Cu iubire, spre câmpul stelelor

   Deoarece cartea „Love story pe Camino de Santiago” întârzie să apară, având probabil o ”story” a ei, m-am gândit să public măcar prefața, scrisă de un cunoscut om de litere din Cluj, Remus Octavian Câmpean, căruia îi mulțumesc din inimă. Citind-o, am avut impresia că prefața e mai bună decât cartea.

”Cu iubire, spre Câmpul Stelelor

„[…] Javier se îndepărtează cu pași mari, e însăși esența pelerinului, a bărbatului puternic care merge și merge pentru a-și îndeplini țelul […]”. Așa trebuie să fi fost, la fel de hotărât, de puternic, și apostolul Iacob, fratele cel mare al lui Ioan, ucenicul iubirii. Amândoi mărturisitori și pelerini, până la capăt, ai lui Cristos. Să-l fi întâlnit oare eroina acestei povestiri pe Sfântul de pe Câmpul Stelelor[1], el însuși un pelerin, chiar și după moarte[2]? Să fi făcut drumul împreună? Toate acele sute de kilometri care poartă călătorul prin suișuri și coborâșuri, prin ocolișuri și desișuri până la destinația salvatoare? Camino de Santiago de Compostela ar trebui să fie un drum al însingurării, al coborârii în văile sufletului, al trudei pașilor mici, unul după altul, totul pentru ca la final pelerinului să i se deschidă ochii spre a vedea praful de stele din el, cel prăfuit de drum. Mergând împreună cu eroina romanului, Dafina – ce nume aromat – pagină cu pagină, din România până pe Câmpul Stelelor, nu ai deloc sentimentul solitudinii. Călătoria ei e populată cu o mulțime de tovarăși de drum, nu toți companioni în carne și oase, dar cu toții însoțind-o pe calea atât de concretă al Sfântului. Ai impresia unei aglomerări, uneori chiar cu „blocaje de trafic”, a unei densități de gânduri în dialog cu toată lumea ei prezentă, trecută și viitoare. Este un pelerin de o modernitate moderată. Își împarte experiența cu toți cei ce îi populează viața. Cu cei cu care nu poate să o facă prin mijloacele erei în care trăiește, prin e-mail sau telefon, o face în gând, dar la fel de viu. Este forma ei de introspecție. Într-un fel subtil, dar fără a da nimănui dreptul de a se opune, Dafina „îi obligă” pe toți să fie pelerini, zilnic, alături de ea. O mărturisitoare a zilelor noastre. Îndrăznesc să cred că Sfântului i-ar fi plăcut abordarea ei, fiind și el un hotărât. Nu degeaba se spune că Isus i-ar fi poreclit, pe el și pe fratele său, „boanerges”, adică „fiii tunetului”. Iar trăirile Dafinei sunt de multe ori tunete născute din insistența cu care despică fiecare relație pe care o are cu oamenii din viața ei. Foști, actuali, apropiați, indiferenți, periculoși, de luat în seamă. Toți cei care au determinat-o, involuntar, să apuce drumul pelerinului și care s-au trezit luați în pelerinaj fără voia lor.

Love Story pe Camino de Santiago este un titlu ce te face să zăbovești cu cartea în mână, nedeschisă, disecând mental melanjul intrigant de trimiteri culturale, aparent, antagoniste. Despre ce o fi vorba? O poveste de dragoste hollywoodiană de secol XX pretehnicizat în care emoții organice tabu invadează un spațiu sacru? Sau dimpotrivă, ar putea fi o coerciție a slăbiciunii sentimentelor umane prin practica mortificării? Nici una, nici alta. Despre experiențele, trăirile și transformările pe care drumul Sfântului Iacob le-a iscat în oameni s-a scris și se va mai scrie. A generat literatură de ficțiune din cea mai diversă. Plaja literară emanată de experiențele de pe Camino de Santiago se întinde de la cunoscutul titlu al lui Paulo Coelho, O Diário de Um Mago[3] (în care personajul său înfăptuiește pelerinajul ca datorie de inițiere pentru accederea într-o organizație catolică), până la romanul polițist al lui Gabriel Martínez, El asesino de la Vía Láctea[4], un thriller în care un criminal în serie lovește pe Camino de Santiago (urmărit și urmăritori devenind astfel pelerini alături de victime). În acest spectru, romanul Manuelei Sanda Băcăoanu – care nu este la prima carte dedicată subiectului, în 2017 publicând la Editura Eikon mărturia propriei experiențe de pelerin, Între Pământ și Cer, pe Camino de Santiago – se așează natural la granița dintre povestire inspirațională, carte de călătorie și roman de aventuri. Love Story pe Camino de Santiago are ingredientele suspansului, cursivitate în povestire, incitare dată de schimbări de situație și, bineînțeles, parfumul unei povești de dragoste nu tocmai obișnuite. Dafina se răsucește în propria piele, sub haina de pelerin, de la femeia împăcată cu noul ei statut de femeie liberă, la cel de curtată și finalmente reîndrăgostită. Și când totul se așează, povestea părând anticipabilă, deci rezolvată, autoarea schimbă registrul în cheie de roman polițist. Merge până la a crea suspiciunea crimei dintr-o eroare pasională. Dar nu e oare aceasta chiar fața dragostei? Schimbătoare, capricioasă, dar mereu ademenitoare. Și nu în ultimul rând, periculoasă. Astfel că, odată cu parcursul eroinei prin sinuoasele explorări ale redescoperii ei ca femeie eliberată, dar și liberatoare, în timp ce Camino de Santiago nu o iartă de nicio trudă, martori fiindu-i toți cei cu care ține o corespondență ca de jurnal de război, se insinuează subtil, ce altceva decât… dragostea.

Nu aflăm până la urmă cum ar trebui asumat drumul Sfântului Iacob. Ca un câine credincios care îndură orice cu stoicism în căutarea binelui alături de stăpânul căruia îi este fidel, sau ca un motan (da! există și un motan care peregrinează de acasă din fotoliu) care ajunge la aceeași destinație dar călăuzindu-se după comodul principiu „ubi bene, ibi patria[5]”. Răspunsul îl poartă fiecare cu sine, iar romanul nu-și propune să dea soluții universale. Manuela Sanda Băcăoanu ne face însă o sugestie: „unde este inima, acolo să ne fie și patria”.  

 

ROC

 

 

 

 

[1] Santiago de Compostela (în traducere Sf. Iacob de pe Câmpul Stelelor). Mormântul Sfântului, conform tradiției, ar fi fost identificat în secolul XI în urma unor viziuni stelare ale unor copii-păstori, pe un câmp din Galiția, în nordul Spaniei, loc ce i-a fost închinat de atunci.  

[2] Tot tradiția spune că după moartea sa (prin decapitare din ordinul lui Irod) în anul 44 la Ierusalim, relicvele Sfântului Iacob cel Mare au parcurs un adevărat „pelerinaj” din Țara Sfântă până în Spania. Salvate de la distrugere din calea perșilor în anul 614, relicvele Sfântului sunt scoase din Ierusalim și sunt adăpostite vreme îndelungată în peninsula Sinaiului. De aici vor parcurge un drum tainic până să-și găsească odihna în îndepărtata Spanie în jurul anilor 820-830. Un pelerinaj de sute de ani, din satul pescarilor Betsaida din nordul lacului Genesareth, unde s-a născut, până pe Câmpul Stelelor, în nordul Spaniei, lângă ocean, de unde veghează pelerinii ce-i caută îndrumarea.  

[3] Inspirat chiar de pelerinajul lui Paulo Coelho pe Camino de Santiago din 1986, romanul O Diário de Um Mago a apărut în anul 1986 la Editura Eco. A fost tradus în limba română de Gabriela Banu, fiind publicat la Editura Humanitas în anul 2010 sub titlul Jurnalul unui mag. Este călătoria care l-a determinat să nu mai viseze doar la o carieră de scriitor, ci să facă pașii concreți ca să devină unul. Este romanul său de debut.

[4] Pasionat călător și romancier, Gabriel Martínez publică El asesino de la Vía Láctea prima dată în anul 2012 în limba spaniolă în regim de „self-publishing”. Romanul va fi tradus în engleză de Max Zalewki și republicat în 2014 de Editura Babelcube sub titlul The Camino Killer.

[5] (Lat.) „Unde e bine, acolo e patria”. Expresie folosită de dramaturgul grec Aristofan în comedia sa Plutus.”

Cam… asta a fost! Și câteva imagini de pe Camino del Norte, locul în care se întâmplă toate…

Manuela Sanda Băcăoanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s