Reîntoarcerea la „locul crimei”

Eram foarte nemulţumită de ceea ce reuşisem în cele două zile de mers pe jos, sâmbătă abia am reuşit să mă recuperez, cu bowtech şi cu înot la ştrandul din Baia de Arieş, iar duminică eram deja ca nouă, aşa că…

Nu mă pot abţine, umplu o plasă cu legume din grădină pentru a o duce voluntarului de la cabana Albamont, şi, cu cântec, înainte marş: urc în maşină şi mă întorc înapoi până la locul sus-amintit, (55 de km de la Lupşa), pentru a face noi prospecţiuni şi a găsi adevăratul Camino, cel pe asfalt nu mi se pare potrivit deloc.

Las maşina la cabană şi o pornesc înapoi pe jos, de astă dată pe cărări de munte, prin locuri absolut superbe…

Am mers aşa până dincolo de Colţeşti, am inclus cetatea cu acelaşi nume pe traseu, întorcându-mă din nou de unde plecasem, de astă dată, fericită şi mulţumită de rezultatul zilei.

Interesant, plecarea pe drumul verde este exact de lângă Conacul Secuiului, din Colţeşti. Oricum, data trecută era după ploaie şi spre seară, n-ar fi fost prea plăcut să străbat acest drum. Ştie cineva acolo sus cum să le aranjeze pe toate, trebuie doar să-i dai voie să-ţi îndrume paşii.

Ce e frumos, din Colţeşti până în Rîmetea, fiecare poate să meargă cât de sus îl duc picioarele, în sensul că este un drum marcat chiar pe creastă, un pic alunecos după cum mi-au spus două fete din Marea Britanie cu care m-am întâlnit când tocmai coborau şi care au fost încântate de perspectiva unui Camino de Santiago ce începe de aici, apoi, o mulţime de terase, îţi dau posibilitatea să faci traseul pe unde vrei. Este şi un drum chiar pe vale, foarte frumos şi acela, atâta doar că nu ai perspectiva întregii depresiuni.

Fericită şi mulţumită, după 17 km (drumul dus-întors), am urcat în maşină şi am plecat la Cluj… Încă nu am marcat nimic pe acolo, va trebuie să mai merg cel puţin de două ori, dar nu contează, pur şi simplu m-am îndrăgostit de această zonă.

IMG_9173

Mai am încă noutăţi, dar , toate la timpul lor…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s