Două femei, şi-o singură pasiune

Am avut ieri ceva de rezolvat la Bucureşti, aşa că am dat „sfoară în ţară”, dacă vrea cineva să-şi petreacă vreo două ore cu mine, între două trenuri.

Ana este o prietenă de pe facebook, dar ca dovadă că prietenii de pe FB sunt chiar oameni în carne şi oase, ea a apărut zâmbitoare la gară, pregătită să stăm la taclale despre subiectul ce ne pasionează pe amândouă, şi anume Camino de Santiago.

Am fost foarte încântată să-i dau un autograf pe cartea mea, pe care, spune Ana, a citit-o pe nerăsuflate. Probabil trebuie să fii foarte interesat de acest subiect, pentru a-ţi plăcea „Între Pământ şi Cer, pe Camino de Santiago„, sau… nu?

Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre timpul petrecut împreună, care parcă a zburat, nu alta. Încă din momentul în care ne-am întâlnit, am simţit că ne cunoaştem de multă vreme, poate de multe vieţi, iar acum ne-am reîntâlnit.

Fiecare aveam de povestit întâmplări mai vesele sau mai triste (în general mai vesele, pe cele triste nici nu le mai ţinem minte), parcă trebuia să dăm din preaplinul inimii cât de cât în exterior, ca să nu dea „pe dinafară”.

Ana e binecuvântată, va pleca şi anul acesta pe Camino, iar eu voi fi cu sufletul alături de ea, clipă de clipă. De multe ori, atunci când îţi este greu, faptul că ştii că există cineva care se gândeşte la tine şi se aşteaptă să te întorci victorios, te ajută să treci peste momentele dificile, să mai faci un pas şi încă unul, cu toate durerile ce te asaltează de pe unde nu te aştepţi ( azi te doare genunchiul, mâine glezna, poimâine şoldul, eu am avut parte de toate).

Sunt convinsă că spre acest drum nu e îndemnat oricine, trebuie să ajungi la o maturitate a spiritului, care să te facă să doreşti să mergi într-un loc în care ştii de la bun început că-ţi va fi greu, dar, pe de altă parte un loc din care te poţi hrăni cu fericire pură, fericire pe care o poţi aduce cu tine, aici, în viaţa de zi cu zi şi accesa de câte ori ai chef. De multe ori, ea, (fericirea) vine peste tine chiar nechemată, simţi doar că ai inima atât de plină, încât îţi vine să cânţi şi să dansezi brusc şi dintr-o dată, chiar dacă ai o lucrare urgentă de făcut, sau un şofer neatent „ţi-a luat faţa”.

Cei ce au fost pe Camino pot să confirme asta, nu cred că numai mie mi se întâmplă.

Nu voi povesti aici amintirile noastre, ar fi prea lung. Vreau doar să reamintesc cât este de important ca cei ce au fost sau vor să meargă în acest pelerinaj să se mai întâlnească din când în când, pentru „o infuzie de fericire caminantă”.

Tuturor celor ce aţi fost la Santiago de Compostela, doriţi să mergeţi sau încă nici nu vă trece prin cap aşa ceva, vă doresc „Buen Camino!”, pe drumul vieţii, al fiecăruia dintre voi.

Îți mulțumesc, Ana, pentru timpul din viața ta pe care l-ai petrecut împreună cu mine. A fost cea mai frumoasă călătorie a mea la București!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s