Arhive etichetă: Arieș

Când privești în sus, e cerul…

2 răspunsuri

Când ați privit ultima dată spre cer, fiind de-a dreptul uimiți de perfecțiunea lui? Fie că e un joc de nori caleidoscopic, fie că e de un albastru atât de pur încât îți vine să plângi, cerul e întotdeauna minunat. Chiar și atunci când e supărat și ne vestește o furtună, tot minunat este, știm că întotdeauna în spatele norilor înfuriați stă soarele, surâzător și plin de bunătate.

Bine, am lămurit această chestiune, dar acum, dacă privim aici, mai aproape, ce vedem? Lucruri obișnuite, lucruri pe care ne-am obișnuit să credem că ni se cuvin, adică ape curate, natura care e la un click distanță (ca să mă exprim așa, mai IT-ist) de renașterea anuală, crenguțe de salcie pe care bobocii stau să crape, lalele ce au răsărit devreme, ademenite de temperaturile plăcute, ca să nu mai vorbim despre ghiocei, care sunt atât de bulversați, încât în multe locuri au înflorit încă din decembrie.

Da, lucruri minunate ne înconjoară, cum s-ar spune, Dumnezeu și-a făcut datoria față de noi. Dar noi? Cum ne-am făcut datoria față de mediu, față de tot ceea ce înseamnă natură? AȘA???

Sunt de părere că am merita să ne mănânce toți coronavirușii și toate entitățile Pământului, suntem de o nesimțire ieșită din comun. Parcă niciodată Arieșul n-a fost mai murdar, decât acum. Fotografiile sunt făcute la Lupșa, la podul spre Hădărău, pentru cei care vă întrebați unde există asemenea peisaje excepționale.

Nesimțirea nu poate fi vindecată decât cu civilizare forțată, cu amenzi și muncă în folosul comunității. Unii veți spune că toate gunoaiele vin din aval, dar bineînțeles că nu este așa, să vedeți ce vine de pe Valea Caselor. Mai mare rușinea, o comună care până mai ieri era de oameni harnici, a devenit cea mai murdară de pe întreaga vale a Arieșului. Știu ce spun, fiindcă l-am bătut de multe ori cu mașina și pe jos, de la izvor la vărsare.

Când în 2017 am organizat Ziua Arieșului, am sperat că va fi picătura care va face ca oceanul să dea pe dinafară, iar oamenii să se trezească. S-ar părea că am sperat degeaba.

Acum, mizeria e mult mai multă decât atunci. E un adevărat pericol ecologic, dar strigătul meu s-ar putea să rămână fără niciun ecou. Cine sunt eu, ca să mă bag în viețile oamenilor? Totuși, dacă acum 4 ani am reușit să organizez un asemenea eveniment, cum a fost curățarea malurilor Arieșului de la izvor până la vărsare, de ce n-aș reuși și acum? CINE E CU MINE?

Aștept sugestii!

Manuela Sanda Băcăoanu

Arieșul plânge, cărând cu el neputințele noastre

Lasă un răspuns

Nu e prima dată când mă preocupă acest subiect, am tot scris, ” Arieșul plânge cu lacrimi de… plastic”, am organizat chiar ”Ziua Arieșului”, dar… nu poți schimba mentalitatea unora așa, cu un eveniment (de care, poate nici n-a auzit) sau tot spunându-i că plasticul este moartea apelor și, implicit, a omenirii.

Da, am impresia că Arieșul (ca probabil multe alte râuri din România) cară cu el neputințele noastre, ale tuturor. În primul rând, neputința de a fi un popor civilizat, care le înglobează pe toate celelalte.

De ce să-ți faci abonament la firma care cară gunoiul, să-l pui civilizat în pubelă și să plătești o sumă modică lunar, când poți să te fofilezi, iar cei care ar trebui să vadă și să ia măsuri pot să închidă ochii, că doar votul tău contează, nu-i așa? Iar tu, ca un bun cetățean, poți să te duci tiptil lângă râu și să-l lași acolo, că vine apa mare și-l duce… Dar te supără gunoaiele care vin din amonte, vai, câtă lipsă de civilizație la unii!

Ca să nu mai vorbim despre reciclarea selectivă, care încă este un vis aproape irealizabil, pe Valea Arieșului…

Până când nu va răspunde fiecare localitate de propriile gunoaie, prin montarea unor plase la limita localității, această problemă nu se va rezolva. Dar, cine să facă asta? costă bani (nu mulți, ce-i drept), e nevoie de implicare și de curajul de a da niște amenzi celor care nu respectă regulile. Întreb din nou, cine să facă acest lucru, când alegerile sunt uite, colea, iar votanții nu trebuie supărați, sub nicio formă!? E și asta o neputință. Mare!

Știți care este visul meu? Să devin inspector la APE, să verific modul în care se desfășoară activitatea fiecărei localități de pe Valea Arieșului și să dau, nene, amenzi, până mi se termină pasta din pix, sau chitanțierul, sau… ce-o fi!

Nici nu-mi trebuie salariu, muncesc de gratis, doar așa, ca să demonstrez că se poate.

Să știți că de când mă știu, n-am avut niciun vis pe care să nu-l transform în realitate, așa că… PĂZEA!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață dezamăgită de moții ei

România oamenilor buni

10 răspunsuri

Ieri veneam de la Cluj, și nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că la izvorul de la Lunca Arieșului se întâmplă ceva. Ceva pozitiv, fiindcă de lucruri negative suntem sătui cu toții, am mai scris și eu în mai multe rânduri pentru a-mi exprima mâhnirea din pricina necivilizaților care iau apă de la izvor apoi lasă mizerie în împrejurimi, ba chiar urinează la câțiva metri distanță.

Acum însă e de bine, niște oameni cu suflet mare lucrau pentru a-i face izvorului o căsuță. Am oprit, eram curioasă cine sunt și cum de fac un lucru atât de minunat. Dialogul nostru a decurs cam așa:

  • Bună ziua, ce lucru frumos faceți aici! De unde sunteți?
  • De la Horea.
  • A, am văzut și pe la Horea, de fapt pe toată Transursoaia amenajări frumoase ale izvoarelor. Dar cine plătește? La întrebarea mea, oamenii se uită spre cer, iar unul zice:
  • Suntem voluntari.
  • Sunt și mai mirată acum, iaca, în România noastră, mai sunt oameni care chiar fac lucruri adevărate, fără a aștepta vreo plată în schimb. Am făcut apoi cunoștință cu preotul Ciprian Negrea și am aflat că este o acțiune a bisericii. Foarte frumos, mă bucur că în sfârșit moții încep să mute munții. Sper să pot muta și eu măcar o pietricică. Oricum, am rămas înțeleși că pentru lucrarea de lăcuire mă ofer și eu voluntar, asta mă pricep să fac. Se va înfrumuseța probabil și repara și aducțiunea de apă de la Sălciua. Clar, omul sfințește locul, iar când se adună mai mulți, nu poate ieși decât un lucru bun. Îi felicit din inimă pe cei care au inițiat această acțiune și, bineînțeles pe cei care au făcut ca un proiect să devină realitate.
  •  Sper din toată inima ca acei oameni răi care au tăiat și furat masa și băncile ce se aflau până acum vreo doi ani la izvor, să nu mai treacă în veci pe acolo, sau, dacă trec, să nu care cumva să se atingă de lucrarea făcută din suflet, pentru suflete, pentru ca atunci când un străin trece pe drum, să spună: ”Aici, trăiesc oameni gospodari!”

    Vă invit pe Valea Arieșului, una dintre cele mai frumoase destinații din România!

    Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

Ziua Arieşului, ediţia a II-a

Lasă un răspuns

NU, n-am uitat de această zi importantă din calendarul meu personal şi poate şi al altora, dar cu atâta prigoană a homosexualilor şi atâtea lături aruncate de unii în capul altora, parcă nu avea loc printre articolele mele.

Totuşi, îmi iau inima în dinţi, şi zic: dragi români de pretutindeni, cărora vă mai pasă şi de altceva decât de furtunile politice ce zguduie România în ultimele luni şi care nu sunt în stare să aducă ceva bun în vieţile noastre, vă invit cu mare drag în data de 13 octombrie să mai facem un efort pentru a curăţa albia Arieşului de urmele lăsate de vajnicii locuitori ai zonei, şi de eventualii turişti care (am văzut cu ochii mei) se debarasează de gunoaie nu contează în ce loc, „civilizaţi” la maximum, dar doritori să găsească locuri curate atunci când pleacă în concediu…

Da, ştiu, Ziua Arieşului era în 7 octombrie, sau, mă rog, în cea mai apropiată sâmbătă de această dată, însă, după cum cu toţii aţi observat, ne-a fost furată de către marele referendum inutil, care va mai băga nişte bani în buzunarele unora, şi aşa doldora…

Mă tot abţin să  politizez această zi, e una care ar trebui să-i adune pe toţi locuitorii Văii Arieşului şi pe cei care iubesc aceste meleaguri, după mine, politica este o plagă pe faţa societăţii, nu avem nevoie de ea, dar e ca o boală cronică, n-o putem „vindeca”, aşa că o suportăm, fiecare cât de bine poate.

