Am avut o perioadă mai aglomerată, dar acum simt că este momentul să mai scriu câte ceva, scrisul este la un moment dat ca un blestem, vrei – nu vrei, musai să scrii!

Particip la walking month, un fel de competiţie caritabilă, ideea este să faci cât mai mulţi paşi . Anul acesta, la ediţia a V-a a acestei competiţii-eveniment, mergem pe jos şi am cotizat pentru o ambulanţă pentru satele din Transilvania. Cei interesaţi se pot informa pe internet, scopul acestor rânduri nu este acela de a face reclamă, sau de a mă lăuda. Ceea ce vreau să spun este că mi-am propus să fac minimum 20.000 de paşi pe zi, iar cu mici excepţii, am reuşit. Cert este că în primele 15 zile am ajuns la 300.000 de paşi, toţi citadini, n-am avut ocazia să fac nicio ieşire în natură, unde, cu siguranţă numărul lor ar fi fost mult mai mare

Mi se pare uimitor faptul că în aceste două săptămâni, fiind eu o încăpăţânată şi dorind neapărat să fac norma zilnică de paşi, am văzut locuri din Cluj care nici măcar nu bănuiam că există, străzi aristocratice, o lume despre care nu ştiam nimic.

M-am plimbat la diverse ore din zi şi din noapte (nu foarte târziu, totuşi), iar impresia generală a fost că foarte puţini oameni mai merg pe jos. Unii nu mai pot, alţii din comoditate, sau pur şi simplu, din obişnuinţă. Este şi acesta un lucru care ne-a îndepărtat unii de alţii, fiecare în maşina şi cu gândurile lui, sau în autobuz, manevrând asiduu gadget-uri din ce în ce mai sofisticate. Când treci pe jos pe o străduţă îngustă şi întâlneşti un localnic care te salută, crezând că eşti de prin vecini (cine în afară de mine mai merge pe jos din Grigorescu în Zorilor, sau din Mănăştur în Mărăşti?) te simţi cumva mai aproape, comunitatea nu mai e atât de largă încât membrii ei insignifianţi se pot compara cu furnicile dintr-un muşuroi, devine personalizată, eşti tu, eu, doamna cu coc şi pardesiu gri ce tocmai traversează strada…

Voi continua probabil să fac mulţi paşi şi după terminarea concursului, care, de fapt, în primul rând este un apel către toţi doritorii pentru schimbarea modului de a trăi, pentru a face ceva simplu, dar foarte util pentru propria sănătate. Oricum, după 300.000 de paşi, 3 kg în minus şi un tonus excelent, merită să continui acest stil de viaţă.

Să aveţi o zi cu soare şi cu mulţi paşi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi şi în inimă