A mai plecat o stea de pe Pământ, pentru a lumina din Ceruri. Am admirat-o întotdeauna pe Cristina Ţopescu pentru talentul ei, pentru modul în care a trecut prin lume, cu capul sus şi fără compromisuri.

Din păcate, a plecat prea devreme din lumea noastră strâmtă şi nedreaptă, s-a dus să-i ţină tovărăşie tatălui ei, care, probabil, se săturase să stea la şuetă cu miile de fani ai sporturilor şi avea nevoie de o conversaţie mai elevată.

Este trist că a plecat dincolo singură şi fără ca nimeni să-i fi fost alături, dar degeaba aruncăm cu piatra în apropiaţii care ar fi trebuit să se întrebe de ce oare nu mai dă niciun semn, de ce atâta tăcere din partea ei? Să nu uităm însă că a fost o perioadă în care cu toţii am fost ocupaţi cu propriile familii, cu concediul şi cu Sărbătorile, uitând că mai sunt semeni ai noştri sau chiar prieteni, care au rămas singuri.

Câţi dintre noi am bătut la uşa unui vecin cu care vorbim doar despre vreme sau, pur şi simplu doar îl salutăm, ca să-i urăm „La mulţi ani!”? Sunt convinsă că prea puţini. Atunci, dacă noi n-am făcut lucrurile de care-i acuzăm pe alţii, ar fi mai bine să păstrăm câteva momente de tăcere, în care să aprindem o lumânare şi să ne gândim cu drag la Cristina, urându-i „Drum bun!”, acolo unde a plecat şi de unde, sunt sigură că mai priveşte spre noi, cu iubire, înţelegere şi compasiune. Cărarea pe care mergi acum să fie una lină, fără atâtea suişuri şi coborâşuri, cum ţi-a fost pe Pământ!

Să avem grijă de cei de lângă noi, pentru ca despărţirea să nu ne lase cu mustrări de conştiinţă.

Manuela Sanda Băcăoanu