Ziua Arieşului, ediţia a II-a

NU, n-am uitat de această zi importantă din calendarul meu personal şi poate şi al altora, dar cu atâta prigoană a homosexualilor şi atâtea lături aruncate de unii în capul altora, parcă nu avea loc printre articolele mele.

Totuşi, îmi iau inima în dinţi, şi zic: dragi români de pretutindeni, cărora vă mai pasă şi de altceva decât de furtunile politice ce zguduie România în ultimele luni şi care nu sunt în stare să aducă ceva bun în vieţile noastre, vă invit cu mare drag în data de 13 octombrie să mai facem un efort pentru a curăţa albia Arieşului de urmele lăsate de vajnicii locuitori ai zonei, şi de eventualii turişti care (am văzut cu ochii mei) se debarasează de gunoaie nu contează în ce loc, „civilizaţi” la maximum, dar doritori să găsească locuri curate atunci când pleacă în concediu…

Da, ştiu, Ziua Arieşului era în 7 octombrie, sau, mă rog, în cea mai apropiată sâmbătă de această dată, însă, după cum cu toţii aţi observat, ne-a fost furată de către marele referendum inutil, care va mai băga nişte bani în buzunarele unora, şi aşa doldora…

Mă tot abţin să  politizez această zi, e una care ar trebui să-i adune pe toţi locuitorii Văii Arieşului şi pe cei care iubesc aceste meleaguri, după mine, politica este o plagă pe faţa societăţii, nu avem nevoie de ea, dar e ca o boală cronică, n-o putem „vindeca”, aşa că o suportăm, fiecare cât de bine poate.

Ştiu că a fost Ziua Curăţeniei în 15 septembrie, acţiune lăudabilă şi de folos, dar loc pentru curăţenie există tot timpul, nu cred că Arieşul a devenit brusc limpede ca cristalul şi lipsit de miile de pet-uri care-l populează încă de la izvoare.

Cam atât am avut să vă spun, răspund cu drag eventualelor întrebări.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s