Ştiu că a fost Ziua Curăţeniei în 15 septembrie, acţiune lăudabilă şi de folos, dar loc pentru curăţenie există tot timpul, nu cred că Arieşul a devenit brusc limpede ca cristalul şi lipsit de miile de pet-uri care-l populează încă de la izvoare.

Cam atât am avut să vă spun, răspund cu drag eventualelor întrebări.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

A mai rămas o zi

Lasă un răspuns

Îmi place foarte mult imaginea de mai sus, este de pe Camino Portughez, iar pelerinul din depărtare este soţul meu. Am folosit-o ca şi copertă la prima ediţie a cărţii mele: „Între Pământ şi Cer, pe Camino de Santiago”, iar acum, căutând o imagine reprezentativă pentru acest articol, am dat de ea. Cum nimic nu este întâmplător, m-am gândit că va fi de bun augur pentru noua mea călătorie, de astă dată prin ţară.

Plecarea  ar  trebui să se facă aşa, de azi pe mâine, ca să nu ai timp să te gândeşti prea mult la toate câte se pot întâmpla pe un drum al cărui deschizător eşti, un drum care trece prin localităţi dar şi prin locuri pustii, locuri prin care tu hotărăşti dacă e bine sau nu să treacă importantul şi (de acum) cunoscutul Camino de Santiago.

Când mă gândesc la următoarele zile şi mai ales după ce colegele mă tot întreabă cum am curajul să plec singură la drum, parcă mi se strânge un pic cămaşa în spate, dar sunt sigură că voi reuşi să duc la bun sfârşit acest proiect, de când mă ştiu fac acest lucru, nu-mi place să las lucrurile  fără finalitate.

Rucsacul e aproape gata, nu contează că pleci pentru patru sau pentru patruzeci de zile, cam de aceleaşi lucruri ai nevoie.

Aşa că… Buen Camino, mie!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Camino pe Valea Arieşului – proiectul prinde contur

3 răspunsuri

După o lungă perioadă în care muza mea a fost într-o vacanţă prelungită, iată că mi-am făcut timp să mai scriu câteva rânduri. Fac acest lucru pentru a vă anunţa că, în sfârşit, voi pleca pe jos pe Valea Arieşului, pentru ca acest proiect de suflet, „Camino de Santiago prin România” să nu rămână doar un vis frumos.

M-am gândit să pornesc joi, 6 septembrie, de la Aiud. Am patru zile la dispoziţie, timp în care voi parcurge câţi kilometri voi putea, voi găsi variante de drum cât mai pitoreşti şi, dacă voi avea noroc, mă voi întâlni şi cu autorităţile de pe traseu.

În acest an, inenţiomez să străbat/marchez/organizez Camino de la Aiud până la Arieşeni. Pe şosea, sunt 137 de kilometri. Nu ştiu dacă voi găsi scurtături, dar intenţia mea este să duc acest drum cât mai puţin pe şoseaua naţională. Sper să reuşesc şi sper să mi se alăture şi alţi iubitori de Camino în acest proiect.

Aceste prime patru zile caminante le dedic cu dragoste mamei Iacobina, soacra mea, care, din păcate, a plecat din această lume în data de 24 august, la vârsta de 89 de ani. A fost o femeie bună, înţeleaptă şi sinceră. Nu întâmplător, numele ei a fost Iacobina, varianta feminină a numelui de Iacob, exact cel spre care se îndreaptă toţi pelerinii ce merg la Santiago de Compostela, adică Sfântul Iacob de pe Câmpul Stelei.

O să vă ţin la curent cu traseul ales şi cu întâmplările de pe drum, pe toţi cei interesaţi.

Deocamdată, să ne auzim/vedem cu bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni.

 

Arieșul plânge, cu lacrimi de…plastic

7 răspunsuri

Incredibil, dar adevărat: așa arată Arieșul acum, în primăvară, după ce astă toamnă sute de persoane s-au implicat cu trup și suflet în curățarea lui.

Motivele sunt multiple, primul fiind acela că oamenii care au participat la Ziua Arieșului nu au fost destui pentru a face o curățenie ”lună și bec” peste tot,  de la izvor și până la vărsare.  (Ca să nu mai vorbim despre faptul că au fost primării care nu au făcut nimic, din motive care le apațin și nu fac obiectul acestui articol.)

Al doilea motiv, și cel mai trist, este că majorității locuitorilor Văii Arieșului nu le pasă nici cât negru sub unghie de munca noastră sau de faptul că suntem cu toții ”beneficiarii” acțiunilor noastre, bune sau rele și au dus gunoaiele în continuare acolo unde erau obișnuiți, adică pe malul Arieșului.

Al treilea motiv, care mie mi se pare cel mai grav, este că primăriile nu amendează pe nimeni, fiecare poate să facă ce vrea, de frică să nu piardă electoratul, primarii nu iau atitudine împotriva nepăsătorilor cărora li se pare că gunoaiele lor arată foarte artistic pe malurile apelor, fără să le pese de efectul pe termen lung al faptelor lor.

Dacă nu luăm atitudine și nu facem ceva în mod concret, în curând, vom trăi printre gunoaiele pe care nu suntem în stare să le stăpânim acum, vor apare noi boli și molime, nemaiauzite încă.

Dragii mei, fac un apel la bunul simț și la ultima fărâmă de conștiință, vă rog din suflet, nu mai murdăriți Arieșul!

Luna aprilie fiind luna curățeniei, vă invit deasemenea să facem o acțiune de mult mai mare amploare decât precedenta, să curățăm Arieșul ca la carte, iar dacă cineva îndrăznește să-l mai murdărească, să fie pedepsit după fapta sa.

Dacă imaginile de mai sus v-au sensibilizat cât de cât, vă invit să fiți alături de noi, cei ce vom fi din nou ACOLO UNDE ESTE NEVOIE de o mână de ajutor.

Fac acest apel și în numele Societății Cultural Patriotice Avram Iancu, în special filiala Lupșa, care va fi motorul acestei acțiuni.

Deoarece ne aflăm în anul de grație 2018, cel în care se sărbătoresc 100 de ani de România, dedic această activitate Centenarului Marii Uniri. Sărbătorirea României Mari trebuie făcută în primul rând prin curățarea ei, abia mai apoi prin cântec, joc și voie bună. Cui îi place să joace pe gunoaie?

Aștept cu interes inițiative din partea d-vs.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Ziua Arieșului – Epilog

2 răspunsuri

Cred că deja v-am plictisit în exces cu acest subiect, dar nu puteam să nu spun și eu un cuvânt de… la revedere. Cu siguranță nu ADIO, fiindcă abia am făcut un pas mititel spre lumea pe care mi-o doresc și pe care sunt sigură că și voi v-o doriți, dar nu aveți curajul nici să visați la ea, darmite să munciți din greu, pentru a o materializa.

Ziua Arieșului a existat cu adevărat, iar acum, privind în urmă, cea mai uimită sunt eu. Sunt uimită că o idee născută într-o seară și plecată de pe tastatura laptopului meu, a reușit să prindă viață, și încă într-un timp record. Oau! Înseamnă că pot ORICE,  așa cum și fiecare dintre voi poate ORICE!

Mai este însă un mic amănunt, am muncit pe brânci pentru ca această dorință a mea să devină realitate, am asudat și cu mintea și cu trupul, dar, ce mai contează, AM REUȘIT! Noi cu toții, într-un final, am reușit.

Nici nu mă mai plâng de faptul că am scris articole seara târziu ca să vă mențin atenția trează, că, împreună cu d-l Constantin Sicoe, președintele filialei Cluj a Societății Avram Iancu am bătut la ușa fiecărei primării, de la Turda la Arieșeni, că am făcut aproape singură curat la Căminul Cultural din Lupșa, care numai a cămin cultural nu arăta cu două zile înainte de eveniment, că am plantat flori și copăcei în față, ca să arate frumos și lumea să știe (era să zic creadă) că în Lupșa oamenii sunt gospodari…

Am făcut și eu cât m-am priceput și cât m-au ajutat puterile , dar fără voi, cei care ați dat cu adevărat viață ideii mele, n-aș fi reușit nimic. Vă mulțumesc fiecăruia în parte, de la Câmpia Turzii la Arieșeni, pentru fiecare gest, mai mare sau mai mic, făcut pentru curățarea Arieșului. Nu le pot uita pe vajnicele femei din Lupșa, care au copt sute de plăcinte, doar așa, de dragul comunei noastre, care vrea și ea să fie băgată în seamă, măcar din când în când…

M-a felicitat multă lume pentru inițiativă, dar, o vorbă aruncată în vânt, nu are cum să dea roade. Fără munca din spatele ei, rămâne doar… o vorbă aruncată pe aripile vântului, care face vreo două ocoluri prin praful drumului, apoi zboară, fără să prindă vreodată viață. Așa că, dacă vreți să felicitați pe cineva care a avut o inițiativă, cred că mai degrabă determinarea și munca ce au dus la materializarea ei sunt de lăudat, idei are toată lumea, dar voință și determinare, doar câțiva. De aceea se tot cer afară (nu la pipi, afară din țară!) că aici e greu, e rău, că avem conducători…etc.

M-am săturat de toți acești plângăcioși, așa că închei și eu aici, într-o notă cât de cât veselă, sperând că cea de-a doua ediție a Zilei Arieșului să ne găsească pe mai mulți pe baricade și doar babele și moșii să mai stea pe după garduri, la o bârfă mică.

Vă cuprind și vă sărut, voluntari, localnici și iubitori de natură și frumos!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

Scrisoare către moții de pretutindeni

Lasă un răspuns

Dragii mei,

Poate veți spune că sunt sâcâitoare, că am o idee fixă pe care vreau cu disperare s-o fac să devină realitate…

Nu știu care sunt gândurile voastre atunci când îmi citiți articolele, dar eu vă asigur că tot ce-mi doresc este ca noi toți, cei care am plecat să trăim pe alte meleaguri decât cele pe care ne-am născut, să avem o zi în care fiecare să ne întoarcem acasă, la rădăcini, să ne îmbăiem în energia începuturilor noastre în această lume, să dăm mâna cu vecinii (care ne-au mai rămas) și să depănăm amintiri…

Dacă dorim să facem și un lucru util, adică să dăm o mână de ajutor la curățarea albiei Arieșului, ce ne-ar putea opri? Eu știu că sângele de moț e mai roșu și mai cald, așa că, dragii mei, lăsa-ți-vă conduși de inimă, fiindcă mintea va ști să vă pună doar piedici și haideți în 7 octombrie să sărbătorim Arieșul, dându-i o față nouă și întâlnindu-ne cu prietenii din copilărie și cu bătrânii satului.

Vă invit pe fiecare să veniți în comunitatea unde simțiți că aparțineți sau ați aparținut cândva, pentru a scrie puțină istorie locală. Cine știe, poate vom scrie împreună o poveste demnă de a fi spusă nepoților, la gura sobei.

Eu, noi, vă așteptăm să ne fim alături unii altora, să arătăm că moții sunt creați dintr-un aluat aparte, nu degeaba sunt mândri de originea lor.

Ziua de 7 octombrie va fi una deosebită de acum înainte, sunt sigură de asta.

Și-am zis acestea eu,

Manuela Sanda Băcăoanu, o… moață din Munții Apuseni

Ziua Arieșului – În vizită la primării

4 răspunsuri

Azi a fost ziua cea mare, ziua în care, împreună cu d-l Constantin Sicoe, președintele filialei Cluj a Societății  Culturale ”Avram Iancu”, am făcut un tur de forță, vizitând toate primăriile, de la Turda, până la Arieșeni

Ziua se arăta frumoasă, soarele strălucea vesel pe cer, dar noi nu aveam habar dacă vom fi primiți cu pâine și sare, sau vom primi un șut în fund, pentru a face un mai rapid pas înainte…

Spre mulțumirea noastră, chiar și acolo unde la început am întâmpinat un pic de reticență, în final, domnii primari ne-au dat toate asigurările că se vor implica în acțiunea de curățare a Văii Arieșului, vor face tot posibilul pentru ca totul să decurgă ”ca la carte”, unii bazându-se și pe școlile de pe raza localității, alții doar pe forțele proprii.

Chiar nu are nicio importanță modul în care va decurge acțiunea, important este că bulgărele a pornit la vale, acum urmează doar să devină tot mai mare, până la maximum posibil.

Ziua de 7 octombrie 2017 sper să fie una ce va rămâne în istoria locală, să fie ziua în care moții au ieșit cu mic, cu mare, pentru a face curățenie și, mai ales, să fie ziua în care vor învăța că aruncatul gunoiului lângă râu sau lângă afluenții acestuia, este un obicei pe care trebuie să-l uite.

Le mulțumesc domnilor primari și viceprimari pentru faptul că dau dovadă de spirit civic și le urez succes și inspirație în modul în care vor conduce, fiecare pe teritoriul propriu, acțiunea din 7 octombrie.

Ca să vedeți cât de frumoasă este valea noastră, mai atașez niște fotografii:

Vă așteptăm cu drag, la Ziua Arieșului!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni