Vă mai amintiţi florile de plastic ce împodobeau vazele mamelor şi bunicelor noastre, flori pe care trebuia să le spălăm periodic, fiindcă se umpleau de praf? Pe mine mă umpleau de nervi, cu toate că eram copil, nu mă dădeam în vânt după frumuseţea lor veşnică şi moartă. Ştiu că erau trandafiri: roşii, albi şi roz. Singurul lor atu era că nu înţepau, dacă ar mai fi şi înţepat, probabil i-aş fi ajutat să ajungă mult mai repede la gunoi.

Industria florilor moarte a evoluat foarte mult în zilele noastre, ele le imită aproape perfect pe cele naturale, dar … Cum te-ai simţi să primeşti din partea cuiva o floare moartă? E adevărat că va arăta la fel de bine şi peste 10 ani, dar însăşi efemeritatea florilor le face să fie atât de speciale şi de aproape de sufletul nostru. Primind o floare care s-ar putea să-ţi supravieţuiască, s-ar putea să fie necesar să o treci şi în testament… Brr…! Ce gânduri macabre îmi tranzitează creierul…

Ţin minte că acum vreun an, a murit o vecină de la ţară, iar mama m-a trimis să cumpăr o coroană. Mie imi repugnă şi acest fel de ultim omagiu adus cuiva, dar nu pot eu schimba lumea. Voiam să cumpăr măcar o coroană naturală, dar nu mai erau. Cu mare mândrie, femeia care se ocupa cu manufacturarea lor, mi-a arătat o oroare imensă din plastic, spunându-mi că rezistă cel puţin trei ani pe mormânt. Poftim? Mie mi se pare că un buchet de flori adevărate este întotdeauna mai bun decât orice enormitate din plastic, care se mai adaugă şi la imensa cantitate de deşeuri, ce sunt deja o problemă cam de nerezolvat în prezent a umanităţii.

De unde am plecat, şi unde am ajuns? De fapt, voiam să vorbesc despre „frumuseţea” obţinută pe calea operaţiilor estetice, cu preţul multor chinuri, ce-i drept, dar oricum o frumuseţe nenaturală şi cu care natura nu te-a înzestrat. Multe femei sunt sclavele exteriorului lor, apariţia unui rid sau două kilograme în plus sunt o adevărată nenorocire pentru ele. Mi-e milă de ele, dacă ajungi să fii preţuit doar pentru felul în care arăţi, înseamnă că mintea şi inima ta nu au nicio valoare pentru cei din jur, eşti doar un ambalaj frumos, ce găzduieşte un suflet uscat. Bătrâneţea vine în mod inevitabil (asta dacă nu mori de tânăr) şi e penibil să vezi babe excesiv de rujate, ca nişte mumii readuse la viaţă de nişte păpuşari invizibili.

Nu pot înţelege în ruptul capului cum silicoanele de orice fel te pot face să te simţi mai împlinit(ă). E valabil şi la masculin, fiindcă implanturile de pectorali, bicepşi, tricepşi şi alţi muşchi sunt la modă şi pentru jumătatea „puternică” a planetei. Ce te faci, dacă ţi se sparge punguţa umplută cu silicon, apă, sau ce s-o mai fi inventat de când nu m-am mai informat eu în domeniu? Asta ca să nu mai vorbim de impactul negativ asupra sănătăţii, corpul nostru va considera întotdeauna asemenea implanturi drept obiecte străine şi se va strădui să le elimine.

Aaa, era să uit de injecţiile cu botox, în buze ce devin automat monstruoase, aşa cum a păţit cu ani în urmă o cunoscută fâţă publică.

Pentru a termina într-un spirit optimist, deoarece e încă luna martie, luna în care se presupune că femeia e băgată cât de cât în seamă, vă doresc tuturor destulă minte pentru a nu recurge la mijloace ce te fac să arăţi bine doar la exterior.

Ei şi acum, dragi femei, la treabă, până anul viitor s-a terminat cu drăgălăşeniile şi atenţiile!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni