”Nimic nou sub soare!” și ” Istoria se repetă!” sunt două propoziții pe care le-am auzit de nenumărate ori de-a lungul vieții, cu diverse ocazii. Bine, dar de ce trebuie să fie așa? Se spune că primești o lecție de mai multe ori, până când ești în stare să-i descifrezi mesajul și să nu mai repeți aceleași greșeli. S-ar părea că acest lucru se întâmplă și la nivel planetar, iar popoarele (unele) s-ar părea că n-au prea învățat mare lucru din evenimentele trecute, repetând la nesfârșit aceleași comportamente distructive.

Azi am copt o plăcintă cu mere, iar stând în bucătăria caldă, ce mirosea a scorțișoară, m-a cuprins jalea gândindu-mă la copiii ucraineni, cărora poate le chiorăie mațele, stau în frig, sunt obosiți și n-au unde pune capul jos, pentru a se odihni. Apoi, m-am gândit la mamele lor, plecate în bejenie, ca acum o sută de ani, fără a ști când și dacă vor mai avea la ce sau la cine să se întoarcă, deoarece soții au rămas în țara pe care, vrând-nevrând chiar cu mâinile goale, trebuie s-o apere.

Toată lumea-și dă cu părerea, toți știu să facă politică, românii sunt vestiți pentru acest lucru. Unii îl laudă, alții îl critică pe președintele Ucrainei, dar sunt sigură că nimeni nu s-a pus în locul lui, pentru a-și da seama cum ar putea acționa din acea poziție.

Privind la evenimentele ultimelor zile, pot spune cu siguranță că omenirea n-a evoluat deloc în ultimii 100 de ani, cu toată tehnologia. Din păcate, tehnologia nu ne ajută pe noi, ca ființe umane, să devenim mai buni sau mai deștepți. Zilele trecute, am aflat că la grădinița nepoatei mele sunt păduchi. Cu alte cuvinte, situația este următoarea: avem război, pandemie și păduchi. Vă sună ca ceva nou sau ca o etapă pe care ar fi trebuit s-o depășim demult și să trecem mai departe, în evoluția noastră?

Ce mai doresc să adaug, este că dacă la Lupșa vor veni refugiați, mă voi implica total, cu muncă voluntară, mâncare și chiar cazare, dacă vor fi mai mulți decât locurile care se vor amenaja.

Tot ce ne putem dori acum, este ca acest război, purtat din motive egoiste și la comanda unui monstru, să înceteze cât mai curând.

Cred că fiecare familie din România își dorește să-i ajute pe refugiați. Gândiți-vă cum ar fi dacă rolurile s-ar inversa. Ne-ar plăcea să găsim mâini întinse spre ajutorare de cealaltă parte a frontierei? Cu siguranță că da!

Să trimitem un gând plin de iubire spre vecinii noștri, care au atât de mare nevoie de pace și liniște.

Manuela Sanda Băcăoanu