acestă primă zi, eram cu energia cam pe terminate, dar…buni și ăștia, iată că e doar prima zi și va trebui să folosim deja vesta avertizoare primită tot de la croați. Ștefan merge în față, iar eu, lipa, lipa, mai admirând un gard viu înflorit multicolor, un Lidl cu arhitectură de palat, și iarăși pe drum, (citește șosea), așa cum îi stă bine călătorului…

 

Noaptea s-a lăsat pe nesimțite, iar acum suntem într-o beznă perfectă, pe șoseaua luminată doar de farurile mașinilor, ce se scurg într-un șir neîntrerupt.

S-ar părea că după o vreme în care nici măcar n-am schimbat vreo vorbă, fiecare cu ale lui, ne apropiem în sfârșit de orașul mult (mai mult decât precedentul) așteptat.

Un parc pe partea dreaptă, ne confirmă faptul că nu mai avem mult de mers, iar când din întunericul lui mai iese și o mohoandă, era să sar în șosea, fără să mai am grija mașinilor. În a doua secundă, îmi dau seama că e un om cât se poate de obișnuit, ba chiar un pelerin, care, împreună cu tovarășul lui, s-au gândit să înnopteze în parc, invitându-ne și pe noi în dormitorul lor.  Peter pe numele lui, pelerinul ce ne ieșise în cale, e foarte drăguț că ne invită și pe noi, dar nu mi se pare cea mai bună idee să dormim afară după câtă oboseală am acumulat în ultimele zile, așa că ne luăm rămas bun și le spunem că ne vom întoarce în caz că nici acești bombeiros nu sunt prietenoși (pușchea pe limbă-ți, mă gândesc eu, chiar nu mai am chef de plimbări nocturne, mi-am epuizat stocul de răbdare în această direcție).

Ca să n-o mai lungesc, ajungem neașteptat de repede la susnumiții pompieri, (după ce am trecut printr-un gard viu, fiindcă nu văzusem aleea ce ne ducea direct la poartă), care arată ca în filme și sunt foarte prietenoși. Primim locuri în dormitoare separate, eu la fete, iar Ștefan la băieți. Condițiile sunt foarte bune, paturi cu saltele ce te îmbie la somn, iar o singură fată mai împarte dormitorul cu mine.

Fuga la duș, de mâncare nu ne arde și nici nu ne este foame, dar acolo am o surpriză de proporții, pe umeri mi-au crescut două ouă de dimensiuni apreciabile, aș zice de struț, dar ar fi cam exagerat. Am fost toată ziua foarte preocupată de drum, încât abia acum durerea țâșnește ca un geizer din umerii mei, iar când mă privesc în oglindă îmi vine să râd și să plâng deodată, arăt foarte hazliu, dar mă doare îngrozitor. Abia pot să ating umflăturile, pe care le ung cu nelipsitul Tamus, alifia ce a devenit parte componentă obligatorie din bagajul meu de Camino.

Mă îndrept spre patul ce mă așteaptă cu drag, observând că durerea parcă mă mai lasă, în momentul în care nimic nu atinge micile mele cocoașe de cămilă, răsărite ca prin minune în prima mea zi de Camino Portughez.

Sper să pot dormi la noapte…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

Acum, că e iarnă, sau aproape iarnă, fiindcă în curte iarba e verde şi mai că trebuie cosită, mi-am amintit o întâmplare de pe Camino Portughez, din 2014.

 

 

 

După vreo 2-3 zile în care făcusem o grămadă de kilometri pe o zăpuşeală de abia puteai respira, iată că-mi atrage atenţia un afiş lipit pe un copac, în pădure: o pensiune ce arăta absolut uimitor, cu o piscină pe măsură, şi mai ales cu promisiunea că pelerinilor li se face o reducere substanţială. Ştefan era mult mai în faţă, dar ştiam că din când în când mă aşteaptă, aşa că am mărit pasul, ca să-i dau vestea cea mare, mâine vom înnopta la pensiunea de poveste, care mă fermecase cu totul.

Ce fericire, pentru mâine ne planificăm doar 17 kilometri, apoi vom avea destul timp să ne bălăcim şi să ne odihnim, parcă oasele mele s-au lenevit, nu mai vor să menţină ritmul, oaza de linişte şi relaxare apare la marele fix în calea noastră. Ştefan e şi el încânrtat că vom petrece un timp mai altfel decât ne obişnuiserăm în ultima vreme, mai ales că e duminică, merităm şi noi un pic de trândăveală…

Nici nu-mi mai amintesc bine unde am dormit în noaptea cu pricina, cert este că de bună dimineaţă m-am trezit aşa cu o bucurie în suflet, apoi mi-am dat seama că se datorează locului minunat în care vom ajunge peste doar 17 kilometri. Am întâlnit pe drum mai mulţi pelerini decât de obicei, era după Porto, unde locurile de cazare sunt mai dese (de fapt înainte sunt ca şi inexistente), aşa că şi numărul celor ce se aventurează pe Camino Portughez este mai mare. Tot la câteva minute, îi aminteam lui Ştefan că mergem la piscină… cred că deja era plictisit să tot audă asta, dar m-a suportat cu stoicism.

Iată că suntem foarte aproape, trebuie doar să ne abatem de la drumul nostru cu vreun kilometru pentru a ajunge la mult-visata destinaţie… Hmm… să ne abatem, sau să mergem mai departe pe Camino? Păi cum, vizez la asta de două zile şi acum, când suntem atât de aproape, să-i dau cu piciorul, doar fiindcă nu e pe  Camino? Nici vorbă, mergem acolo unde ne-am propus.

După vreo 15  minute, iată-ne lângă un gard de cetate şi o poartă pe măsură….

Mai fastuos chiar decât în poză, dar acum, dacă am ajuns, să batem la poartă…

Ne deschide un băiat de vreo 16 ani (credeam eu, dar avea 19), foarte zâmbăreţ, care ne introduce pe un adevărat domeniu, cum numai în filme am mai văzut.

 

 

Imediat apare sora lui mai mare (cu doi ani,) ce ne serveşte cu prăjituri de casă şi fresh de grapefruit şi portocale (de parcă ar fi ştiut că e favoritul meu). Ne simţim mici şi nesemnificativi în imensitatea curţii, în care lebede adevărate sunt ca la ele acasă (de fapt, aşa şi este, aici e casa lor).

Tinerii ne povestesc despre vechimea casei (800 de ani), despre faptul că nu ştiu care rege a înnoptat aici cu sute de ani în urmă, mă rog, ei aveau poezia pe care o recitau tuturor turiştilor, neconsiderându-ne nici pe noi mai prejos.

Între timp, apare şi tatăl copiilor, care se întreţinuse cu alţi turişti    până acum. Ne întreabă dacă avem rezervare, iar la răspunsul nostru negativ se  scarpină în barbă şi dă din cap, dar nu zice că n-ar mai fi locuri.

În timp ce mâncăm prăjitura şi bem sucul, îndrăznim să întrebăm de preţ… Poate trebuia să facem asta din capul locului, fiindcă ceea ce ne aud urechile ne face să ne stea îmbucătura în gât: 50 de euro – camera, adică 25 de persoană, dacă vrei ca preţul să pară mai mic…

În primul moment, Ştefan face gestul de a-şi lua rucsacul în spinare şi a o lua la sănătoasa, dar cum eu sunt „vorbitoarea”, trebuie să-i lămuresc pe oamenii ăştia că preţul este mult prea mare, că am văzut pe afiş reducere pentru pelerini… A, da, este reducere, de fapt, camera este 75 de euro pentru turiştii obişnuiţi.

Încerc să mă adun, transform în lei (aşa cum facem noi românii de obicei când mergem afară), iar preţul pentru o după masă şi o noapte în care nu mai trebuie să ascult sforăiturile de la „comun”, nu mi se mai pare atât de mare. Cei doi copii ne privesc cu milă, cred că le pare rău mai mult pentru noi, că suntem săraci, nu pentru că ar pierde doi muşterii. Ne asigură că nu trebuie să plătim nimic pentru prăjituri şi sucuri, sunt din partea casei.

În acea clipă, îmi dau seama că dacă plecăm, acceptăm o înfrângere nu doar a noastră personal, ci a întregii Românii. Tocmai aflasem că suntem primii români ce le calcă pragul şi mi se părea o chestiune de mândrie naţională să nu dăm bir cu fugiţii şi să arătăm că şi noi suntem în stare să plătim preţul cerut.

Înainte că Ştefan să se dezmeticească, scot o hârtie de 50 de euro din rucsac, iar lumina şi bucuria ce a apărut pe feţele celor doi tineri jur că a meritat preţul. Imediat suntem invitaţi într-o cameră specială, unde se completează în registru şi primim ştampilele pe credenţiale, ştampile ce de fapt sunt desenate manual, cu migală, de către simpaticul băiat.

 

 

Apoi primim o cameră, probabil de cel puţin 4 stele. Iată cum arată:

 

 

După veşnicul program administrativ, adică duşat şi spălat rufe, în sfârşit e vremea relaxării…

 

 

A fost o după masă de neuitat, în care chiar ne-am odihnit. Eu am preferat jacuzzi, apa din piscină era cam rece, dar ne simţeam nou-nouţi  a doua zi când, după un mic dejun ce ne aştepta în sufrageria de epocă, am pornit din nou la drum…

 

 

N -am regretat nicio clipă banii cheltuiţi aici, de fapt şi Stefan a recunoscut că nu a fost chiar atât de scump, dar după ce zile în şir plăteşti 5 euro pentru cazare, când ţi se cere de cinci ori mai mult, în primul moment ţi se pare o sumă exorbitantă.

Mi-am amintit cum se numea pensiunea, „Casa del Rio”. V-o recomand cu căldură! Am întâlnit aici şi alţi pelerini, unul dintre ei, un suedez, cu o poveste de viaţă impresionantă… dar asta cu altă ocazie.

Vă doresc toate cele bune!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

Avem unde dormi, am luat şi cina, nu ne mai rămâne decât să dăm o   raită prin împrejurimi, atâta timp cât soarele mai stă pe vârful dealului, gata să se rostogolească de cealaltă parte.

O curte părăsită, o casă pe jumătate dărâmată, asta este tot ce se poate vedea prin apropiere. Un smochin trist şi singur înveleşte cu ramurile lui cotineaţa în care vom dormi la noapte, oferindu-şi cu dărnicie fructele zemoase trecătorilor. Câţiva măslini  se mai zăresc prin curtea dărăpănată.

Aşa cum arată acum, această gospodărie pare a fi părăsită de mulţi ani, dar sunt sigură că a fost o vreme când vocile cristaline ale copiilor umpleau curtea de veselie, iar părinţii se uitau la ei cu drag, în timp ce făceau planuri pentru ziua de mâine. Animalele băteau nerăbdătoare din picior, aşteptând să le vină nutreţul, iar în sat, clopotul bisericii bătea de 8 ori, e timpul pentru cină şi binevenita odihnă nocturnă.

Acum copiii s-ar putea să fi devenit ei înşişi bunici, iar nepoţii ce s-au născut la oraş, au venit aici doar pentru a pune un lacăt pe casa ce abia mai stă în picioare, a privi cu nostalgie locul în care-şi petreceau vacanţele în copilărie, dar care acum nu mai e animat de vocea iubită a bunicii, nu mai e luminat de privirea ei blândă şi nicio vacă nu-şi mai scutură clopotul venind de la păscut, mulţumită şi gata de a le  oferi laptele cald şi spumos.

Gata, soarele s-a rostogolit după deal, nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să ne retragem în umila noastră locuinţă, pentru a petrece cea mai ciudată noapte de pe acest Camino.

După cum era de aşteptat, în câteva minute Ştefan începe să respire regulat, semn că a trecut în lumea somnului. El poate dormi liniştit, eu am fost cea care l-a convins că nimic rău nu putem păţi aici, dar pe mine cine mă îmbărbătează?

Nu am dormit niciodată într-o clădire din piatră şi credeam că va fi frig, aşa că m-am îmbrăcat prea gros, fapt care m-a făcut să transpir abundent. Tot încerc să adorm aşa, leoarcă de sudoare, dar îmi dau seama că nu e posibil. La biserica din apropiere, clopotul bate de 11 ori… Vai e deja 11, iar eu mă chinui de două ore să adorm. Îmi fac în cele din urmă curaj să ies din sacul de dormit, mai dau jos din surplusul de haine, dar abia acum mă inundă frica, e o beznă să o tai cu cuţitul, afară s-a pornit vântul şi se aud tot felul de zgomote suspecte. Degeaba îmi spun că sunt zgomotele obişnuite ale naturii, inima îmi bate repede şi nici vorbă să pot adormi.

„Dacă se strecoară un şarpe printre scândurile rare ale uşii? Dacă am trezit niscaiva spirite ce hălăduiesc pe aici? Dacă…”

Gata, chiar nu pot să dorm deloc. De la biserică se aud douăsprezece bătăi, e ora cea mai misterioasă a zilei, ora când umblă vârcolacii şi dracii, şi… ” Doamne, ajută-mă să pot adormi, mâine o să fiu zombi dacă nu dorm!” S-ar părea că rugăciunea nu funcţionează deloc, ţin ochii mari deschişi, poate zăresc ceva în bezna asta, când un fâşâit se aude afară în faţa uşii, iar doi ochi fosforescenţi se iţesc prin crăpătura cea mai mare. Sunt paralizată de frică, dar îmi repet încontinuu „E o pisică, e o pisică!…”

Cele câteva secunde în care privirea mea s-a întretăiat cu cea de afară mi s-au părut secole, dar iată, încă un fâşâit şi ochii de foc au dispărut. Nu îndrăznesc nici să respir, Ştefan doarme ca un prunc, iar o bătaie singulară de clopot mă anunţă că e ora unu. Cred că într-un final am adormit totuşi, un somn vecin cu leşinul, fiindcă la cinci jumate când a sunat ceasul eram buimacă, obosită şi fericită că am reuşit să trec peste această noapte neagră.

Ne îmbrăcăm rapid şi plecăm la drum pe întuneric, ceaţă şi destul de frig. Nu mai vreau să repet experienţa de astă noapte, asta e sigur, dar nu-i spun nimic lui Ştefan, pentru el lumea e doar în alb şi negru, nu poate descifra nuanţele.

Din primul sat ne împrospătăm provizia de apă, iar când ajungem la hotelul despre care ne spuneau sătenii, constatăm că de fapt nu este deschis. Am ales cea mai bună variantă pentru a ne petrece noaptea, chiar dacă pentru mine a fost horor.

Peisajul este deosebit de frumos, e aproape munte dar sunt şi portocali,    ( doar suntem în Portocalia, nu-i aşa?), ceaţa începe să se destrame, iar umbrele nopţii se îndepărtează, iar eu nu voi şti niciodată ai cui erau ochii de foc…

Abia aştept să apară un bar, să merg la toaletă şi să mă spăl cât de cât, e pentru prima dată când am plecat la drum fără să-mi spăl faţa. Iată că dorinţa îmi este îndeplinită, barul e chiar în faţa noastră, iar eu simt o bucurie de parcă l-aş fi prins pe Dumnezeu de un picior. Cât de puţine lucruri avem nevoie pentru a fi fericiţi… Ne dăm seama de asta foarte rar, doar atunci când suntem nevoiţi să trăim cu foarte puţin, iarcând orice „mai mult” ni se pare nemaipomenit.

Vă las acum, merg să mă refrişez şi să savurez o cafea caldă, strong şi amară, la barul din fotografie .

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

…Satul este foarte mic, dar, chiar la ieşire , s-ar părea că norocul ne surâde în sfârşit. Să nu credeţi că în mod miraculos sătenilor li s-a făcut milă de noi şi un întreg  alai a venit să-şi ceară iertare pentru modul egoist în care s-au comportat cu noi şi să ne invite să dormim în cea mai somptuoasă casă din sat… Sau că, un albergue nou-nouţ răsărise acolo în mod miraculos, doar pentru că noi aveam mare nevoie de un acoperiş deasupra capului… Nimic din toate astea nu s-au întâmplat, şi totuşi…

Ca de obicei Ştefan era deja câţiva metri în faţa mea, mergând posomorât şi fără nicio speranţă că vom găsi un loc în care să dormim. Eu sunt de obicei foarte optimistă, uneori ducând optimismul până la nebunia de a spera să se întâmple o minune, iar de astă dată, chiar s-a întâmplat…

Era ultima construcţie de la marginea satului, e cea pe care am fotografiat-o sub ultimele raze ale unui soare ce ne trimisese semne în această zi extrem de lungă şi de plină de emoţie. Probabil fusese un grajd, o poiată cum spun oamenii din Apuseni. Uşa era închisă, dar nu încuiată. În momentul în care am văzut-o, mi-am spus: ” Iată albergue al nostru pentru această noapte!”

• Ştefan, uite, am găsit locuinţă! El îşi întoarce capul, crezând că-mi arde de glume. Când vede unde intru, face o mutră dezaprobatoare şi un pic de frică i se citea în ochi.

De data asta eu trebuia să fiu cea curajoasă, împing uşa, iar în spatele ei, un maldăr de fân (nu prea proaspăt, dar totuşi fân) ne aştepta să ne odihnim oasele. Vreo două butoaie, şi o grindă mai mobilau încăperea,  care la lumina lanternelor noastre a devenit cât de cât prietenoasă.

• Haide, nu avem ce face. Am găsit un adăpost, aici rămânem. Să ne facem patul, până mai este ceva lumină afară.

Zis şi făcut, ne întindem pelerinele peste fânul pe care l-am răscolit un pic pentru a fi mai moale, deasupra izoprenele şi ne învelim cu sacii de dormit. Pare a fi cea mai bună soluţie pentru această noapte, mult mai bine decât să dormim pe afară, totuşi noaptea nu e atât de cald încât să-ţi facă plăcere roua ce-ţi cade pe faţă şi vântul ce tocmai s-a pornit.

După ce ne-am „făcut patul”, ieşim pe prag, pentru o cină frugală, din ce mai aveam prin rucsaci. Noroc că am pus şi o pungă cu  tot felul de seminţe şi fructe uscate, numai bune pentru atunci când ţi-e foame şi nu ai nimic la îndemână.

–   Ştii ceva? Azi am cheltuit doar banii pe bere, doi euro. Mâncare n-am cumpărat, iar cazarea e gratis, zice Ştefan, care între timp s-a obişnuit cu ideea dormitului în fân.

• Vezi, a avut şi o latură pozitivă toată ziua asta! Îi dau eu dreptate, moment în care o femeie din sat trece prin faţa „apartamentului” nostru, ne salutăm, dar nu ştim dacă e bine ca sătenii să ştie că am „violat” proprietatea cuiva.

Ne prefacem indiferenţi, ca şi când am fi doar în trecere pe acolo, dar peste câteva minute, femeia se întoarce cu o turmă de capre, pe care le ducea acasă de la păscut. Ne mai salutăm o dată, acum ca şi nişte vecini, ea ştiind de acum că suntem locatarii somptuosului edificiu.

Dincolo de grajdul în care vom înnopta este o casă, dar e părăsită şi încuiată, probabil cei ce şi-au trăit viaţa aici sunt demult în lumea de dincolo.

Deocamdată vă spun „Noapte bună!” şi „Pe mâine!”, pentru a afla continuarea poveştii.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

• Ce să facem, ce să facem ?

Parcă astea erau ultimele cuvinte din articolul meu de ieri…

Între timp, se întoarce moşul cu perele, spunându-ne că în următorul sat, cam la trei kilometri şi jumătate, se poate dormi la casa parohială.

• Sunteţi sigur de asta? Întreb eu, mai puţin încrezătoare acum, când şi harta s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea.
• Sigur, sigur!

Între timp mai apar vreo doi localnici, care şi ei ne spun acelaşi lucru, aşa că nu ne rămâne decât să ne urnim din loc, e deja trecut de 7, iar noi nu avem nicio idee despre locul în care vom înnopta. Mă ridic cu greu de pe treptele pe care parcă mă lipisem după mulţii kilometri străbătuţi în această zi şi fără niciun chef de a lua din nou camino în piept, dar nu întotdeauna facem ceea ce ne-am dori, de cele mai multe ori suntem siliţi să facem „ceea ce trebuie”, iar în acest moment, asta era să ne găsim un acoperiş deasupra capului.

Când am plecat de acasă am luat cu noi izoprene, dar micul cort pe care-l cumpărasem special pentru această călătorie nu l-am mai luat, în ideea că doar „n-o să ne lase ei să dormim pe afară”, „ei” fiind cam aceiaşi de pe vremuri când se tot deregla televizorul, iar motivul era „de la ei”, nu unul datorat aparatului. Vă mai amintiţi?

Iar o iau pe câmpii, aşa că să revenim la oile noastre, vorba francezului. Adevărul este că am pornit din nou la drum fără niciun chef, noroc că de astă dată camino era printre vii şi destul de plat, nu şi-a mai bătut joc de noi la fel ca în orele precedente.

Ca de obicei, Ştefan mergea în frunte, iar eu abia îmi trăgeam picioarele, la o distanţă bună în spatele lui. Bineînţeles că cei trei kilometri şi jumătate au fost enorm de lungi, parcă erau din elastic, iar cineva îi întinsese la maximum.

 

Într-un final, ajungem în satul cu pricina, în mine însă era foarte prezent un sentiment al înfrângerii, alături de speranţa că totuşi până la urmă lucrurile se vor aranja.

Găsim fără prea multă bătaie de cap casa parohială, eu rămăsesem pe o bancă la vreo 30 de metri, în mica piaţă din mijlocul satului, de unde vedeam ce se întâmpla prin împrejurimi şi studiam terenul. Ştefan bate la uşă, un bărbat deschide, dar aproape instantaneu i-o trânteşte în nas. La propriu! Eu priveam scena de la distanţă şi nu-mi venea să-mi cred ochilor. Până să vină Ştefan mai aproape pentru a-mi lămuri ciudata scenă, apare o doamnă care vorbeşte franceza şi-mi spune că probabil preotul nu e acasă, e doar administratorul.

• Ei, şi? Nu poate să ne lase să dormim într-un colţ?
• Ba poate, dar nu vrea, zice Ştefan plin de năduf.
• Aţi putea să ne daţi voie să dormim undeva ? Îmi ridic eu ochii spre o cucoană ce tronează pe balconul de la primul nivel al unei case cu trei nivele,  mai mult decât opulentă, ce se ridică la câţiva metri de locul în care  stau pe bancă.
• Nu, nu se poate, că vin şi copiii azi acasă. Îmi răspunde doamna cea înţepată, cu o mutră de inchizitor feminin.

„Probabil aveţi vreo zece copii, da’ şi aşa am avea şi noi loc pe undeva, în cele mai mult de 10 camere pe care le are casa” gândesc  eu, doar pentru mine. Între timp s-a adunat „sfatul bătrânilor”, câţiva moşnegi îşi dau cu părerea ce ar fi mai bine să facem, dar niciunul nu se oferă să ne lase să dormim în casa lui. Spun că este un hotel la vreo nouă kilometri, dar e prea târziu să mai pornim la drum, ne prinde noaptea prin pădure şi nici nu avem siguranţa că vom găsi cazare.

Cu un „Merci beaucoup madame!” cât am putut de maliţios spre matroana de pe balcon, îl iau de mână pe Ştefan şi părăsim piaţa , spre ieţirea din sat. Ştefan e intrigat, nu ştie ce să creadă, doar n-o să pornim din nou la drum… Nici eu nu ştiu, dar sunt sigură că vom găsi ceva, chiar aici, aproape…

Satul este foarte mic, dar, chiar la ieşire…

Veţi afla mâine ce s-a mai întâmplat.

Deocamdată, „vă cuprind şi vă sărut!”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni