Şefi, şefoi sau şefuleţi, cu toţii au de la un dram până la o tonă de putere asupra celor pe care-i păstoresc. Unora le place acest lucru extrem de mult, se cred nişte Dumnezei pe Pământ şi au impresia că vor fi veşnic în această postură.

Mare atenţie însă, chiar şi zeii din Olimp mai cad, d-apoi un biet om, tributar soartei.  Este o vorbă românească, una care-mi place şi mie, „Să laşi loc de Bună ziua!”, adică să te porţi în aşa fel încât şi atunci când nu vei mai avea puterea în mână, oamenii să te respecte.

De-a lungul vieţii, am avut parte de tot felul de şefi, unii de-a dreptul ca nişte părinţi, care nu trebuia să te dojenească pentru a-ţi duce îndatoririle la bun sfârşit în mod impecabil ( cei din mass media ar zice ” a-ţi face treaba” lucru care, repet, nu se face şi nu se spune în public), doar o privire a lor îţi spunea dacă sunt mulţumiţi sau nu de munca ta. Ce-i drept, acest soi de oameni sunt pe cale de dispariţie, ei sunt adevăraţii lideri, care nu au nevoie să ţipe şi să se dea în stambă pentru ca tot ceea ce este de făcut să se facă.

Mai nou, un alt fel de şefi se prefigurează, aceia care, aşa cum spuneam mai devreme, au toate frâiele în mîna lor, au putere deplină, dar din păcate aceasta nu este dublată şi de o minte pe măsură. Se bazează pe faptul că oamenii au nevoie de un loc de muncă, aşa că suportă mojicii, tăieri de salarii şi de alte drepturi fără să crâcnească, doar pentru a avea unde pleca dimineaţa, chiar dacă salariul nu le ajunge de la o lună la alta.

Un şef adevărat, se îngrijeşte de oamenii pe care-i conduce, îi respectă şi le acordă destule libertăţi, încât acestora din urmă să nu le dispară respectul de sine. În momentul în care mergi la muncă doar fiindcă nu ai încotro, ceea ce trebuie să faci nu-ţi dă nicio satisfacţie, iar pe deasupra mai ai şi un şef pe care ai prefera să nu-l mai vezi în veci, eşti foarte aproape de depresie.

Am citit undeva, că oamenii se comportă exact aşa cum ne aşteptăm de la ei. Dacă din poziţia de şef privesc spre un angajat considerându-l incompetent şi prost, chiar dacă nu este aşa, în timp aşa va deveni, fiindcă eu (şeful) sunt oglinda în care se priveşte. În schimb, dacă unui angajat nu prea competent i se acordă încrederea celor din jur şi a şefului în mod special, în timp, va deveni angajatul model pe care l-am dorit.

Acest fenomen se poate extrapola la toţi cei din jur, la conducătorii oraşului, ţării, etc.

Spunem tot timpul că suntem o ţară de c…t, cum am putea să fim altfel, dacă în milioane de oglinzi se vede această imagine?

Am pornit din punctul A şi am ajuns în punctul B, dar, întorcându-mă la subiectul acestui articol, aş vrea să le spun tuturor şefilor, de pe orice cracă s-ar afla, că de câte ori iau o hotărâre, să se pună în locul celor pe care-i va afecta şi cum s-ar simţi în acel caz. Poate, în acest fel, ar trece şi prin inimă o hotărâre rece, luată doar cu mintea, care se ştie că nu e întotdeauna cel mai bun prieten al nostru. Amintiţi-vă că oamenii nu sunt doar nişte cifre, sunt nişte destine, care nu se ştie cum, într-o bună zi, s-ar putea împleti cu al vostru.

Dragii mei, vă doresc o zi cu soare şi un şef minunat, iar dacă sunteţi şefi, aduceţi-vă aminte de vremea când nu eraţi, sau când nu veţi mai fi (şefi, sau deloc)!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni