Cred că deja v-am plictisit în exces cu acest subiect, dar nu puteam să nu spun și eu un cuvânt de… la revedere. Cu siguranță nu ADIO, fiindcă abia am făcut un pas mititel spre lumea pe care mi-o doresc și pe care sunt sigură că și voi v-o doriți, dar nu aveți curajul nici să visați la ea, darmite să munciți din greu, pentru a o materializa.

Ziua Arieșului a existat cu adevărat, iar acum, privind în urmă, cea mai uimită sunt eu. Sunt uimită că o idee născută într-o seară și plecată de pe tastatura laptopului meu, a reușit să prindă viață, și încă într-un timp record. Oau! Înseamnă că pot ORICE,  așa cum și fiecare dintre voi poate ORICE!

Mai este însă un mic amănunt, am muncit pe brânci pentru ca această dorință a mea să devină realitate, am asudat și cu mintea și cu trupul, dar, ce mai contează, AM REUȘIT! Noi cu toții, într-un final, am reușit.

Nici nu mă mai plâng de faptul că am scris articole seara târziu ca să vă mențin atenția trează, că, împreună cu d-l Constantin Sicoe, președintele filialei Cluj a Societății Avram Iancu am bătut la ușa fiecărei primării, de la Turda la Arieșeni, că am făcut aproape singură curat la Căminul Cultural din Lupșa, care numai a cămin cultural nu arăta cu două zile înainte de eveniment, că am plantat flori și copăcei în față, ca să arate frumos și lumea să știe (era să zic creadă) că în Lupșa oamenii sunt gospodari…

Am făcut și eu cât m-am priceput și cât m-au ajutat puterile , dar fără voi, cei care ați dat cu adevărat viață ideii mele, n-aș fi reușit nimic. Vă mulțumesc fiecăruia în parte, de la Câmpia Turzii la Arieșeni, pentru fiecare gest, mai mare sau mai mic, făcut pentru curățarea Arieșului. Nu le pot uita pe vajnicele femei din Lupșa, care au copt sute de plăcinte, doar așa, de dragul comunei noastre, care vrea și ea să fie băgată în seamă, măcar din când în când…

M-a felicitat multă lume pentru inițiativă, dar, o vorbă aruncată în vânt, nu are cum să dea roade. Fără munca din spatele ei, rămâne doar… o vorbă aruncată pe aripile vântului, care face vreo două ocoluri prin praful drumului, apoi zboară, fără să prindă vreodată viață. Așa că, dacă vreți să felicitați pe cineva care a avut o inițiativă, cred că mai degrabă determinarea și munca ce au dus la materializarea ei sunt de lăudat, idei are toată lumea, dar voință și determinare, doar câțiva. De aceea se tot cer afară (nu la pipi, afară din țară!) că aici e greu, e rău, că avem conducători…etc.

M-am săturat de toți acești plângăcioși, așa că închei și eu aici, într-o notă cât de cât veselă, sperând că cea de-a doua ediție a Zilei Arieșului să ne găsească pe mai mulți pe baricade și doar babele și moșii să mai stea pe după garduri, la o bârfă mică.

Vă cuprind și vă sărut, voluntari, localnici și iubitori de natură și frumos!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni