Camino de Santiago (1)

M-am gândit să scriu aici o serie de articole despre Camino de Santiago sau Drumul Sfântului Iacob, acum, după al treilea pelerinaj încheiat cu succes (zic eu).

Despre prima mea experienţă vis a vis de acest drum am scris destule în cartea mea, aşa că voi încerca să vă povestesc lucruri din celelalte două pelerinaje, Camino Portughez din 2014 şi Camino del Norte din acest an.

Se întâmplă un lucru foarte interesant, atunci când eşti pe drum şi ţi-e greu, ai vrea din tot sufletul să fii acasă, să nu te mai ardă soarele torid, sau să nu-ţi mai îngheţe picioarele în ploaia care cade la nesfârşit, îţi promiţi ţie însuţi să nu mai calci pe acolo, dar după ce te întorci, privind fotografiile cu peisajele nemaipomenite pe care le-ai văzut pe viu, te cuprinde aşa un dor, încât musai să pleci din nou.

Starea de acolo nu se compară cu nimic, eşti parcă într-o altă dimensiune, o altă lume, în care toată lumea salută pe toată lumea şi tuturor le pasă de toţi ceilalţi. Dacă nu vă vine să credeţi, vă invit să vă aruncaţi câteva lucruri într-un rucsac şi să porniţi la drum.

În zilele următoare voi spicui câte ceva despre Camino din Portugalia, ţara care m-a fascinat şi mă fascinează în continuare, cu oamenii ei minunaţi, peisajele frumoase şi întâmplările unui pelerinaj de 20 de zile, de la Lisabona până la Santiago de Compostela, în jur de 650 de kilometri străbătuţi pe jos.

Vă doresc o zi minunată!

TRĂIEŞTE CLIPA DE AZI, IERI ESTE TRECUT, IAR MÂINE E IMPREVIZIBIL!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii ApuseniIMG_3209 IMG_3349 IMG_3351 IMG_3353

3 gânduri despre „Camino de Santiago (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s