Arhive etichetă: Arieș

Ziua Arieşului, ediţia a II-a

NU, n-am uitat de această zi importantă din calendarul meu personal şi poate şi al altora, dar cu atâta prigoană a homosexualilor şi atâtea lături aruncate de unii în capul altora, parcă nu avea loc printre articolele mele.

Totuşi, îmi iau inima în dinţi, şi zic: dragi români de pretutindeni, cărora vă mai pasă şi de altceva decât de furtunile politice ce zguduie România în ultimele luni şi care nu sunt în stare să aducă ceva bun în vieţile noastre, vă invit cu mare drag în data de 13 octombrie să mai facem un efort pentru a curăţa albia Arieşului de urmele lăsate de vajnicii locuitori ai zonei, şi de eventualii turişti care (am văzut cu ochii mei) se debarasează de gunoaie nu contează în ce loc, „civilizaţi” la maximum, dar doritori să găsească locuri curate atunci când pleacă în concediu…

Da, ştiu, Ziua Arieşului era în 7 octombrie, sau, mă rog, în cea mai apropiată sâmbătă de această dată, însă, după cum cu toţii aţi observat, ne-a fost furată de către marele referendum inutil, care va mai băga nişte bani în buzunarele unora, şi aşa doldora…

Mă tot abţin să  politizez această zi, e una care ar trebui să-i adune pe toţi locuitorii Văii Arieşului şi pe cei care iubesc aceste meleaguri, după mine, politica este o plagă pe faţa societăţii, nu avem nevoie de ea, dar e ca o boală cronică, n-o putem „vindeca”, aşa că o suportăm, fiecare cât de bine poate.

Ştiu că a fost Ziua Curăţeniei în 15 septembrie, acţiune lăudabilă şi de folos, dar loc pentru curăţenie există tot timpul, nu cred că Arieşul a devenit brusc limpede ca cristalul şi lipsit de miile de pet-uri care-l populează încă de la izvoare.

Cam atât am avut să vă spun, răspund cu drag eventualelor întrebări.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

A mai rămas o zi

Îmi place foarte mult imaginea de mai sus, este de pe Camino Portughez, iar pelerinul din depărtare este soţul meu. Am folosit-o ca şi copertă la prima ediţie a cărţii mele: „Între Pământ şi Cer, pe Camino de Santiago”, iar acum, căutând o imagine reprezentativă pentru acest articol, am dat de ea. Cum nimic nu este întâmplător, m-am gândit că va fi de bun augur pentru noua mea călătorie, de astă dată prin ţară.

Plecarea  ar  trebui să se facă aşa, de azi pe mâine, ca să nu ai timp să te gândeşti prea mult la toate câte se pot întâmpla pe un drum al cărui deschizător eşti, un drum care trece prin localităţi dar şi prin locuri pustii, locuri prin care tu hotărăşti dacă e bine sau nu să treacă importantul şi (de acum) cunoscutul Camino de Santiago.

Când mă gândesc la următoarele zile şi mai ales după ce colegele mă tot întreabă cum am curajul să plec singură la drum, parcă mi se strânge un pic cămaşa în spate, dar sunt sigură că voi reuşi să duc la bun sfârşit acest proiect, de când mă ştiu fac acest lucru, nu-mi place să las lucrurile  fără finalitate.

Rucsacul e aproape gata, nu contează că pleci pentru patru sau pentru patruzeci de zile, cam de aceleaşi lucruri ai nevoie.

Aşa că… Buen Camino, mie!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Camino pe Valea Arieşului – proiectul prinde contur

După o lungă perioadă în care muza mea a fost într-o vacanţă prelungită, iată că mi-am făcut timp să mai scriu câteva rânduri. Fac acest lucru pentru a vă anunţa că, în sfârşit, voi pleca pe jos pe Valea Arieşului, pentru ca acest proiect de suflet, „Camino de Santiago prin România” să nu rămână doar un vis frumos.

M-am gândit să pornesc joi, 6 septembrie, de la Aiud. Am patru zile la dispoziţie, timp în care voi parcurge câţi kilometri voi putea, voi găsi variante de drum cât mai pitoreşti şi, dacă voi avea noroc, mă voi întâlni şi cu autorităţile de pe traseu.

În acest an, inenţiomez să străbat/marchez/organizez Camino de la Aiud până la Arieşeni. Pe şosea, sunt 137 de kilometri. Nu ştiu dacă voi găsi scurtături, dar intenţia mea este să duc acest drum cât mai puţin pe şoseaua naţională. Sper să reuşesc şi sper să mi se alăture şi alţi iubitori de Camino în acest proiect.

Aceste prime patru zile caminante le dedic cu dragoste mamei Iacobina, soacra mea, care, din păcate, a plecat din această lume în data de 24 august, la vârsta de 89 de ani. A fost o femeie bună, înţeleaptă şi sinceră. Nu întâmplător, numele ei a fost Iacobina, varianta feminină a numelui de Iacob, exact cel spre care se îndreaptă toţi pelerinii ce merg la Santiago de Compostela, adică Sfântul Iacob de pe Câmpul Stelei.

O să vă ţin la curent cu traseul ales şi cu întâmplările de pe drum, pe toţi cei interesaţi.

Deocamdată, să ne auzim/vedem cu bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni.

 

Arieșul plânge, cu lacrimi de…plastic

Incredibil, dar adevărat: așa arată Arieșul acum, în primăvară, după ce astă toamnă sute de persoane s-au implicat cu trup și suflet în curățarea lui.

Motivele sunt multiple, primul fiind acela că oamenii care au participat la Ziua Arieșului nu au fost destui pentru a face o curățenie ”lună și bec” peste tot,  de la izvor și până la vărsare.  (Ca să nu mai vorbim despre faptul că au fost primării care nu au făcut nimic, din motive care le apațin și nu fac obiectul acestui articol.)

Al doilea motiv, și cel mai trist, este că majorității locuitorilor Văii Arieșului nu le pasă nici cât negru sub unghie de munca noastră sau de faptul că suntem cu toții ”beneficiarii” acțiunilor noastre, bune sau rele și au dus gunoaiele în continuare acolo unde erau obișnuiți, adică pe malul Arieșului.

Al treilea motiv, care mie mi se pare cel mai grav, este că primăriile nu amendează pe nimeni, fiecare poate să facă ce vrea, de frică să nu piardă electoratul, primarii nu iau atitudine împotriva nepăsătorilor cărora li se pare că gunoaiele lor arată foarte artistic pe malurile apelor, fără să le pese de efectul pe termen lung al faptelor lor.

Dacă nu luăm atitudine și nu facem ceva în mod concret, în curând, vom trăi printre gunoaiele pe care nu suntem în stare să le stăpânim acum, vor apare noi boli și molime, nemaiauzite încă.

Dragii mei, fac un apel la bunul simț și la ultima fărâmă de conștiință, vă rog din suflet, nu mai murdăriți Arieșul!

Luna aprilie fiind luna curățeniei, vă invit deasemenea să facem o acțiune de mult mai mare amploare decât precedenta, să curățăm Arieșul ca la carte, iar dacă cineva îndrăznește să-l mai murdărească, să fie pedepsit după fapta sa.

Dacă imaginile de mai sus v-au sensibilizat cât de cât, vă invit să fiți alături de noi, cei ce vom fi din nou ACOLO UNDE ESTE NEVOIE de o mână de ajutor.

Fac acest apel și în numele Societății Cultural Patriotice Avram Iancu, în special filiala Lupșa, care va fi motorul acestei acțiuni.

Deoarece ne aflăm în anul de grație 2018, cel în care se sărbătoresc 100 de ani de România, dedic această activitate Centenarului Marii Uniri. Sărbătorirea României Mari trebuie făcută în primul rând prin curățarea ei, abia mai apoi prin cântec, joc și voie bună. Cui îi place să joace pe gunoaie?

Aștept cu interes inițiative din partea d-vs.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Ziua Arieșului – Epilog

Cred că deja v-am plictisit în exces cu acest subiect, dar nu puteam să nu spun și eu un cuvânt de… la revedere. Cu siguranță nu ADIO, fiindcă abia am făcut un pas mititel spre lumea pe care mi-o doresc și pe care sunt sigură că și voi v-o doriți, dar nu aveți curajul nici să visați la ea, darmite să munciți din greu, pentru a o materializa.

Ziua Arieșului a existat cu adevărat, iar acum, privind în urmă, cea mai uimită sunt eu. Sunt uimită că o idee născută într-o seară și plecată de pe tastatura laptopului meu, a reușit să prindă viață, și încă într-un timp record. Oau! Înseamnă că pot ORICE,  așa cum și fiecare dintre voi poate ORICE!

Mai este însă un mic amănunt, am muncit pe brânci pentru ca această dorință a mea să devină realitate, am asudat și cu mintea și cu trupul, dar, ce mai contează, AM REUȘIT! Noi cu toții, într-un final, am reușit.

Nici nu mă mai plâng de faptul că am scris articole seara târziu ca să vă mențin atenția trează, că, împreună cu d-l Constantin Sicoe, președintele filialei Cluj a Societății Avram Iancu am bătut la ușa fiecărei primării, de la Turda la Arieșeni, că am făcut aproape singură curat la Căminul Cultural din Lupșa, care numai a cămin cultural nu arăta cu două zile înainte de eveniment, că am plantat flori și copăcei în față, ca să arate frumos și lumea să știe (era să zic creadă) că în Lupșa oamenii sunt gospodari…

Am făcut și eu cât m-am priceput și cât m-au ajutat puterile , dar fără voi, cei care ați dat cu adevărat viață ideii mele, n-aș fi reușit nimic. Vă mulțumesc fiecăruia în parte, de la Câmpia Turzii la Arieșeni, pentru fiecare gest, mai mare sau mai mic, făcut pentru curățarea Arieșului. Nu le pot uita pe vajnicele femei din Lupșa, care au copt sute de plăcinte, doar așa, de dragul comunei noastre, care vrea și ea să fie băgată în seamă, măcar din când în când…

M-a felicitat multă lume pentru inițiativă, dar, o vorbă aruncată în vânt, nu are cum să dea roade. Fără munca din spatele ei, rămâne doar… o vorbă aruncată pe aripile vântului, care face vreo două ocoluri prin praful drumului, apoi zboară, fără să prindă vreodată viață. Așa că, dacă vreți să felicitați pe cineva care a avut o inițiativă, cred că mai degrabă determinarea și munca ce au dus la materializarea ei sunt de lăudat, idei are toată lumea, dar voință și determinare, doar câțiva. De aceea se tot cer afară (nu la pipi, afară din țară!) că aici e greu, e rău, că avem conducători…etc.

M-am săturat de toți acești plângăcioși, așa că închei și eu aici, într-o notă cât de cât veselă, sperând că cea de-a doua ediție a Zilei Arieșului să ne găsească pe mai mulți pe baricade și doar babele și moșii să mai stea pe după garduri, la o bârfă mică.

Vă cuprind și vă sărut, voluntari, localnici și iubitori de natură și frumos!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

Scrisoare către moții de pretutindeni

Dragii mei,

Poate veți spune că sunt sâcâitoare, că am o idee fixă pe care vreau cu disperare s-o fac să devină realitate…

Nu știu care sunt gândurile voastre atunci când îmi citiți articolele, dar eu vă asigur că tot ce-mi doresc este ca noi toți, cei care am plecat să trăim pe alte meleaguri decât cele pe care ne-am născut, să avem o zi în care fiecare să ne întoarcem acasă, la rădăcini, să ne îmbăiem în energia începuturilor noastre în această lume, să dăm mâna cu vecinii (care ne-au mai rămas) și să depănăm amintiri…

Dacă dorim să facem și un lucru util, adică să dăm o mână de ajutor la curățarea albiei Arieșului, ce ne-ar putea opri? Eu știu că sângele de moț e mai roșu și mai cald, așa că, dragii mei, lăsa-ți-vă conduși de inimă, fiindcă mintea va ști să vă pună doar piedici și haideți în 7 octombrie să sărbătorim Arieșul, dându-i o față nouă și întâlnindu-ne cu prietenii din copilărie și cu bătrânii satului.

Vă invit pe fiecare să veniți în comunitatea unde simțiți că aparțineți sau ați aparținut cândva, pentru a scrie puțină istorie locală. Cine știe, poate vom scrie împreună o poveste demnă de a fi spusă nepoților, la gura sobei.

Eu, noi, vă așteptăm să ne fim alături unii altora, să arătăm că moții sunt creați dintr-un aluat aparte, nu degeaba sunt mândri de originea lor.

Ziua de 7 octombrie va fi una deosebită de acum înainte, sunt sigură de asta.

Și-am zis acestea eu,

Manuela Sanda Băcăoanu, o… moață din Munții Apuseni

Ziua Arieșului – În vizită la primării

Azi a fost ziua cea mare, ziua în care, împreună cu d-l Constantin Sicoe, președintele filialei Cluj a Societății  Culturale ”Avram Iancu”, am făcut un tur de forță, vizitând toate primăriile, de la Turda, până la Arieșeni

Ziua se arăta frumoasă, soarele strălucea vesel pe cer, dar noi nu aveam habar dacă vom fi primiți cu pâine și sare, sau vom primi un șut în fund, pentru a face un mai rapid pas înainte…

Spre mulțumirea noastră, chiar și acolo unde la început am întâmpinat un pic de reticență, în final, domnii primari ne-au dat toate asigurările că se vor implica în acțiunea de curățare a Văii Arieșului, vor face tot posibilul pentru ca totul să decurgă ”ca la carte”, unii bazându-se și pe școlile de pe raza localității, alții doar pe forțele proprii.

Chiar nu are nicio importanță modul în care va decurge acțiunea, important este că bulgărele a pornit la vale, acum urmează doar să devină tot mai mare, până la maximum posibil.

Ziua de 7 octombrie 2017 sper să fie una ce va rămâne în istoria locală, să fie ziua în care moții au ieșit cu mic, cu mare, pentru a face curățenie și, mai ales, să fie ziua în care vor învăța că aruncatul gunoiului lângă râu sau lângă afluenții acestuia, este un obicei pe care trebuie să-l uite.

Le mulțumesc domnilor primari și viceprimari pentru faptul că dau dovadă de spirit civic și le urez succes și inspirație în modul în care vor conduce, fiecare pe teritoriul propriu, acțiunea din 7 octombrie.

Ca să vedeți cât de frumoasă este valea noastră, mai atașez niște fotografii:

Vă așteptăm cu drag, la Ziua Arieșului!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni